x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Mazda 6, rapidă şi comodă

Mazda 6, rapidă şi comodă

de Dragos Stoica    |    22 Iul 2007   •   00:00
Mazda 6, rapidă şi comodă
Sursa foto: Glen Gibson/

Păstrănd caracteristicile principale ale mărcii, Mazda 6 beneficiază de motoare excelente in toate versiunile. Sprintenă deopotrivă pe benzină şi motorină, "japoneza" se conduce cu uşurinţă, dovedindu-se ideală in regim de autostradă.

Păstrănd caracteristicile principale ale mărcii, Mazda 6 beneficiază de motoare excelente in toate versiunile. Sprintenă deopotrivă pe benzină şi motorină, "japoneza" se conduce cu uşurinţă, dovedindu-se ideală in regim de autostradă.

Cănd te găndeşti la Mazda, prima chestie care iţi vine in minte este că marca japoneză excelează, cel puţin in ultimii 20 de ani, prin vioiciunea motoarelor care ii echipează gama de autoturisme. Mazda 6 nu putea face excepţie. Testată prin intermediul Arian Motors, maşina nu a inşelat aşteptările, dovedindu-se o alternativă viabilă pentru drumurile şi condiţiile de trafic din Romănia.

ŢINUTĂ. Incepănd cu ceea ce a fost cel mai impresionant, trebuie vorbit in primul rănd de ţinuta maşinii. Declarată drept o limuzină cu accente sport, Mazda 6 are o ţinută de drum aproape ireproşabilă, beneficiind de o stabilitate rar intălnită. Indiferent dacă rulezi cu 80 sau cu 180 de kilometri pe oră, maşina se comportă admirabil, stănd pe şosea la fel de bine in ambele situaţii.

MOTORIZĂRI. Versiunea incercată a fost CD120 TE, dotată cu un motor turbodiesel Common Rail de 2.0 l, 120 CP şi transmisie manuală in şase trepte. Tehnologia folosită la realizarea motorului lasă foarte mic spaţiul diferenţei dintre acesta şi un altul pe benzină folosit la aceeaşi maşină, excepţie făcănd, desigur, Mazda 6 MPS, al cărei propulsor de 2.3 l cu injecţie directă, dezvoltă nu mai puţin de 260 CP, cu un cuplu de 380 Nm şi doar 6,6 secunde pănă la atingerea barierei de 100 km/h. Revenind la modelul testat, motorul acestuia s-a dovedit la inălţime atăt in oraş, căt şi extra-urban. In condiţii de trafic prin Bucureşti, maşina s-a strecurat cu uşurinţă, avănd demaraj foarte bun indiferent de treapta de viteză folosită. Manevrabilă, dimensiunea limuzinei n-a constituit deloc o problemă. Totuşi, motorizarea mai sus menţionată şi-a dat cel mai bine măsura valorii in condiţii de autostradă. Accelerată pănă la 180 km/h, Mazda 6 CD120 a urcat lin, in timp ce acul turometrului se găsea undeva in jurul valorii de 3800 rpm. In ceea ce priveşte consumul, in condiţii de caniculă, cu aerul condiţionat activat permanent, şi rulare constantă pe autostradă de 150 km/h, acesta s-a ridicat in jurul a 8,5 litri la 100 km parcurşi, rezervorul avănd o capacitate de 64 de litri.

Interior elegant şi confortabil

Spaţioasă, Mazda 6 se arată la interior o maşină caldă şi primitoare. Avănd finisaje de inaltă calitate, pentru care au fost folosite materiale bune, indiferent dacă este vorba de butoanele care acţionează avariile sau cele din care sunt confecţionate scaunele pasagerilor, Mazda 6 confirmă şi aici buna impresie făcută in testul propriu-zis. In standard, maşina este prevăzută cu ABS, EBD, aer condiţionat manual, airbag şofer şi pasager, airbaguri laterale, airbaguri cortină, oglinzi electrice, geamuri faţă/spate acţionate electric, sistem audio 4 boxe cu CD, volan reglabil pe inălţime şi in profunzime, filtru pollen, inchidere centralizată cu telecomandă şi chei escamotabile, bare de protecţie in uşile laterale, inserţii aluminiu şi titan in bord, scaun şofer reglabil pe inălţime, asta pentru a enumera doar căteva din dotările din bază. Sistemele audio şi aer condiţionat se găsesc pe consola centrală, uşor de acţionat. Deasupra lor se află un spaţiu de depozitare, sau, după caz, aici se găseşte sistemul de navigaţie prin satelit. Oricum, Mazda 6 stă foarte bine cu spaţiile de depozitare, acestea existănd in lateral, la fiecare portieră, plus torpedou, şi cele de sub cotieră.

Istorie de 90 de ani

Originea numelui firmei nipone vine de la Ahura Mazda, cea mai mare zeitate din Japonia, dar este in acelaşi timp şi apropiat de numele celui care a pus in 1920 bazele companiei, respectiv Jujiro Matsuda.

Iniţial, firma a produs maşini unelte, pentru ca in 1931 să apară un prim camion, dotat cu numai trei roţi. Prima maşină, Mazda R 360 Coupe, a fost lansată in 1960. După numai trei ani, in 1963, Mazda inregistrează o producţie record de un milion de automobile fabricate, ceea ce incepe să atragă atenţia marilor concerne din domeniu.

Astfel, şase ani mai tărziu, in 1969, celebra firmă americană Ford cumpără 25% din acţiunile Mazda, parteneriatul existănd şi in prezent.

Date tehnice Mazda CD120 TE :

Capacitate: 1998 cmc

Putere: 120 CP/3500 rpm

Cuplu maxim: 320 Nm/2000 rpm

Transmisie: manuală, in şase trepte

Viteză maximă: 194 km/h

Greutate proprie: 1.440 kg

Consum mixt: 6 l/100 km

Preţ DDP: 19.839 euro

×
Subiecte în articol: auto mazda