x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Grand Cherokee, marele american

Grand Cherokee, marele american

de Dragos Stoica    |    08 Iun 2012   •   21:00
Grand Cherokee, marele american

Nu este neaparat prima masina la care sa te gandesti atunci cand ai de abordat un drum de munte desfundat sau un traseu in general mai accidentat. Iar asta pentru ca primele trei generatii ale lui Grand Cherokee au fost asociate in mentalul colectiv cu niste SUV-uri de lux, dar destinate aproape exclusiv soselei si nu unor forestiere mai putin accesibile, unde americanii au lasat segmentul mai mult pe umerii lui Wrangler. Sosita in Romania in toamna anului trecut, cea de-a patra versiune a celui mai mare model Jeep este totusi altceva.

Schimbarea este evidenta inca de la capitolul aspectului. Dimensiunile sunt mai mari decat tot ce a propus pana acum Jeep pentru Grand Cherokee, in timp ce liniile mai cuminti din trecut au fost inlocuite de tuse puternice. SUV-ul este masiv, greu si respira soliditate din plin. In mod evident, daca la volanul modelelor mai vechi se puteau vedea femei, de data aceasta avem de-a face cu o masina aproape eminamente barbateasca. O mare realizare este ca aspectul masiv nu impieteaza asupra frumusetii sale: cea de-a patra generatie Grand Cherokee arata superb, iar la exterior elementele cromate sugereaza direct caracterul sau premium.

Acelasi lucru l-a urmarit constructorul si la interior. Bordul a primit in premiera o insertie de lemn, in timp ce majoritatea elementelor sunt cromate. Spatiul este un superlativ total: cinci persoane pot calatori lejer, cu tot cu bagajele aferente, absorbite de cei 782 de litri ai portbagajului. Tapiteria din piele este bine realizata, poate unele semne de intrebare putandu-se ridica la unele dintre imbinarile plasticelor folosite la plansa de bord. In schimb, toate comenzile aflate la dispozitia soferului sunt lizibile, cu simboluri foarte usor de inteles. Singura mea problema a aparut in momentul cand am vrut sa folosesc stergatoarele. Levierul pentru actionarea acestora lipseste cu desavarsire in partea dreapta a volanului, cel pentru semnalizare avand functie dubla. Personal, am mai intalnit ceva asemanator in Cipru, la o Toyota cu volan pe partea dreapta, cu mentiunea ca aceasta avea comenzile separate, dar inversate complet: semnalizarea pe dreapta si stergatoarele pe stanga.

La test am avut parte de o motorizare diesel V6 de 3.0 litri, care livreaza 241 de cai la 4000 de rotatii, cu un cuplu motor de 550 Nm, disponibil inca de la 1800 de rpm. Foarte bine izolat fonic, propulsorul este mai mult decat suficient pentru un vehicul care ajunge la aproape 2,5 tone. O mare bila alba apare in off-road, unde cuplul urias te face sa-ti doresti sa abordezi orice obstacol. Sistemul de tractiune integrala Quadra Drive II intregeste capacitatile de pe teren accidentat. Se poate selecta mediul de rulare si sistemul de tractiune integrala repartizeaza corect cuplul catre roata cu aderenta maxima. Transmisia a fost automata, cu cinci trepte, iar de mai multe ori am avut senzatia ca o etajare in sase trepte ar fi ajutat mai mult consumul. Oficial, Grand Cherokee ar avea nevoie de 10,2 litri in oras si 7,2 afara. Ca in orice test, valorile inregistrate au fost sensibil mai mari. In Bucuresti am scos 14,1 litri, iar pe drum national acesta s-a situat pe la 9,8 litri la suta de kilometri.

In standard, Grand Cherokee vine cu airbaguri frontale, laterale, cortina si pentru genunchii soferului, tetiere anterioare active, centuri cu pretensionare si limitator de sarcina. Pentru siguranta activa exista ESP, ABS, control al tractiunii, control al obiectului remorcat si sistem anti-rostogolire si asistenta la plecarea din rampa. La teste Euro NCAP, masina a luat patru stele. Fidel caracterului sau premium, SUV-ul abunda in tehnologie de prima mana, din care trebuie evidentiat sistemul audio Alpine, cu noua difuzoare si subwoofer, cu CD, hard intern si conectivitate USB si iPod. Mai exista sistem inteligent de alternare a fazei lungi cu faza scurta pe timp de noapte, senzori de monitorizare a presiunii din pneuri, incalzire a banchetei din spate, acoperis panoramic cu trapa electrica, climatizarea automata, conexiunea Bluetooth si comenzi vocale. Pretul pentru modelul testat se ridica la 46.100 euro.

Jeep Grand Cherokee 3.0 TD V6 AT 241CP Limited

Cilindree: 2.987 cmc

Putere: 241 CP/4.000 rpm

Cuplu maxim: 550 Nm/1.800 rpm

Transmisie: automata, in cinci rapoarte

Acceleratie 0-100 km: 8,2 secunde

Viteza maxima: 202 km/h

Masa: 2.430 kg

Consum oficial: 10,2 l (urban); 7,2 l (extraurban)

Volum rezervor: 93,5 l

Volum portbagaj: 782 l

×