x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Meniuri cu timbru

Meniuri cu timbru

de Veronica Bectas    |    07 Oct 2010   •   00:00

"O bună bucătăreasă este o zână care împrăştie fericire" ● Elsa Schiaparelli stilist francez de origine italiană



● Claudia Vârgolici, Constanţa. Îţi oferim o reţetă de salată cu ciuperci pentru care ai nevoie de următoarele ingrediente: un iaurt gras (preferabil ceva cremosso) de 400 g, 200 g maioneză, 2 castraveciori verzi sau muraţi, 5-6 căţei de usturoi (o căpăţână, după gust), două conserve mici de ciuperci, o legătură mărar, piper, sare. Prepa­rare: Toacă mărunt castraveţii şi ciupercile apoi scurge-le de zeamă. Pisea­ză usturoiul şi toacă fin mărarul. Ames­te­că totul uşor, drege de sare şi piper, pune crema în boluri, pentru fiecare mesean. Ornează cu piper şi un puf de mărar pe deasupra. Pentru puful de mărar procedezi aşa: ia legătura de mărar şi spa­­l-o fără să o dezlegi, scutur-o bine şi apoi taie de la partea unde sunt cele mai multe frunze. Pune-le pe o hârtie absorbantă (un prosop) şi lasă la uscat 30 de minute, apoi toacă-le fin. Pune-le iar la uscat între două foi de hârtie. Nu se vor mai lipi una de alta şi vor fi uşor de presărat. Curaj, te vei descurca!


● Andreea Maior, Iaşi. Un sandviş picant poate fi preparat din următoarele ingrediente: 3 ouă, 150 g unt, o ceapă potrivită, un gogoşar în oţet, o lămâie, sare şi pâine. Preparare: fierbe ouăle tari şi după ce se răcesc toacă-le mărunt. Toacă ceapa fin. Toacă gogoşarul şi lasă-l la scurs într-o strecurătoare. Stoarce zeama de la lămâie. Taie pâinea în felii potrivite şi rumeneşte-le uşor pe ambele părţi. Mi­xează untul spumă, adaugă ceapa, dă mixerul la viteză mică şi încorporează gogoşarul şi zeama de lămâie. Când s-a omogenizat, adaugă fără mixer, amestecând uşor, ouăle zdrobite, drege de sare şi de acru. La nevoie adaugă zeamă de lămâie. Poţi servi în boluri mici alături de pâine prăjită, la ceai sau la ţuică.

×
Subiecte în articol: meniuri cu timbru