x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Masti din flori si fructe de sezon

0
23 Mai 2005 - 00:00

TERAPII ALTERNATIVE
O femeie trebuie sa fie frumoasa in fiecare zi si cu atat mai mult primavara, cand poate sa profite de tot ceea ce ii ofera natura.



  • de LIANA HAINAROSIE, GEORGETA LICSANDRU

  • Pentru a fi atragatoare in fiecare zi va facem o propunere: profitati de florile si fructele de sezon. Toate plantele si fructele care apar in aceasta perioada pot fi folosite sub forma de masti cosmetice.

    Retete in functie de tipul de ten

    Pentru tenul uscat fac minuni florile de tei, nalba, musetel, galbenele, plante cu proprietati hidratante, emoliente. Pentru tenul gras sau acneic sunt recomandate florile de levantica, frunzele de nuc, salvia, recunoscute pentru calitatile astringente si antiseptice.

    Petalele de trandafir, de crin au proprietati tonifiante, fiind potrivite oricarui tip de ten.

    "Plantele se folosesc fie proaspete, fie uscate. Pentru ca masca sa fie omogena, se adauga galbenus, miere si chiar fructe proaspete.

    In mastile antiacneice sau antiseboreice se va folosi argila sau tinctura de propolis, cunoscuta pentru proprietatile sale dezinfectante", ne sfatuieste dr. Cristina Pavel, medic specialist medicina generala, competenta in apifitoterapie si homeopatie.

    Bai cu uleiuri aromate

    Pentru ca frumusetea vine si din interior si stresul ni se citeste de cele mai multe ori pe fata, este bine ca in fiecare seara sa adaugam in baie cateva picaturi de uleiuri volatile (de levantica, de trandafir), care au proprietati relaxante. Dimpotriva, daca vrem sa alungam o stare de somnolenta, in baie se adauga uleiurile de cimbru sau coriandru, excelente gratie proprietatilor tonice. Pentru masaj, intr-un ulei baza (de migdale, de samburi de struguri, de masline) se pun cateva picaturi de ulei volatil. Masajul cu acest amestec hidrateaza si catifeleaza pielea. Pe langa aspectul exterior, o atentie deosebita trebuie sa acordam si detoxifierii organismului. Trebuie sa bem intre 1,5 si 2 litri de apa pe zi. Beti, de asemenea, sucuri din morcovi, telina, patrunjel, varza, castraveti!

    APA DE TRANDAFIRI. Petalele de trandafir au proprietati tonifiante. Pentru a ne bucura de aceste proprietati, petalele se macereaza la rece. Se taie marunt, se pun in apa rece de seara pana dimineata, apoi ne putem spala fata cu aceasta apa. Uleiul de trandafir are proprietati dezinfectante, ne apara tenul de efectele nocive ale poluarii, combate acneea si atenueaza ridurile. Daca sunt adaugate in baie, petalele si uleiul de trandafir hidrateaza si catifeleaza pielea.

    CRINUL. De la bunica citire, petalele de crin sunt ideale pentru revigorarea tenului obosit, pentru estomparea cearcanelor. Infuzia din petale de crin are proprietati antiseboreice, calmante si antiseptice. Pentru a nu distruge componenta energetica a plantei, petalele se pun in apa rece cateva ore. Maceratul la rece din petale de crin da un aspect stralucitor tenului, eliminand pelicula de grasime care se formeaza la suprafata pielii. Masajul cu ulei de crin reda fermitatea pielii sensibile din zona gatului.

    CAPSUNI. Datorita continutului bogat in vitamine si microelemente, capsunile se numara printre fructele cele mai utilizate pentru masti de frumusete. Pentru tenul gras se recomanda o masca preparata din capsuni zdrobite, amestecate cu albus de ou, iar pentru tenul uscat fructele se combina cu smantana. Din suc de capsuni cu lapte se obtine o lotiune nutritiva pentru tenul obosit.

    CAISE SI PIERSICI. Caisele reprezinta un tonifiant al tenului normal. Sunt indicate mastile cu fructe proaspete zdrobite sau lotiunile din suc de caise. Piersicile sunt un remediu eficient pentru curatarea tenului. De data aceasta, mastile cosmetice se pregatesc din frunze, flori si piersici zdrobite.

    LEVANTICA. Aceasta planta are proprietati calmante si antiseptice. Prin actiunea sa emolienta si decongestionanta, infuzia din flori de levantica este recomandata persoanelor cu ten congestionat si acneic. Compresele cu infuzie de levantica se aplica pentru cateva minute pe fata. Atunci cand este adaugat in baie, uleiul de levantica are proprietati antiseptice, dar si relaxante. Lipsa odihnei se vede de cele mai multe ori pe fata, de aceea o baie cu levantica va poate asigura un somn linistit.

    TEIUL. Pentru ochii obositi, incercanati, dr. Cristina Pavel ne sfatuieste sa folosim compresele cu infuzie concentrata din flori de tei (o lingura de flori la o cana de apa), cate 10-15 minute in fiecare seara. De asemenea, infuzia calduta din flori de tei este recomandata dupa demachiere datorita proprietatilor sale hidratante si emoliente. Florile de tei sunt cunoscute pentru efectul lor calmant, de aceea o baie in care se adauga un saculet cu flori este o binefacere dupa o zi stresanta.

    ALBASTRELELE. Compresele cu infuzie din flori de albastrele sunt indicate impotriva cearcanelor. Pentru tratarea tenului obosit si pentru netezirea ridurilor, fiecare dintre noi isi poate pregati in casa o masca din ceai caldut de albastrele si argila. Masca se aplica pentru 20-30 de minute, apoi se spala cu apa calduta. Albastrelele decongestioneaza si calmeaza pielea sensibila si obosita. Datorita proprietatilor tonifiante pe care le au, mastile cu albastrele sunt indicate in tratarea muschilor lasati ai fetei.
    Citeşte mai multe despre:   arhiva jurnalul,   flori,   proprietati,   levantica

    Serviciul de email marketing furnizat de