x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Locuinţă pentru răsfăţatul casei

Locuinţă pentru răsfăţatul casei

de Roxana Ioana Ancuta    |    22 Iun 2008   •   00:00
Locuinţă pentru răsfăţatul casei

Lumină, siguranţă, spaţiu, confort, căldură. Elementele esenţiale în alegerea şi amenajarea universului în care trăieşte, creşte cel mai mic membru al familiei.

Lumină, siguranţă, spaţiu, confort, căldură. Elementele esenţiale în alegerea şi amenajarea universului în care trăieşte, creşte cel mai mic membru al familiei. 


Camera copilului, a bebeluşului este cea mai importantă şi trebuie să constituie cel mai bun loc din casă. Indiferent că i-aţi amenajat un colţişor din încăperea voastră sau i-aţi dedicat o cameră întreagă, separată, amenajarea spaţiului celui mai mic membru al familiei e necesar să ţină cont de cîteva aspecte. 

După ce aţi decis locul în care va dormi copilul, studiaţi cu atenţie cum cade lumina pe tot parcursul zilei, verificaţi să nu fie umezeală pe pereţi şi cît este de accesibil spaţiul.


Alegerea mobilei din camera celui mic n-ar trebui să constituie o problemă, deoarece la ora actuală piaţa de desfacere, din acest punct de vedere, este ofertantă. Există comerţul online, virtual, se poate cumpăra mobilă din magazinele de specialitate ori se poate face mobilier pe comandă. Este normal să ţineţi cont de bugetul de care dispuneţi, dar nu faceţi rabat de la calitate, mai ales cînd e vorba de obiectele care-l înconjoară pe cel mic. Prin urmare, mobilierul pe care mulţi designeri de interior îl recomandă pentru camera copilului este cel în nuanţe deschise, calde: lemn în tonuri de alb, de crem, de galben, de bleu… Pînă la urmă, gusturile nu se discută şi poate că ceea ce-i place fiecăruia este alegerea perfectă, indiferent de ce spune specialistul. Gîndiţi-vă înainte să alegeţi un tapet roz garnisit cu tot felul de maimuţoi, pentru că bebeluşul nu va rămîne la acest stadiu pentru mult timp, iar odată şi odată va trebui să rede­coraţi camera.

 
Patul trebuie prevăzut cu baluştri. Aceştia previn accidentarea bebeului, iar distanţa dintre ei nu trebuie să fie mai mare de 4,5 cm pînă la 6,5 cm, pentru a nu exista riscul ca bebeluşul să-şi prindă capul între baluştri. Verificaţi: să nu existe şuruburi cu profil pronunţat, colţuri tăioase, lacul sau vopseaua sărite de pe suprafaţa lemnului (de asemenea, asiguraţi-vă ca acestea nu sînt otrăvitoare), crăpături în lemn, alte asperităţi.

În momentul în care vă ocupaţi de camera copilului, e bine, în ge­neral, să existe nişte repere pe care le veţi avea şi în alegerea articolelor viitoare: mobilier, fi­nisaje/culori, decoraţiuni, atmosferă, funcţionalitate.

 

Cuibuşor

În primele luni de viaţă ale sale, “activitatea” de bază a bebelului este somnul. Prin urmare, o bună bucată de timp micuţul şi-o petrece în pătuc, ceea ce înseamnă că trebuie acordată o atenţie aparte acestui obiect de mobilier. Oricum, patul poate rămîne acelaşi cam 2-3 ani. Alegeţi saltele din paie, iarbă, lînă organică, bumbac organic sau din latex pur. Ele trebuie să fie uşor de întreţinut şi să permită o igienizare periodică. Suprafaţa saltelei trebuie să fie agreabilă pentru pielea copilului şi antialergică, de aceea, dacă puiul vostru suferă de alergii, renunţaţi la saltelele cu fîn sau iarbă şi cereţi şi sfatul medicului. Important este ca salteaua să nu fie nici prea moale, nici prea tare.

×
Subiecte în articol: lumea copiilor