x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Meniuri cu timbru

Meniuri cu timbru

14 Oct 2010   •   00:00

"Pâinea este temelia vieţii" ● Jonathan Swift, scriitor englez



● Miruna Iacob, Bucureşti. Pentru un aluat de rulade cu margarină ai nevoie de următoarele ingrediente: 5 linguri făină, 1/2 pachet margarină, 500 ml lapte cald, 5 ouă, margarină pentru uns, un praf de sare. Preparare: Topeşte margarina, fără să se înfierbânte, adaugă făina, apoi laptele cald şi lasă la foc mic, până la omogenizarea compo­zi­ţiei, când trebuie să o iei de pe foc. Du­pă ce s-a mai răcit compoziţia, adaugă ouăle şi sarea amestecând bine după fiecare. Aluatul se toarnă într-o tavă unsă şi învelită cu hârtie pentru copt, se lasă la copt un sfert de oră la foc potri­vit, în cuptorul încins dinainte. Când este copt (încearcă-l cu o scobi­toare), rulează-l într-un prosop umed şi lasă-l să se răcească. Umple-l cu ce doreşti.   

● Adriana Tudor, Ploieşti. Pentru sandvişuri cu peşte afumat, la cuptor, sunt necesare următoarele ingrediente: 1 bucată macrou afumat, 2 lămâi, o cană de lapte sau iaurt, 200 g unt, o baghetă albă, 3 ouă, 10 măsline (verzi) fără sâmburi, un gogoşar în oţet, o legătură de mărar şi una de pătrunjel, piper, sare. Preparare: curăţă peştele de piele şi oase, rupe-l bucăţele şi lasă-l în zeamă de lămâie o oră. Taie felii subţiri de baghetă, trece fiecare felie prin lapte, fără să se înmoaie, şi montează-le într-o tavă unsă cu unt. Pune pe fiecare câte o feliuţă subţire de unt. Taie rondele măslinele şi cubuleţe mici gogoşarul. Toacă fin verdeaţa. Bate ouăle şi împreună cu măslinele, gogoşarul, piper şi puţină sare, pune-le la închegat într-o tigaie, în puţin unt, la foc mic. Montează pe fiecare felie câte o bucăţică de ou, apoi bucăţele de peşte şi toarnă cu lingura câte puţină zeamă de lămâie în care a stat peştele. Dă tava la cuptorul încins, la foc potrivit, 20 minute. Ornează cu verdeaţă.

×
Subiecte în articol: meniuri cu timbru