x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Managementul proprietatii

Managementul proprietatii

22 Feb 2007   •   00:00
CE SPUNE LEGEA
O idee noua sau o afacere aflata in plina ascensiune in Romania?

Ne-a scris un domn, cetatean roman plecat in strainatate de multi ani, care doreste sa se reintoarca in Romania impreuna cu familia. Ne cere sfatul in legatura cu o idee la care s-a gandit de mai mult timp si pe care ar vrea sa o puna in aplicare acum, fara sa stie insa ce implica exact acest plan al sau atat din punct de vedere al timpului pe care trebuie sa-l aloce acestui "proiect", cat si din punct de vedere al costurilor, documentelor ce ar trebui intocmite si resurselor ce ar trebui implicate pentru realizarea acestei idei. Omul doreste achizitionarea unei proprietati in Romania, o casa mai mare pentru intreaga familie, pe care ar dori sa o cumpere acum, in conditiile in care totusi nu se va intoarce imediat in Romania.

Ne intreaba daca exista posibilitatea ca altcineva sa caute imobilul potrivit familiei sale si sa se si ocupe in acest timp, pana la revenirea in tara, de intretinerea lui, cu tot ce implica acest lucru.

M-am interesat pentru domnia sa si am aflat ca exista companii specializate pe acest segment din piata imobiliara, foarte proaspat la acest moment, care s-au inspirat in construirea afacerii atat din experienta occidentala, cat si din cerintele clientilor romani, adaptand totul, fireste, la trendul imobiliar actual din Romania.

Companii specializate

Este vorba, pe de o parte, despre companiile imobiliare care fie s-au axat si specializat pe managementul proprietatilor sau fie au alocat un intreg department acestui tip de cerinte. Din urma vin puternic si companiile de administrare a imobilelor, care apeleaza la serviciile agentiilor imobiliare doar in ceea ce priveste identificarea locatiilor, de celelalte servicii ocupandu-se prin personal specializat propriu. In general, sistemul este destinat cladirilor de birouri, dar de ofertele acestor companii beneficiaza si proprietarii imobilelor de locuinta, persoane fizice.

Raspunsul este: da

Asadar, ii raspund cititorului nostru ca poate apela la o astfel de companie specializata in managementul proprietatii, pentru a fi beneficiarul unui set complet de servicii necesare punerii in practica cu succes a proiectului sau. Va scuti astfel timp pretios si chiar resurse financiare, stiindu-se ca un pachet de servicii este de cele mai multe ori mai profitabil ca pret decat contractarea acestora de la diversi furnizori. Reprezentantii unei astfel de companii se vor intalni cu solicitantul pentru a stabili in mod minutios detaliile necesare acestui adevarat plan imobiliar. Se va identifica la inceput despre ce tip de proprietate este vorba, primul pas fiind gasirea acesteia. In cazul cititorului nostru, achizitionarea unui apartament de lux sau a unei vile va fi cu siguranta o afacere rentabila pentru viitor in Romania, in contextul in care cererea de inchiriere a unor astfel de locatii este foarte mare, putandu-se obtine sume considerabile rezultate din inchiriere.

Sistem complex de servicii

Investitia cititorului nostru va fi o parte dintr-un sistem complex de servicii pe care il poate oferi o companie de genul celor mai sus aratate.

Astfel, compania il va consilia si chiar reprezenta la momentul achizitionarii locatiei in vederea intocmirii actelor si a formalitatilor legale necesare.

Ulterior, compania se va ocupa de identificarea persoanelor care vor inchiria locatia (beneficiind in acest caz si de baza de date proprie), supervizand si coordonand corecta intocmire a contractului de locatiune, precum si formalitatile cerute de lege in cazul inchirierii.

Serviciile nu se opresc aici: personalul din cadrul companiei respective se va ocupa de incasarea chiriei de la locatar si plata impozitelor catre stat. Se poate beneficia in acelasi timp de virarea banilor intr-un cont indicat de client, precum si de servicii de administrare propriu-zisa a casei: supraveghere prin personal specializat angajat in acest scop sau prin sisteme de paza, suport tehnic, asigurarea, in cazul in care casa nu este inca locuita, a curateniei periodice, chiar a reamenajarilor si renovarilor locuintei.

Actele necesare

Pentru ca un astfel de plan sa poata deveni realitate, cititorul nostru ar trebui sa incheie cu compania respectiva mai multe acte: initial, un contract de prestari servicii, prin care compania sa se oblige sa identifice un imobil potrivit dorintelor sale. Dupa identificarea acestuia, compania va fi imputernicita legal de cumparator prin procura speciala, in forma autentica, sa achizitioneze pentru si in numele sau locatia. Tot printr-o procura sau printr-un contract amplu de administrare se vor putea realiza celelalte activitati pe care le implica administrarea imobilului: inchirierea acestuia, perceperea chiriei, creditarea contului bancar al proprietarului cu banii proveniti din chirie.

In caz de litigiu

In caz de litigiu cu chiriasii, proprietarul va putea imputernici pe angajatii com- paniei sa se ocupe de rezolvarea situatiei litigioase prin negocieri directe cu chiriasii sau prin angajarea unui avocat care sa reprezinte interesele proprietarului in instanta. Daca proprietarul doreste renovarea, modernizarea, amenajarea locatiei etc., va putea, de asemenea, sa mandateze compania in identificarea constructorilor, arhitectilor sau mesterilor pe care sa-i si supravegheze in bunul mers al lucrarilor. Costurile unor astfel de servicii nu sunt insa deloc mici, deoarece in aceasta activitate vor fi implicate mai multe persoane care vor cheltui timp si resurse importante pentru a veni in intampinarea tuturor dorintelor proprietarului. Costurile administrarii se pot ridica la cateva mii de euro lunar, in functie de complexitatea serviciilor.

Atentie la alegerea companiei ce ii va presta toate aceste servicii, deoarece in aceasta relatie contractuala si de incredere, ce se intinde pe termen lung, este nevoie de foarte multaseriozitate
De asemenea, ar trebui stipulate clauze prin care, in caz de esec in indeplinirea obligatiilor, sa poata fi trasa la raspundere compania prestatoare, stabilindu-se si eventuale daune pentru prejudicierea proprietarului
×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul compania servicii