Legende pe roţi: Hammond conduce Ford Escort Cosworth

E misto sa ai suspensie independenta pe toate rotile si tractiune integrala cu repartitie 34/66 fata/spate pe o masina moderna; dar sa le ai pe ceva care a aparut in 1992, ei bine, asta arata ca Escort Cosworth era cat se poate de serios. Editia asta speciala Monte Carlo are chiar si jante exact precum cele de pe legendarele modele WRC. Insa toate astea sunt irelevante acum. Pentru ca... uita-te la eleronul ala. Sa te holbezi la un Escort Cosworth si sa comentezi despre orice altceva e ca si cum ai complimenta o dansatoare la bara pentru sprancene.

Uita-te, doar, la eleronul ala. E ditamai matahala.
Da, versiunile mai recente ale lui Escort Cosworth aveau o turbosuflanta mai micasi, desi aveau mai putina putere – de la 230 CP, la 220 CP – se spune ca se conduceau mai bine, dar... uita-te la eleronul ala.

Masina atarna cumva de el, ca un trapezist prins de un leagan de dimensiuni considerabile si extrem de aerodinamic. Asta a fost, de fapt, eleronul Cosworth in toata splendoarea lui. Mai tarziu, a fost micsorat cu cruzime pentru a satisface tristii si oamenii suparati pe viata, precum elvetienii, dupa care s-a renuntat complet la el pentru ultimele modele din 1996. Dar hai sa nu ramanem blocati in zilele triste si gri care vor urma, ci hai sa savuram momentul si sa aducem omagiu eleronului.

Sarind inauntru, am senzatia ca nu ma mai opresc, gonind inapoi in timp panain 1989, cand Escort Cosworth nici nu aparuse. Tocmai ma angajasem la o statie locala de radio din nord. Editorul de stiri s-a oferit sa ma ia cu el pe teren, asa ca ne-am aruncat – destul de eroic, mi s-a parut mie – in parcarea subteranasi ne-am urcat in masina postului de radio; un Escort, chiar daca nu aceeasi versiune precum cel de aici. Din cate stiam eu, era prima data cand un membru al clanului Hammond s-a aflat intr-o masina nou-nouta. Una care avea numele postului inscriptionat pe portiere. Aproape ca am murit de incantare, dar m-am regrupat si am inceput sa ma zgaiesc la bordul nou, la scaunele noi, la casetofonul nou ca bordul unui 747...

Editorul, un om de o putere si influenta inimaginabile, a pornit motorul, a apasat acceleratia, a iesit din locul de parcare cu spatele ca intr-un film politist si s-a izbit de un stalp de beton. Ziua tocmai luase sfarsit. Dar, cum nu ti-am spus ca numele radioului era BBC Radio York, nu aveai cum sa-ti dai seama ca numele editorului era Alan Grievson, asa ca nu are de ce sa se rusineze acum.

O singura privire in oglinda retrovizoare e suficienta pentru a-mi aminti ca nu ma aflu in aceeasi versiune umila pe care editorul-al-carui-nume-va-ramane-secret a sifonat-o – eleronul e acolo, gravitand in spate, umpland pana la refuz oglinda. Faza e insa ca aia a fost ultima data cand am mai stat intr-un Escort atat de vechi, iar interiorul, trebuie spus, nu a imbatranit la fel de bine ca exteriorul. Exista chiar si un CD player, dar e complet detasat de radio-casetofon. Muchiile plasticului de pe bord ar putea fi folosite la taierea franghiilor. Iar scaunele, o optionala disponibila doar pentru editia Monte Carlo, au un model creat special pentru a ascunde rusinea fatucii care o sa vomite peste el dupa prea multe Bacardi cu Cola. Fireste, nu exista vreun dubiu, asta ar fi fost si finalul povestii de dragoste dintre fatucasi oricine s-ar fi aflat la volan. Si nu s-ar fi despartit prieteni...

Nu a fost o masina pentru cei timizi sau iesiti la pensie si nici pentru cei saraci. Costa 25 de mii de lire. O gramada, la vremea aia. Iar taxele ulterioare erau, desigur, sufocante. Masina asta a facut parte din miscarea care a luat parte la finalul erei in care o masina rapida putea fi detinuta de cineva mai tanar de 95 de ani, pentru ca asigurarea crestea, cocalarii furau, politia ii urmarea, iar asigurarea crestea si mai mult. Dar ajunge cu toate astea. Porneste motorul de 2 litri cu o tuse si o pocnitura potrivite, uita-te in oglinda – dap, eleronul o umple, cu totul – si calc-o. In mod sigur nu a fost o masina lenta la vremea ei, si nu e nici acum. De pe loc, suta se atinge in sase secunde; viteza maxima este de 225 km/h.

Si, in tot acest timp, eleronul tot acolo sta, in oglinda. Imaginea insemna totul in 1992 si, chiar si acum, pedaland in Cosworth pe circuitul nostru, desi sunt perfect constient de tractiunea integrala orientata spre puntea spate care imi asigura un echilibru perfect si un control impecabil al masinii in viraje, putand oricand sa aleg sa intru in derapaje controlate monstruoase, noi doi, eu si masina, suntem acolo pentru a scoate la plimbare eleronul. Mai mare insemna mai bun, iar asta era cel mai mare. Are defecte, da, dar isi merita cu prisosinta statutul de legenda, daca nu doar si pentru momentul din istoria industriei auto pe care il marcheazasi il defineste.