x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Ma pregatesc sa fiu mamica

Ma pregatesc sa fiu mamica

09 Aug 2005   •   00:00
SANATATEA FEMEII
De ce o femeie trebuie acum sa se pregateasca pentru a deveni mamica, in conditiile in care mii de ani femeile au adus pe lume prunci fara vreo pregatire speciala? Conferentiar doctor Nicolae Poiana, sef de sectie obstetrica-ginecologie la Spitalul Clinic "Polizu", prezinta tendintele actuale in ceea ce priveste preocuparile femeilor pentru a deveni mame. "Fata de femeile de acum 100 de ani, ale caror principale preocupari erau familia, gospodaria si aducerea pe lume a urmasilor, femeile din zilele noastre sunt complet integrate in societate. Majoritatea sunt salariate, unele ocupand functii de conducere, altele gestioneaza propria afacere. In acest context, si alegerea momentului de a avea un copil incepe sa se complice. Femeia se gandeste intai de toate sa se realizeze pe plan profesional, trecand pe planul al doilea intemeierea unei familii."

Mobilizare generala

Nu numai femeia trebuie sa fie pregatita pentru a avea un copil, ci intreaga familie. Pregatirea familiei presupune, in afara de consimtamantul celor doi parteneri, ca minimum patru membri ai familiei sa aiba disponibilitatea de a se ocupa de membrul nou-venit. "Pentru ca un nou-nascut capteaza atat parintii, cat si bunicii. Este impresionant cum un bot de om de 3 kilograme schimba complet traiectoria vietii tuturor persoanelor din jurul lui", marturiseste conf. dr. Nicolae Poiana. Familia renunta la obiceiuri, la tabieturi, la stilul de viata dinaintea aparitiei copilului. Pentru a face fata renuntarilor impuse de bebelus, familia trebuie sa fie pregatita psihic. Sigur, se poate creste un copil si fara a implica toata familia, dar pentru ca bucuria sa fie a intregii familii este nevoie de participarea tuturor membrilor.

Este esential ca atat femeia, cat si barbatul sa fie pregatiti psihologic pentru evenimentul central din viata lor. Cand familia nu este pregatita, apar o serie de stari conflictuale. Nou-nascutul poate avea un impact negativ asupra cuplului, iar ceea ce urma sa fie o bucurie se transforma intr-un esec total. Un copil are nevoie de intreaga familie, atat de mama, cat si de tata, pentru a se dezvolta armonios. Nu degeaba esecurile educationale si de evolutie ale unui copil apar in familii dezorganizate.

Una dintre cele mai importante probleme pe care trebuie sa le aveti in vedere atunci cand doriti sa aduceti pe lume un copil este sa va asigurati ca nu suferiti de o afectiune din sfera genitala. Cele mai grave sunt bolile cu transmitere sexuala (BTS), de la infectii genitale pana la HIV/SIDA. De asemenea, exista boli fara o manifestare aparenta, printre care se numara infectiile cu chlamydia, ce afecteaza definitiv fertilitatea cuplului.

Banala anexita, denumita de medici boala inflamatorie pelviana, pune de asemenea in pericol posibilitatea femeii de a ramane insarcinata. "Statisticile arata ca din 100 de femei care au un episod acut de anexita 12 au probleme de fertilitate in viitor. De asemenea, din 100 de femei care sufera doua pusee de boala inflamatorie pelviana 64 au probleme de fertilitate", arata conf. dr. Poiana. Riscurile anexitei sunt atat de mari pentru ca afecteaza permeabilitatea trompelor uterine, determinand sterilitatea de cauza tubara, foarte frecventa la femei.

In afara de afectiunile genitale exista si unele boli cronice generale, precum TBC, hepatita cronica, diabetul insulino-dependent, insuficienta cardiaca etc., care sunt cauze ale imposibilitatii de a avea urmasi.

Analize medicale

Pregatirea pentru sarcina presupune si constatarea starii de sanatate a ambilor parteneri. Cuplul este bine sa participe la un consult preconceptional, adresandu-se fie medicului de familie, fie medicului obstetrician. Potrivit conf. dr. Nicolae Poiana, bilantul starii de sanatate cuprinde o serie de analize medicale recomandate, precum testele de sange, testele imunologice (care evidentiaza unele afectiuni grave ce pot modifica evolutia sarcinii), teste care evidentiaza prezenta/absenta chlamydia, virusului HIV si a altor bacterii responsabile de afectiuni genitale. De asemenea, se efectueaza teste pentru depistarea zoonozelor sau a unor viroze, cum este citomegalo-viroza, care poate determina malformatii congenitale, daca evolueaza in mod acut la debutul unei sarcini.

Ce faci cu 2-3 luni inainte

Daca femeia a luat pastile anticonceptionale, ea trebuie sa stie ca 2-3 luni dupa intreruperea tratamentului este de dorit sa nu aiba o sarcina si sa foloseasca metode contraceptive de bariera (prezervativul). In momentul in care cuplul ia decizia de a avea un copil, cu 2-3 luni inainte de conceptie, este recomandat ca viitoarea mamica sa faca un tratament complex cu polivitamine si acid folic. In felul acesta este prevenit riscul de a da nastere unui copil cu malformatii.

FERTILITATE. Cand cuplul isi doreste sa aiba un urmas, se presupune ca partenerii au o viata sexuala nerestrictiva. In mod normal, 60% din cupluri, dupa o coabitare de 6 luni, obtin o sarcina. 20% din cupluri obtin sarcina dorita dupa un an de viata sexuala, iar alte 20% din cupluri au probleme de fertilitate conjugala. "Important este ca tinerii sa constientizeze ideea ca infertilitatea este o problema a cuplului, nicidecum doar a unuia dintre parteneri. In orice caz, nu trebuie cautat vinovatul, ci cauza si, eventual, rezolvarea acesteia", atrage atentia conf. dr. Nicolae Poiana.

ALIMENTATIE. "Sunt insarcinata si trebuie sa mananc pentru doi..." Este o conceptie gresita, care poate avea consecinte negative pentru sanatatea mamei si a bebelusului. Important este ca gravida sa nu se priveze de alimente pentru a evita carentele, dar nici excesele alimentare nu sunt indicate. Ideal ar fi ca viitoarea mama sa ia trei mese pe zi, la aceleasi ore daca este posibil, plus una sau doua gustari usoare intre mese, alcatuite de preferinta din fructe proaspete. Este bine ca femeia gravida sa evite dulciurile concentrate si carbohidratii. Excesele alimentare de orice forma, de genul "mananc numai legume si evit proteinele din carne" sau invers, nu sunt benefice. De asemenea, schimbarea dietei, gandind ca "sunt insarcinata si trebuie sa mananc altfel", provoaca tulburari digestive, cu efecte nedorite atat asupra mamei, cat si a fatului.

STATISTICI. Femeia de azi are rezerve si intarzie momentul intemeierii unei familii, pentru ca acest pas presupune o serie de obligatii care se adauga celor profesionale si sociale. Din aceste considerente, varsta medie la care femeia are primul copil a crescut in prezent, ajungand la 26-27 ani. Mai mult decat atat, varsta medie a intelectualei din Romania care decide sa dea nastere unui copil se ridica la 32-34 de ani. In urma cu 70-100 de ani, varsta medie de procreare era in jur de 20 de ani.
×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul copil femeia