x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Noul Chevrolet Spark spune adio Matizului

Noul Chevrolet Spark spune adio Matizului

de Dragos Stoica    |    08 Mai 2010   •   00:00
Noul Chevrolet Spark spune adio Matizului

Hulite pe mai mult sau mai puţină bună dreptate, autoturismele de mic litraj Tico şi Matiz sunt pe cale să devină istorie. Iar asta se datorează nu atât faptului că n-ar mai fi prezente pe şoselele româneşti, cât apariţiei ultimei generaţii Chevrolet Spark, care, lansată în urmă cu puţină vreme şi la Bucureşti, nu mai are aproape nici o legătură cu strămoşii săi.



Practic, în afara situării în aceeaşi clasă, noul Spark e din altă eră, inclusiv faţă de predecesorul cu acelaşi nume încercat iniţial de Chevrolet. Designul, până acum sacrificat total în favoarea utilităţii citadine, este aproape şocant, mai ales dacă nu reuşeşti să-ţi îndepărtezi ideea arborelui genealogic al lui Spark. Dacă generaţia anterioară semăna leit cu Matiz, noul Spark este elegant, agresiv şi destul de puternic. Pe scurt, este în ton cu anii în care s-a născut.

Disponibil în două variante de motorizare, de 1.0 l (58 CP) şi 1.2 l (81 CP), modelul testat a fost dotat cu cel de-al doilea propulsor. Nebănuit de silenţios, acesta oferă un cuplu de 111 Nm, ceea ce este suficient pentru o maşină din clasa mini. Transmisia este manuală, în cinci trepte, destul de echilibrate. Totuşi, doar de curiozitate, pentru un stil mai sportiv de condus, veţi avea nevoie de turaţii mari, deoarece motorul lasă senzaţia că nu îşi arată muşchii decât dacă este încordat cu adevărat.

Consumul, în schimb, se încăpăţânează să rămână la valori minime, calitate de aur în perioadă de recesiune financiară, mai ales dacă este coroborată cu folosirea lui Spark în haosul de tip urban. Cifrele înregistrare în oraş au fost de 6 l/100 km, în timp ce în afara Bucureştiului au scăzut imediat undeva la 5,3 l/100 km. Ca performanţe, noul Spark accelerează de la 0 la 100 km/h în 12,1 secunde, în timp ce viteza maximă avansată de constructor este de 164 km/h.

La interior, maşina arată la fel de bine ca pe dinafară. Cu cinci uşi şi dimensiuni sensibil mai mari decât generaţia cu pedigree Matiz (14 cm în lungime şi 10 în lăţime), noul Spark oferă spaţiu de nebănuit la interior. Pot intra în ea fără probleme patru adulţi medii. La nevoie, intră şi al cincilea. Cu o capacitate de 170 de litri, portbagajul nu impresionează, dar volumul său se poate mări până la 570 litri prin rabatarea banchetei spate. Materialele plastice folosite sunt de bună calitate, în timp ce instrumentele de bord sunt reprezentate printr-un gadget digital, amplasat în spatele volanului.

Un alt progres semnificativ faţă de generaţia anterioară este legat de ţinuta de drum. Diferenţa este colosală faţă de vechiul Spark/Matiz, în principal graţie şasiului rigid şi suspensiilor tip McPherson de pe faţă şi a celor cu bară de torsiune de pe spate. Maşina stă mult mai bine pe viraje, iar ruliul este de nebăgat în seamă. La capitolul siguranţă, noul Spark punctează iarăşi, fiind dotat din standard cu şase airbag-uri (şofer, pasager, laterale şi cortină).

În versiunea de echipare LT, Spark vine cu aer condiţionat automat, computer de bord, sistem audio compatibil MP3 cu port USB şi 4 boxe plus două tweeters, jante din aliaj de 14 inch şi senzor de parcare cu spatele. Preţul de listă pentru Spark 1.2 LT este de 10.380 de euro (TVA inclusă), dar maşina poate fi acum cumpărată cu 9.134 de euro, acesta fiind un preţ special de lansare. De asemenea, în cadrul programului Rabla, preţul poate coborî până la 6.434 de euro!

×
Subiecte în articol: auto chevrolet spark