x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Meniuri cu timbru

Meniuri cu timbru

30 Apr 2008   •   00:00

Florenţa Alexandru, Bucureşti: Colţunaşii din cartofi cu carne se obţin din: pentru aluat: un kg cartofi, 4 linguri de făină, sare şi piper; pentru umplutură: 300 g carne de porc tocată, două cepe potrivite, 3 ouă, sare, piper şi unt.

Florenţa Alexandru, Bucureşti: Colţunaşii din cartofi cu carne se obţin din: pentru aluat: un kg cartofi, 4 linguri de făină, sare şi piper; pentru umplutură: 300 g carne de porc tocată, două cepe potrivite, 3 ouă, sare, piper şi unt.

 

Preparare: Spălaţi şi puneţi la fiert cartofii în coajă cu puţină sare. Curăţaţi ceapa şi tocaţi-o mărunt. Treceţi prin maşina de tocat cartofii fierţi şi răciţi. Pasta de cartofi o amestecaţi cu făina, ouăle, sarea şi piperul. Frămîntaţi pe o planşetă acoperită cu făină pînă se întăreşte puţin aluatul. Întindeţi o foaie de 1 cm grosime, din care decupaţi cu un pahar, mai larg la gură, rondele. Într-o oală puneţi apă la fiert cu puţină sare. Carnea tocată o amestecaţi bine cu cea­pă, sare şi piper şi o căliţi cu puţin ulei şi o jumătate de cană de apă. Pe fiecare rondea montaţi în mijloc o linguriţă de to­cătură, pliaţi aluatul şi apăsaţi marginile ca să se lipească. Dacă le-aţi făcut pe toa­te, puneţi la fiert, la foc potrivit, în oala cu apă, o parte din colţunaşi. Cînd ies la suprafaţă îi puteţi scoate într-un vas. Adăugaţi aşchii de unt. Pe rînd îi fier­beţi pe toţi. Se servesc simpli, cu smîn­tînă, ornaţi cu verdeaţă tocată fin, cu legume, cu sos de roşii.

 

Nuţica Ciobănescu, Bucureşti: Pentru ciupercile à la grec, de post, aveţi nevoie de: 500 g ciuperci, două cepe, o jumă­ta­te de pahar de vin alb, 5 linguri de ulei, mărar, pătrunjel, o lămîie, sare şi piper.

 

Preparare: Curăţaţi şi spălaţi ciupercile, apoi tăiaţi-le în lamele. Curăţaţi ceapa, tăiaţi-o mărunt, îngălbeniţi-o într-o cratiţă cu ulei încins, apoi adăugaţi ciupercile pentru cîteva minute, stingeţi cu vinul şi zeama de lămîie. Adăugaţi verdeaţa to­cată fin, potriviţi de sare şi piper, ames­tecaţi şi adăugaţi apă cît e cantitatea de ciuperci, apoi lăsaţi să fiarbă la foc mic. Se servesc reci, cu verdeaţă. (V.B.)

×
Subiecte în articol: sare agenda