x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Mananc putin, des si slabesc

Mananc putin, des si slabesc

24 Mar 2006   •   00:00

As vrea sa slabesc, fara sa tin regim – spun de multe ori atat femeile, cat si barbatii. Putem slabi fara sa respectam o dieta stricta? Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi ne raspunde la aceasta intrebare: "Da. Putem slabi chiar daca nu tinem o dieta stricta. Daca mancam in reprize mici si dese, in asa fel incat sa nu ne ridicam de la masa cu senzatia de satietate deplina, in timp putem sa dam jos kilogramele in plus. Daca mancam putin si des vom avea in permanenta o usoara senzatie de foame, ceea ce este bine".

Cinci mese pe zi

O femeie sanatoasa are nevoie de aproximativ 1.900-2.000 de calorii pe zi, iar un barbat, de 2.500 de calorii. Ideal este ca alimentele consumate de-a lungul zilei sa fie repartizate in cinci mese. In acelasi timp, mesele din prima parte a zilei trebuie sa aiba o densitate calorica mai mare, aportul caloric scazand in a doua parte a zilei. Seara, ponderea cantitativa si energetica este foarte importanta, pentru ca ingestia alimentelor cu densitate calorica ridicata in absenta exercitiului fizic duce la obezitate. In a doua parte a zilei, metabolismul nostru se orienteaza spre depunerea excesului de calorii sub forma de grasimi. Acest lucru creste riscul aparitiei altor boli – hipertensiunea arteriala, diabetul de tip II, bolile cardiovasculare, unele cancere.

"Dimineata, inainte de micul dejun, putem sa mancam un fruct proaspat pe care il toleram – un mar, o para. Putin mai tarziu, inainte sa plecam la serviciu, luam micul dejun: un ou fiert tare, care nu ingrasa, cereale integrale cu lapte sau iaurt, poate si putina carne slaba de vita, la gratar. Pe la ora 11, mancam o salata de legume cu ulei de masline. Masa de pranz trebuie sa contina proteine de origine animala – o friptura la gratar. Totul este sa nu facem excese, iar friptura sa nu aiba mai mult de 100 g. Masa de seara trebuie sa fie usoara, bogata in fructe si legume proaspete", ne sfatuieste prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare.

Kilogramele dispar treptat

In felul acesta slabim treptat si ajungem la greutatea normala. "Un razboi este usor sa il castigi, dar este mai greu sa mentii pacea. Altfel spus, este usor sa slabim, este insa mai greu sa ne mentinem greutatea dupa ce am slabit", arata prof. dr. Gh. Mencinicopschi.

Daca vrem sa avem o silueta de invidiat, trebuie sa recurgem la o dieta echilibrata, cu multe fructe si legume, multa apa si miscare in aer liber. Un regim alimentar preponderent carnivor poate provoca in timp dezechilibre metabolice – guta, obezitate. Nici o dieta exclusiv vegetariana nu este recomandata.

Chiar daca vrem sa scapam de kilogramele in plus, avem nevoie si de proteine si grasimi de origine animala. Cel mai bine este ca grasimile si proteinele sa provina dintr-o carne mai usoara – peste, pui, curcan. Asa-numita carne alba contine mai multe proteine si mai putine grasimi, fiind una dintre cele mai bune surse de aminoacizi esentiali, fier, zinc si magneziu. De asemenea, o zi de post pe saptamana are efect de detoxifiere a organismului.

Din toate cate putin

Putem sa mancam din toate, dar cate putin – si carbohidrati, si grasimi, si proteine. "Putem slabi asociind corect alimentele si mai ales mestecandu-le bine. Semnalul de satietate de la creier incepe sa vina abia dupa vreo 60 de miscari masticatorii. Cu cat mestecam mai mult timp un aliment si nu il infulecam, cu atat si senzatia de satietate creste, cantitatea de alimente ingerate este mai mica, iar digestia este usurata", precizeaza prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.
CARNE SI PRODUSE DIN CARNE
Alimentul (85 g) / Calorii
  • Pulpa de porc prajita 190
  • Muschi de vita la gratar 179
  • Muschi de miel la gratar 172
  • Pulpa de vita la gratar 168
  • Pulpa de miel la gratar 162
  • Pulpa de vitel 151
  • Sunca presata 151
  • Muschi de porc la gratar 139
  • Hot dog 135
  • Bacon 109
  • OUA SI LACTATE
    Alimentul (100 g) / Calorii
  • Parmezan ras 456
  • Branza de vaci proaspata 410
  • Svaiter 378
  • Branza de capra proaspata 269
  • Branza Feta 265
  • Cascaval slab 173
  • Lapte integral 149
  • Omleta 93
  • Ochiuri prajite 92
  • Lapte degresat 86
  • PESTE
    Alimentul (85 g) / Calorii
  • Somon (de cultura) 175
  • Pastrav 162
  • Somon (salbatic) 155
  • Somn 129
  • Ton la gratar 118
  • Conserva de ton (fara ulei) 109
  • Platica si calcan 99
  • Biban 99
  • Cod 89
  • Sardele in conserva (fara ulei) 50
  • FRUCTE
    Alimentul / Calorii
  • Banana 109
  • Rodie 105
  • Para 98
  • Mar 81
  • Portocala 62
  • Grepfrut 52
  • Kiwi 46
  • Piersica 42
  • Mandarina 37
  • Pruna 36
  • CARNE DE PASARE (LA GRATAR)
    Alimentul (85 g) / Calorii
  • Friptura de gasca cu piele 308
  • Friptura de gasca fara piele 240
  • Piept de pui cu piele 193
  • Pulpa de pui cu piele 153
  • Porumbel 143
  • Piept de pui fara piele 142
  • Pulpa de curcan fara piele 138
  • Piept de rata fara piele 119
  • Piept de curcan fara piele 115
  • Pulpa de pui fara piele 109
  • LEGUME
    Alimentul / Calorii
  • Ceapa 41
  • Praz 38
  • Conopida tocata (1/2 cana) 36
  • Ardei gras, rosu sau verde 32
  • Morcov 30
  • Broccoli tocat (1/2 cana) 28
  • Rosie 26
  • Fasole verde (1/2 cana) 22
  • Castravete 14
  • Ciuperci feliate 18
  • Varza rosie (1/2 cana) 16
  • Sursa tabelelor: Ghidul caloriilor, carbohidratilor si colesterolului – Martha Schueneman, Editura Litera International, 2005

    STIRI
    PRODUSELE LIGHT. Uneori, cei care vor sa slabeasca incearca asa-numitele produse light. Initial, acestea au fost create pentru persoanele cu restrictii alimentare – diabeticii de tip II, noninsulino-dependenti. In timp, produsele light au inceput sa fie consumate si de cei care doreau sa scada numarul de calorii in dieta zilnica. Nutritionistii ne avertizeaza insa ca produsele light nu ne ajuta sa pierdem kilogramele in plus, ci dimpotriva. Organismul isi cere caloriile cu care a fost obisnuit. Iar cei care apeleaza la asemenea produse vor consuma o cantitate mai mare de alimente, ajungand la acelasi numar de calorii ca inainte si chiar mai mult.

    INFOMETAREA. Multe femei se infometeaza zile in sir, in dorinta de a slabi rapid. "Infometarea nu este o solutie, pentru ca provoaca stres metabolic ce duce la oscilatii mari ale glicemiei, ceea ce evolueaza treptat spre diabet de tip II, apoi obezitate, boli cardiovasculare si chiar cancer", avertizeaza prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi. Este gresit sa ne infometam crezand ca vom slabi. Vom pierde in greutate in prima faza, insa cand vom reveni la regimul alimentar obisnuit ne vom ingrasa rapid.

    DIETELE HIPOCALORICE. Pentru a arata ca fotomodelele din reclame, adolescentele apeleaza la diete drastice, fara sa constientizeze ca isi pun in pericol sanatatea prin aportul alimentar insuficient in perioada de crestere. Tinerele care adopta un regim hipocaloric slabesc rapid, insa risca sa devina anorexice. Regimurile hipocalorice genereaza stres oxidativ – distrugerea celulelor de catre radicalii liberi – mai ales daca in perioada in care consumam putine calorii depunem si efort fizic. Stresul oxidativ este una dintre cauzele imbatranirii precoce.
    ×