x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Micii artişti

Micii artişti

de Loreta Popa    |    27 Sep 2009   •   00:00
Micii artişti

Închideţi ochii! Imaginaţi-vă că sunteţi copil şi că mâinile mamei vă menţin echilibrul în vederea primului pas! Acum deschideţi ochii şi imaginaţi-vă că mama aceea nu există! Nu ştiţi nici să vorbiţi şi nici să păşiţi!



Nu toţi avem norocul de a fi susţinuţi de o mamă, de aceea este cu atât mai meritorie implicarea unor oameni cu suflet în viaţa unor copii care nu au parte de căldura unei familii normale. Actriţa Simona Tudor, impresionată de copiii pe care i-a întâlnit de-a lungul timpului prin spitalele şi căminele unde avea tot felul de spectacole, a decis să-şi ofere ajutorul Direcţiei pentru Protecţia Copilului Sector 1 şi să-i înveţe pe copii să zâmbească.

Direcţia are în grijă copii pentru care a duce lingura la gură presupune luni întregi de muncă, iar un pas, un an de exerciţii. Copiii au învăţat să fie aproape unul de celălalt, să dăruiască o bucăţică din sufletul lor pentru a crea lucruri minunate. Au învăţat să transforme o ma­caroană „într-o bijuterie", o plantă uscată într-un „dar frumos", o simplă întâlnire în clipe de prietenie şi zâmbete. „Puţini sunt cei care le înţeleg nevoile şi încearcă prin ceea ce fac să şteargă puţin din nefericirea de a creşte fără un simplu «Noapte bună, puiule!» spus înainte de culcare.

Sunt oameni tineri, unii dintre ei voluntari din alte ţări, care au spus «da» acestor copii care au atâta nevoie să îşi găsească drumul în viaţă", ne-a spus Mihaela Aldea, şef Birou Imagine, Informare şi Relaţii Publice DGASPC, Sector 1. Pe parcursul a trei luni, o echipă de tineri artişti şi câţiva copii din Căsuţele de tip familial Alexandra, Stejărel, Buburuza şi Centrele de Plasament Iosif şi Sf. Petru şi Pavel au format o echipă care avea un singur ţel: să transforme cu puţină imaginaţie şi câteva materiale de pictură orice lucru banal într-o minunăţie.

Astfel, în timpul primul proiect care s-a numit „Un cadou altfel", copiilor li s-a dat un nume: „Micii artişti". Când au aşezat flori pe vaze, boluri din sticlă pe ghivece, coşuri de răchită, bucăţi de lemn care vor deveni ta­blouri, s-a născut un alt proiect cu numele „Sărbă­toarea florilor". Simona Tudor, coordonatorul proiectului, a mai avut şi altă iniţiativă interesantă: „Şcoala de Vară a Micilor Artişti". Ea a început la 22 iulie şi se va termina la 22 octombrie, o îmbinare între artele plastice şi teatru, căci copiii vor prezenta un spectacol de teatru numit „întâlnirea magică a Micului Artist", iar decorul şi recuzita sunt lucrate de ei.

Spectacolul va fi prezentat la începutul lunii octombrie la Căsuţa Alexandra, cu susţinerea Elenei Iorgulescu, coordonatorul Casei de tip familial, iar publicul va fi format din personalul Direcţiei pentru Protecţia Copilului Sector 1. Un pas viitor va fi prezentarea lui în Centrele de Plasament şi în Centre pentru Bătrâni din Sectorul 1. Acest spectacol trebuie văzut de cât mai mulţi oameni, pentru a-i bucura şi apropia unii de alţii, dar şi pentru a deveni conştienţi de capacităţile pe care le au aceşti copii.

De asemenea, vor participa la organizarea unei campanii „Un zâmbet pentru tine", cu ocazia Sărbătorilor de iarnă în spitalele pentru copii din Bucureşti şi alte centre de plasament din alte sectoare, ca o continuitate a acestei iniţiative.
Pentru că, nu e aşa?, nimic nu este mai uşor de dăruit precum un zâmbet.

×
Subiecte în articol: lumea copiilor