x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Menaj in trei periculos

Menaj in trei periculos

31 Ian 2005   •   00:00

SEXOLOGIE
Vegetatiile veneriene (condyloma acuminata sau negii genitali) reprezinta cea mai frecventa infectie transmisibila sexual de etiologie virala. Afecteaza 10-30% din populatia adulta.
VASILE BENEA, medic primar dermatovenerologie

Anual, pe glob se inregistreaza aproximativ 500.000 de cazuri simptomatice. Sunt determinate de papillomavirusurile umane (Human papillomavirus – HPV). Infectia se transmite de obicei pe cale sexuala sau de la mama la fat in cursul nasterii. Rareori, este posibila transmiterea nesexuala, prin intermediul mainilor. Perioada de incubatie este cuprinsa intre 1 si 6 luni.

Infectia poate fi asimptomatica sau pot aparea leziuni (denumite si condiloame). Unele leziuni se pot transforma in cancere ano-genitale. Dintre cele peste 140 de tulpini de HPV, aproximativ 20 sunt asociate cu leziuni ano-genitale. Cel mai frecvent, acestea sunt provocate de tipurile 6 si 11. Tipurile 16, 18, 31, 33 si 35 se asociaza intr-o proportie mare cu cancerul de col uterin, penian sau ano-rectal. Vegetatiile veneriene apar ca mici formatiuni roz sau cenusii. Adesea se grupeaza, capatand un aspect conopidiform. Cresterea lor este accelerata de sarcina sau in starile de scadere a imunitatii. Aspectul vegetatiilor veneriene este caracteristic, fiind suficient pentru diagnostic.

Scopul principal al tratamentului vegetatiilor veneriene este de a indeparta leziunile vizibile, eventual de a intrerupe transmiterea. Netratate, vegetatiile veneriene pot regresa spontan, pot ramane neschimbate sau pot creste in numar si in marime, doar rareori evolueaza spre cancere ano-genitale. Recidivele pot aparea la peste 25% din bolnavii tratati corect. Din cauza riscului cancerului de col uterin, femeilor cu vegetatii veneriene li se recomanda sa-si efectueze periodic examenul citologic Papanicolau.

Infectia subclinica cu HPV (virusul este prezent la nivelul pielii, dar nu provoaca manifestari clinice) este mai frecventa – reprezinta aproximativ 75% din infectiile genitale cu HPV – decat infectia clinica. Localizarea la nivelul colului uterin poate fi diagnosticata indirect prin examen citologic Papanicolau, colposcopie sau biopsie. Tratamentul infectiei genitale subclinice cu HPV este indicat doar in cazurile in care sunt evidentiate modificari ale probelor de laborator.

Masurile de prevenire a bolii includ adoptarea unui comportament sexual sigur (monogamie, prezervativ etc.). Sunt in curs de testare mai multe vaccinuri.

TRATAMENT
In functie de modalitatea de aplicare, tratamentul poate fi efectuat de medic (azot lichid, electrocauterizare, podofilina, laser etc.) sau aplicat de catre bolnavi (podofilotoxina, imiquimod etc.). Nici unul dintre aceste tratamente nu s-a dovedit a fi superior fata de celelalte. Nici un tratament nu garanteaza vindecarea infectiei cu HPV. In obtinerea acesteia, o mare importanta o are imunitatea. Se apreciaza ca in 10-20% din cazuri se poate produce regresia spontana dupa o perioada de 3-4 luni.

STIRI
MENOPAUZA. Cercetatorii de la Universitatea Harvard au descoperit anumiti feromoni prin care li se reda dorinta sexuala femeilor aflate la menopauza. In parfumul participantelor la studiu a fost adaugata o substanta numita Athena Pheromone, in acelasi timp fiind rugate sa tina un jurnal cu ceea ce li se intampla. Dupa sase saptamani, 41% din femei au declarat ca partenerii lor au devenit mai tandri fata de ele, iar dorinta lor sexuala a crescut. Athena Pheromone a fost extras mai intai din transpiratia femeilor, Winnifred Cutler, cel care a descoperit prima oara acest feromon, tinand inca secreta formula pana la patentarea ei.

JAPONIA. Fetele care nu au implinit inca 18 ani nu vor avea voie sa mai faca sex. Aceasta este intentia autoritatilor japoneze, care incearca sa elaboreze un proiect de lege in acest sens. Daca vor incalca aceasta prevedere, barbatii vor trebui sa se astepte la o pedeapsa de pana la doi ani de inchisoare sau la o amenda echivalenta cu 9.800 de dolari. Aceste masuri vor fi luate ca urmare a cresterii numarului avorturilor si al bolilor cu transmitere sexuala in randul tinerelor fete. In anul 1997, tot aici a fost adoptata o lege prin care se interzice sexul cu prostituate minore.

LIBIDO. Cercetatorii israelieni au inventat un aparat care poate sa masoare nivelul libidoului. La experimentul care a avut loc la Rambam Hospital din orasul Haifa au participat mai multi voluntari. Voluntarii au vizionat filme cu tematica diferita, fiind conectati la un computer cu ajutorul unor electrozi aplicati la tample. In acest timp, aparatul analizeaza informatiile transmise de creier si arata care este nivelul interesului fata de sex in momentul dat.

SARUT. Prin sarutul frantuzesc se transmit de la un partener la altul mai mult de 40.000 de paraziti si 250 de tipuri de bacterii. Specialistii elvetieni care au intreprins acest studiu spun ca, in timpul unui sarut, cei doi isi transmit 0,7 grame de proteine, 0,45 grame de grasimi si 0,19 grame de alte substante organice. Cercetatorii ii sfatuiesc pe cei care se saruta sa se spele pe dinti si sa foloseasca ata dentara inainte de a se saruta. Cel mai lung sarut apartine unei perechi de americani care, in anul 2001, s-au sarutat timp de 30 de ore, 59 de minute si 27 de secunde.

INFIDELI. Barbatii infideli sunt mai predispusi la atacuri cardiovasculare, se arata intr-un studiu realizat la Centrul de Medicina Legala al Universitatii din Frankfurt (Germania). Cercetatorii au analizat 60 de decese survenite in timpul actului sexual si au observat ca majoritatea barbatilor au suferit un stop cardiorespirator in bratele amantei. In schimb, doar un sfert dintre aceste decese s-au intamplat in patul conjugal. Autorii studiului au explicat acest fenomen prin faptul ca barbatii sunt mult mai patimasi in timpul actului sexual cu amanta decat cu sotia.

AVANTAJ. Viata sexuala activa a barbatilor previne cancerul de prostata, conform unui studiu realizat in SUA. Cercetatorii au analizat raspunsurile cu privire la frecventa ejacularilor in cazul a 51.529 de barbati cu varste cuprinse intre 40 si 75 de ani. Astfel au ajuns la concluzia ca barbatii care ejaculeaza frecvent prezinta un risc mai mic de a se imbolnavi de cancer de prostata. Potrivit cercetatorilor, barbatii cu o activitate sexuala redusa mentin mai mult timp in contact cu prostata anumite substante cu potential cancerigen.
×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul