Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Într-o lume cu hatch-uri de colecţie şi lux peste tot, maşinile simple de clasă mică ar putea părea un pic plictisitoare. Cele două de aici, însă, nu sunt făcute pentru a umple găurile din gama producătorilor lor. În ultimii 30 de ani, Fordul Fiesta şi Peugeoturile 205/206/207 au fost două dintre cele mai vândute maşini. Sunt la fel de familiare ca ciocolata Mars. Şi indiferent câte aberaţii publicitare se toarnă peste hatch-urile astea practice, nu ai cum să ascunzi ce se află cu adevărat dedesubt: o soluţie de transport cinstită şi realistă. De la prima maşină a unui puştan şi până la ultima pentru un bătrânel, au o atracţie universală, ceea ce le face sarcina mult mai dificilă decât unei maşini create pentru o anumită nişă.
Aici, la TopGear, am preferat mereu Fiesta.E ceva magic în felul în care se comportă pe drum şi e o dovadă a faptului că lucrurile elementare pot oferi la fel de multă satisfacţie ca şi cele extrem de elaborate. Pentru a simţi o afecţiune asemănătoare faţă de Peugeot, trebuie să priveşti înapoi cu câteva generaţii. Până pe la mijlocul anilor '80, la modelul 205. E drept, era cam şubred, însă era drăguţ şi practic şi a redefinit felul în care vedeam maşinile mici. În plus, i-a dat naştere lui GTI. Pe urmă, 206 lăsa senzaţia de ieftin faţă de mai toţi rivalii, iar versiunea GTI nu a mai surprins vreodată charisma primelor 205-uri. Şi hai să fim sinceri:207 era un grăsan rânjit.
Deci sarcina de a ne schimba părerea cade în mâinile lui 208. Atât vizual, cât şi efectiv, este mai uşor decât 207 cu aproape 107 kg, partea din faţă e mai scurtă cu 6 cm, iar cea din spate cu unul singur. E un început bun. Deşi e cu 10 kg mai uşor, tot pare mai mare decât Fiesta – mai ales în varianta cu cinci uşi –, însă îşi maschează această masivitate vizuală cu tot felul de creste şi incizii. Uită-te la depresiunea din vârful capotei sau la ornamentul proiectoarelor de ceaţă care intră în spoiler. Mici trucuri de design care-i dau un aspect suplu, dar totuşi spaţios. Reuşeşte chiar să facă aspectul Fordului să pară uşor prea simplu, ceea ce nu credeam că vom spune vreodată. Ce-i drept, Fiesta asta are nişte jante umile de 14 inci, faţă de cele de pe 208, care au 16.
Maşinile pe care le avem aici împart acelaşi motor diesel de 1,6 litri şi 92 CP, proiectat în Essex şi folosit pe o multitudine de modele Ford şi Peugeot. Nu pot fi separate nici prin preţ: 19.800 € pentru Fiesta în versiunea Econetic; 20.100 € pentru 208 în versiunea Allure. Chiar şi cu opţionale asemănătoare, le despart doar 300 de euro, o diferenţă pe care ai putea-o anula negociind un pic cu dealerul. Ambele au vopsea metalizată, senzori de parcare, ştergătoare automate şi upgradeuri la sistemul de infotainment: navigaţie pentru Peugeot şi radio Sony pentru Ford.
Cu un motor pe benzină mai mic, ambele ar deveni mai ieftine. Însă un motor diesel decent măreşte repertoriul unei maşini de clasă mică. În loc să fie potrivite doar pentru munca de oraş, ambele maşini pot înghiţi călătorii mai lungi fără a fi forţate afară de pe banda de viteză. Amândouă trag zdravăn la viteze de autostradă, păstrându-şi buna dispoziţie chiar şi în timpul eventualelor urcări. Fiesta, însă, reuşeşte un consum mai bun, chiar şi cu un om în plus şi o droaie de echipament la bord. O să punem asta pe seama tehnologiei Econetic (frecare redusă, stop/start). Chiar şi aşa, în timpul testului ăstuia – o călătorie Londra – Liverpool şi înapoi – ambele au mers peste 800 de kilometri cu un plin, consumând în jurul a 5,6 l/100 km. Asta înseamnă o abatere considerabilă faţă de cifrele promise (sub 4 litri, ba chiar aproape 3,5), însă noi am condus ca nişte oameni normali, nu ca roboţii după care se stabilesc valorile oficiale. Fordul este mai confortabil. Felul în care se conduce are o anume fluenţă, trecând peste denivelări şi oprindu-le în suspensii, şi nu în spinarea ta. 208 este cu mult peste 207, însă amortizoarele lui sunt mai încăpăţânate şi un pic prea zgomotoase la viteze mici. Nu e tocmai rigid, dar nici nu reuşeşte să anuleze umflăturile sau să ascundă faptul că roata cade într-o groapă. Gândeşte-te aşa: dacă vrei să foloseşti ecranul tactil, degetul îţi va sări în toate direcţiile. Parţial, poţi da vina pe cei 2 inci diferenţă în diametrul jantelor, dar, în general, Fiesta e mai puţin perturbat de denivelările drumului.
E şi mai interesant la condus. Uite un şasiu care poate duce mult mai multă putere, şi o va face în curând, odată cu apariţia versiunii ST. Felul în care străbate curbele e aproape neobrăzat, cu roţile subţiri oferind suficientă aderenţă pe durata virajului şi pentru ieşirea în forţă. Niciuna dintre maşini nu va fi condusă aşa în permanenţă, dar dacă ar fi să alegi una pe criterii pur dinamice, mergi pe Ford. Din nou, 208-ul nu e cu mult în spate, dar pare uşor surprins de frânările târzii sau de orice altă manevră mai îndrăzneaţă. Schimburile de trepte sunt greoaie, direcţia prea înceată, iar frânele cam agitate. Fordul pare în permanenţă superior.
Astea sunt genul de lucruri care ne interesează pe noi. Pe cei mai mulţi cumpărători, însă, îi lasă reci. O direcţie comunicativă? Grozav. Dar unde îmi conectez iPod-ul? Ăştia sunt oamenii pentru care Peugeot a gândit modelul 208. Interiorul este elegant şi minimalist, cu un ecran ca o tabletă pus în mijlocul consolei care este standard pe aproape toate nivelele de echipare. Nu ai CD-player, însă există două mufe USB şi streaming Bluetooth. Dacă nu eşti un regresionist încăpăţânat, vei considera asta un lucru bun pentru că permite un interior mai aerisit decât în Ford.
Sună minunat, numai de-ar şi merge cum trebuie. Ecranul procesează lent comenzile, de parcă ar funcţiona la -30 de grade. Iar pe drum spre Liverpool s-a defectat. De opt ori. A repornit la ieşirea din Birmingham, însă navigaţia ne spunea să trecem prin Chelsea cu 110 km/h. I-a luat câteva minute să repornească, însă a trebuit să resetăm navigaţia şi sistemul audio. N-a fost tocmai o plăcere. Bordul Fiestei n-o fi la fel de elegant – ecranul e minuscul, iar grafica depăşită – dar măcar funcţionează. În plus, sistemul audio Sony are un sunet mai profund.
Şi încă un lucru. Volanul lui 208 a fost micşorat de parcă vor să-l pună fără modificări pe o machetă Burago. În mod normal, ne-ar plăcea asta – un volan mic e ataşat unei maşini nervoase. Aici, ideea este să coboare partea de sus a volanului, astfel încât să vezi cadranele peste el şi nu prin el. Numai că nu funcţionează. Cel puţin, nu pentru mine – şi am o înălţime medie. În poziţia mea de condus, volanul taie cadranele pe mijloc. Aşa că trebuie să ridici mult scaunul şi să-ţi cobori volanul în poală, dacă vrei să le vezi întregi. Dacă asta sau tableta ar fi funcţionat bine, ar fi fost dovezi de inventivitate demne de laudă. Aşa cum se prezintă, sunt doar găselniţe. E posibil ca maşina asta cu care am mers să fi avut un demon al electronicii, iar altele cu care vom merge să funcţioneze mai bine.
O oarecare reabilitare vine sub forma practicităţii. O avea 208 portbagajul mai mic cu 10 litri, însă e mai adânc decât la Fiesta, care îşi câştigă volumul printr-o înălţime mai mare cu 2 cm. Deci portbagajul Peugeotului e mai folositor, cu atât mai mult cu cât maşina este evident mai lată, deci şi deschiderea mai generoasă. Spaţiul în spate e bun în ambele maşini pentru oameni sub 1,80, însă Peugeot are un ampatament mai mare cu 5 cm. Deci câştigă un pic la confort.
Să fie suficient pentru a-l salva pe 208? Probabil că nu. E o revenire spectaculoasă din partea Peugeot şi – deşi e construit practic pe aceeaşi platformă ca 207 – 208 pare un model reinventat. Mulţi oameni îl vor alege doar pe baza aspectului. Probabil că cea mai mare realizare a lui este faptul că face Fiesta să pară un pic învechită. Însă reîmprospătarea de la jumătatea vieţii pe care Ford o va prezenta în septembrie ar trebui să-i mai dea puţin sclipici. Deocamdată însă, după umila noastră părere, încă merită să fie prima în top.
