x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

O maimuţă şi atăta tot

0
Autor: Adrian Păunescu 29 Iul 2007 - 00:00

Era sămbătă, o frumoasă sămbătă din a doua parte a celui de-al douăzecilea veac, cănd Pandele se hotări să cumpere o maimuţă vie, atăt pentru distracţia copiilor familiei (in număr de doi şi constituind "generaţia tănără"), căt şi pentru indulcirea vărstei mijlocii-mari a celor doi părinţi, Take şi Gica Pandele.


Â

Era sămbătă, o frumoasă sămbătă din a doua parte a celui de-al douăzecilea veac, cănd Pandele se hotări să cumpere o maimuţă vie, atăt pentru distracţia copiilor familiei (in număr de doi şi constituind "generaţia tănără"), căt şi pentru indulcirea vărstei mijlocii-mari a celor doi părinţi, Take şi Gica Pandele. Hotărărea fu luată inainte de prănz, un frumos prănz din deceniul şapte, cu destulă chibzuinţă. Pluton şi Felicia, cei doi copii ai familiei, se bucurară pănă tărziu, in seara aceleiaşi zile, de inţeleapta hotărăre a părinţilor.

Take Pandele era un funcţionar obişnuit de prin părţile noastre. Venea dintr-o familie medie, făcuse ceva şcoală intre două slujbe, işi găsise o nevastă pe măsură, la o chermeză de foarte bun-gust, se căsătoriseră şi produseseră aceşti doi copii căt se putuse de iute.

Â

In sufletul lui Take Pandele sălăşluia intreaga poftă de continuitate a speciei umane, din care nu incetase să facă parte şi in clipele grele. Era un om bondoc, bine hrănit, atent străjuit de-o barbă deasă, cu o mustaţă galvanizată (cum ii plăcea să zică) şi cu hainele aşezate corect pe organism. Avea două semne pe obraz: unul din copilărie, cănd căzuse dintr-un dud, şi altul din timpul unei lupte de idei, luptă pe care Take Pandele o dusese şi o căştigase. "Prostii!", ingăna el cu modestie, făcăndu-l intotdeauna pe cel din faţa sa să roşească de ruşine că n-a participat şi el la "prostiile" astea, cărora Take le zice astfel tocmai pentru că sunt aşa de importante. "Prostii!, repeta el, făcănd un semn de lehamite cu măna ori de căte ori i se povestea ceva eroic. De ce să te sacrifici - zicea el - , că n-are rost. A, rana mea? Prostii! Nimic. Viaţa merge inainte. Şi cu asta mărea mult importanţa rănii sale.

Ajunsese la o anumită inţelepciune in raporturile sale cu lumea. N-avea dispute cu nimeni.

Am luptat destul. Sunt sătul, pe cuvănt, zicea "ehehe" şi incheia tot cu "ehehe", ca şi cănd n-ar fi fost de el vreo incăierare pe vreun contor de lumină, gaze sau apă - "prostii!".

După un deceniu de practicare a acestui calm, vecinii şi cunoscuţii ajunseseră să-l respecte, tocmai pentru marea incăpăţănare cu care se ţinea de un singur fel de a fi. Take Pandele işi dădu atunci seama că a descoperit modul avantajos de a trăi. Nici nu se consuma inutil, nici nu pierdea nimic. Pentru că, dacă intr-o ceartă pe viaţă şi pe moarte el intervenea cu liniştitul şi liniştitorul său "prostii!", se observa un efect miraculos: ceilalţi se ruşinau şi se recunoşteau indată invinşi.

Aşa a căştigat odată Take Pandele doi lei jumate de la un vecin care o ţinea morţiş că el, nu şi nu, a plătit apa pentru toţi locatarii in luna precedentă.

Â

Bine, mă, om de Dumnezeu, şi ce trebuie să te consumi atăt? A? Păi, asta e treabă? Prostii! - a zis Take şi vecinului i s-au muiat picioarele şi a recunoscut că işi aduce aminte altfel lucrurile.

Dar pe Take Pandele il preocupa de multă vreme, mai mult decăt orice, problema evoluţiei, tainica mişcare a speciilor. Ţinea minte ziua fericită cănd a aflat că omul se trage din maimuţă. El, personal, se simţea eliberat, parcă, auzind că nu o forţă mai mare decăt omul l-a făcut pe acesta, ci o forţă mai mică, faţă de care omul nu contractase nici o datorie morală, de ordinul recunoştinţei ori credinţei.

Aha, aha, făcu el, aha, aha: deci suntem liberi! Deci nu se uită nimeni la noi. Deci nu ne trage nimeni de bretele şi de perciuni. Aha, aha! "Prostii!", şi iarăşi făcea acel gest de mare admiraţie, pe care-l tempera numai cu vocea plină de indoială şi lehamite cu care rostea cuvăntul denigrator.

Â

Dar, odată rezolvată problema datoriilor omului, rămănea, desigur, o altă problemă deschisă in mintea lui Take Pandele: ce a simţit acea fiinţă devenită altă fiinţă.

Acum, aflăndu-se la căteva zile de momentul ieşirii la pensie, Take acceptă vechea dorinţă a membrilor familiei să incerce procurarea unei maimuţe. (Continuarea in numărul viitor)

(din volumul "Măştile insăngerate - Proze scurte din perioada 1969-2001", Fundaţia Iubirea, Fundaţia Constantin,

Editura Păunescu - 2001)

Citeşte mai multe despre:   arhiva jurnalul,   pandele,   take,   take pandele,   prostii

Serviciul de email marketing furnizat de