x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Iniţiere şi aprofundare a artei pentru toate vârstele

Iniţiere şi aprofundare a artei pentru toate vârstele

de Otilia Vintilă-Bolchiş    |    06 Feb 2010   •   00:00
Iniţiere şi aprofundare a artei pentru toate vârstele
Sursa foto: a7.vox.com/

În această perioadă în cadrul Galeriei Mora din Bucureşti au loc înscrierile (în limita stocurilor disponibile) la interesante cursuri de artă dedicate tuturor segmentelor de vârstă. Aşadar, un prilej bun de iniţiere, aprofundare şi explorare a fascinantei lumi a artei.



Oferta are următoarea structură:
1. Curs de artă ­ atelier de creaţie pentru copii cu vârste de la 5 până la 10 ani.
Se desfăşoară în perioada 20 februarie-21 martie în zilele de sâmbată şi duminică, în intervalul orar 10:00-12:00. Intitulat sugestiv "În ţara minunilor", cursul îşi propune să stimuleze imaginaţia şi creativitatea celor mici, introducându-i într-o lume fantastică, populată cu personaje ale copilăriei, personaje misterioase, paradoxale, pline de culoare.

Pe parcursul a cinci şedinte de lucru, copiii vor crea o machetă tridimensională a unei scene de teatru, la dimensiuni reduse, plecând de la câteva "cadre", câteva episoade din fascinanta scriere a lui Lewis Caroll. Alice, Pălărierul cel Nebun, Regina şi Cărţile de joc vor fi personajele principale ale scenei pentru care fiecare copil va imagina şi crea în mod personal decorurile de poveste.

Fiecare etapă de realizare a decorurilor îi învaţă pe cei mici tehnici noi, care îi vor ajuta să construiască, să modeleze în lut sau sârmă, să picteze sau să coleze în mod liber tot ceea îşi imaginează despre această lume magică.

Înscrierile se fac până la data de 19 februarie, costul cursului, care include materialele folosite, este de 220 lei.

2. Curs de iniţiere în artă şi aprofundarea elementelor de limbaj plastic, pentru copii de 8-13 ani. Se adresează copiilor care doresc să exploreze tehnicile fundamentale ale desenului şi picturii, să le aprofundeze şi să le exerseze într-un mediu creativ, prietenos şi profesionist, fiind susţinut de artişti absolvenţi ai facultăţilor de artă din ţară, cu o importantă activitate pedagogică.

Cursul este structurat pe patru module anuale, fiecare modul fiind compus din câte cinci şedinţe a câte două ore. Fiecare din cele patru module ale cursului se concentrează pe anumite teme şi practici.

Pe tot parcursul anului, copiii vor fi initiaţi în artă şi vor aprofunda elemente şi noţiuni fundamentale de limbaj plastic: proporţii, linie, valoraţie, volum, pensulaţie, prin diferite tehnici specifice desenului şi picturii: creion, cărbune, peniţă, tempera, acrilic. Cursul este organizat pe grupe de studiu. Important de menţionat este faptul că fiecare grupă este formată dintr-un număr de şase copii, urmărindu-se astfel lucrul cu fiecare copil în parte, profesorul putând să îi descopere aptitudinile, să-l ghideze în dezvoltarea de noi abilităţi şi să-i încurajeze explorarea artistică, indiferent de abilităţile sale anterioare.

Primul modul are ca tematică "Natura statică în creion, cărbune şi culoare" şi se derulează în perioada 20 februarie-21 martie, sâmbăta sau duminica între orele 14:00 şi 16:00.

Copii vor fi iniţiaţi şi vor aprofunda noţiunile de bază în artă trecând prin mai multe tehnici artistice specifice: desen în creion, cărbune sau tuş şi pictură în culori acrilice. Vor fi îndrumaţi să observe cu atenţie şi să redea modul în care lumina cade pe suprafeţe şi texturi diferite, modul de dispunere a obiectelor în spaţiu şi compunerea lor în pagină, înţelegerea volumelor, a proporţiilor şi a raporturilor dintre obiecte, contrastele cromatice, grupe complementare şi griurile colorate.

Costul modulului i (incluzând materialele folosite) este de 300 lei. Grupa este formată, dupa cum menţionam şi mai sus, din maximum şase cursanţi, iar înscrierile (în limita locurilor disponibile) se fac până la data de 18 februarie.

3. Curs de artă pentru adulţi ­ Incursiune în lumea artei ­ desen, pictură, modelaj.
Se desfăşoară în perioada 25 februarie-29 aprilie, în fiecare joi între orele 19:00 şi 21:00.

Cursul se adresează acelor persoane care, indiferent de natura preocupărilor personale, a talentului sau a abilităţilor artistice, doresc să-şi exploreze şi să-şi dezvolte latura creativă prin însuşirea de noţiuni fundamentale ale artelor plastice. Nu este necesară o experienţă anterioară. Pe perioada celor zece şedinţe, profesorii îi vor încuraja pe cursanţi să exploreze în mod direct şi personal lumea artei, trecând printr-o varietate de subiecte ­ de la natura statică la portret, de la mulaje în gips la compoziţii libere ­ însoţite de exemple din istoria universală a artei.

Numărul maxim admis la acest curs este de opt persoane. Înscrierile se fac până la 22 februarie (în limita locurilor disponibile), numărul maxim de cursanţi admişi fiind de opt persoane. Contravaloarea cursului este de 550 lei, acesta incluzând toate materialele necesare: cărbune, creion, pastel, acrilic, ulei, lut, hârtie, pânză, pensule, peniţe etc. Înscrierile se fac prin e-mail la cursuri.galeriamora@gmail.com.

Orice alte detalii despre fiecare dintre cursuri le puteţi afla direct de la sursă: www.fundatiamora.org.

×
Subiecte în articol: afla ce e nou