x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Graficianul moralist

Graficianul moralist

de Eliza Dumitrescu    |    23 Aug 2009   •   00:00
Graficianul moralist
Sursa foto: Cristian Marcu/

La "Cuptorul cu lemne", pe Bdul Pache Proto­po­pescu din Bucureşti, a avut loc joia aceasta ver­­nisajul expoziţiei de desene satirice semnate de graficianul Cristian Marcu. Au participat artişti plas­tici, critici de artă, jurnalişti, admiratori şi pasionaţi de artă. Lucrările vor rămâne pe simeze timp de o lună.

Cu o grafică şi o paletă coloristică specifice desenatorilor virtuozi, lucrările lui Cristian Marcu se inspiră din tarele timpului nostru surprinse obiectiv de luci­ditatea artistului. Nu este, de aceea, deloc întâmplător că desenatorul şi-a găsit locul firesc în paginile multor publicaţii din ţară şi străinatate. Preocuparea pentru aspectul satiric cotidian şi încercarea de a ajunge până la concluzia cu valoare general umană este cea care i-a ghidat traseul început de la Studioul Cinematografic Animafilm, unde desenatorul a deprins arta de a sugera, prin desen, mişcarea, până în paginile Jurnalului Naţional unde realizează ilustraţii şi desene satirice, şi în prezent.

Cariera lui Cristian Marcu este bogată în premii naţionale şi internaţionale, a organizat numeroase expoziţii personale şi de grup, dând dovadă de o creativitate prolifică. Din 1984, când a obţinut Marele Premiu la Costineşti şi premii speciale la Tg. Mureş, Vaslui, Focşani, Galaţi şi până în 2002, când la Daejon (Coreea) a obţinut Premiul Special, Cristian Marcu a fost încununat cu nu mai puţin de 60 de distincţii. Este de amintit "Premiul de Excelenţă" obţinut la Tokyo (Japonia), în 1987, Marele Premiu de la Amstelveen (Olanda), în 1993, sau "Premiul 1, la Istanbul (Turcia), în 1995. Lucrările sale se află în colecţii private din ţară şi din străinătate, iar recunoaşterea internaţională a devenit şi mai evidentă când cel mai important site de grafică satirică, "Iran Cartoon", l-a inclus în spaţiul rezervat celor mai importanţi artişti străini, pre­zentând două pagini permanente cu lucrările sale.

Fiu al oraşului Huşi, Cristian Marcu este iniţiatorul şi organizatorul "Festivalului de grafică satirică Damigenius", care are loc în fiecare toamnă, de 15 ani, la Galeria "PrimART", în frumosul târg dintre vii.

Referindu-se la artist ca la "o personalitate proe­minentă a desenului satiric românesc", criticul Ion Truică remarca "viziunea sa fantastică cu ecouri de suprarea­lism" şi "bogăţia de idei vizuale" care "su­gerează o tensiune neobarocă".

×
Subiecte în articol: expozitie