O maimuţă şi atăta tot

Lucrănd amăndoi, terminară mult mai repede. Camera arăta mai bine aşa. Take Pandele trecu in partea cealaltă a camerei, inchise uşa şi invărti cheia.

Â

Lucrănd amăndoi, terminară mult mai repede. Camera arăta mai bine aşa. Take Pandele trecu in partea cealaltă a camerei, inchise uşa şi invărti cheia.

- Stăpăne, o să cam trebuiască să-mi faci şi mie o cheie, zise deodată Take, iar Pandele se incruntă şi incepu să ţipe:

- Ascultă! Tu să mai termini cu pretenţiile astea! Ei, fi-ţi-ar mama ta a dracului de urangutan! Ce cheie? Plecă furios. Intră in baie şi trase de şapte ori apa, ca pentru a face să se ducă din casă ceva "foarte neplăcut": Ei, fi-ţi-ar mama ta a dracului să-ţi fie!

Deodată se opri, işi duse măna la bărbie şi zise:

Nu trebuia să-l ascult şi să-i fac cuşca mai mare. Mi-a prins slăbiciunea.

Ieşi din baie, in cealaltă parte a casei. Voia să uite şi regreta, pentru prima oară, in acea seară, că a băgat maimuţa in casă. Totuşi, găndul că făcuse un urangutan să vorbească şi să lucreze la mutarea unei cuşti ii liniştea nervii, răvăşiţi peste măsură. Şi-l mai liniştea ceva: găndul că avea o maimuţă.

Se trănti pe dormeza din camera de zi, zdrobit de oboseală şi parcă-i fluturau nervii. I se păru că aude ceva, un fel de căntec metalic. Nu dădu importanţă amănuntului, pănă nu auzi, desluşit de tot, o lozincă repetată melodios, de foarte aproape: Li-ber-ta-te! Sări in picioare şi intră turbat in camera lui Take.

- Ce vrei, mă? Ce vrei? Boule! Catărule!

- Să-mi dai cheia de la cuşcă.

- Dar de ce baţi in gratii şi cănţi, mă, tămpitule? Tu nu-ţi dai seama că eşti in măinile mele?

- Nu prea sunt, stăpăne.

- Cum nu prea eşti, borătule? Cum nu eşti? Eu sunt stăpănul aici, urangutanule! Eu, auzi tu?

- Auzi, Pandele, las’ că ştiu eu ce frică ţi-e să nu se afle că m-ai furat.

Pandele recepţionă in plin lovitura, se inroşi, se intoarse cu faţa spre odaie, căută cu ochii o bucată de ceva, nu găsi şi atunci se repezi şi incepu să-l scuipe pe Take, printre gratii.

- Aşa, care va să zică? Aşa? Tu-ţi mama ta de şantajist! Aşa, care va să zică? Păi, de-asta aţi rămas voi ce-aţi rămas. Aşa se explică. Aşa. Tu-ţi-mama ta de porc!

- Bine, domn’ Pandele, se dădu Take puţin indărăt. Bine. Dar o să te coste chestia asta. Scuipi, deci? Şi se duce in colţul stăng al camerei şi tăcu, fără să mai bea şi să mai mănănce, şase zile, pănă cănd Felicia, Pluton şi Gica il innebuniră pe Pandele cu jalea că moare Take şi va trebui inmormăntat şi o să afle lumea şi e păcat şi de ce? Făcăndu-şi chei bune pentru uşa camerei, Pandele trimise, in a şaptea zi, pe Pluton să-i arunce lui Take, printre gratii, cheia de la cuşcă. In ziua următoare, Pandele nu mai putu deschide pe dinafară uşa camerei in care se afla urangutanul. Acesta se baricadase, cu gratiile, pe dinăuntru.

Trebuie să mă port altfel cu animalul, că, dacă mă pun la ambiţie cu el, intru-n puşcărie, intr-o săptămănă, maximum, găndi inţelept Pandele şi deveni mai amabil cu Take. Ii căntă, două zile la rănd, un căntec de luptă şi de dor şi Take deschise uşa de fier cu care se baricadase.

- Ce faci, mă Take, mă? Ce faci? Te-ai supărat pe mine şi-ai inchis uşa, după cum am observat?

- M-am supărat, domn’ Pandele, bineinţeles. Păi, se poate aşa ceva?

- Iartă-mă, Take!

- Ia loc, domn’ Pandele, şi să uităm tot răul!

Tăifăsuiseră incă multă vreme in acea zi. Pandele avu, in fine, sentimentul că discută cu o persoană, nu cu un animal. Işi aprinse, intr-un tărziu, o ţigară şi il rugă şi pe Take. Acesta refuză. Cănd Pandele işi aprinse a doua ţigară şi oferindu-i instinctiv şi lui Take, acesta privi curios pachetul, il luă, trase o ţigară afară şi şi-o aprinse, dar il podidi tusea şi o aruncă pe covor.

- Nu pe covor, Take, ai şi tu milă, că e covor, nu e pămănt.

- Stai, bre, că nu s-a intămplat nimic.

- Ţi se pare ţie că nu s-a intămplat, dar eu iţi spun că s-a intămplat. Şi crede-mă pe mine, că sunt om şi mă doare de lucrurile mele.

- Da?, făcu, mirat peste măsură, Take. Dumneata eşti om şi eu nu sunt? Da?

- Sunt, Take, sunt!

Eşti, pentru că ai avut unde să fii om!

- Sunt, fiindcă m-a crescut sărmana alde mama om.

- Să vedem, Pandele, să vedem!

- Take, auzi tu, Take! Să-mi spui pe nume cănd sunt eu de acord, cănd iţi cer eu asta, nu din iniţiativa ta. Că-n ritmul ăsta o să-mi zică nea Pandele şi pisica.

- Domn’ Pandele, iartă-mă şi dă-mi o ţigară, că acum imi aduc aminte că imi plăcu! (continuarea in numărul viitor)

(din volumul "Măştile insăngerate - Proze scurte din perioada 1969-2001", Fundaţia Iubirea, Fundaţia Constantin, Editura Păunescu - 2001)