x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Obiceiuri de Sfânta Maria Mare

Obiceiuri de Sfânta Maria Mare

19 Aug 2010   •   00:00
Obiceiuri de Sfânta Maria Mare
Sursa foto: Victor Stroe/Jurnalul Naţional

Faguri, struguri, muzică populară, dar şi câte o ramură de Năvalnic pentru fetele nemăritate au fost surprizele cu care au fost aşteptaţi oaspeţii, în zilele de 13, 14 şi 15 august, celei de-a XI-a ediţii a Târgului naţional de produse ecologice, tradiţionale şi naturale. Evenimentul organizat pe aleile Academiei de Ştiinţe Sociale Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Siseşti" a stat sub semnul prăznuirii Adormirii Maicii Domnului, iar producătorii din Maramureş, Oltenia, Moldova şi Ardeal le-au oferit bucureştenilor bunătăţi pregătite după reţete tradiţionale.


Excelenţă în bucătărie
Maeştri bucătari de prestigiu, printre care spaniolul Ferran Adria, englezul Heston Bluementhal, danezul René Redzepi şi francezul Michel Bras vor inaugura, în 2011, prima universitate gastronomică din Ţara Bascilor, Spania. Basque Culinary Center (Centrul culinar basc), cu sediul în oraşul San Sebastian, îşi va deschide porţile pe la jumătatea anului 2011. Instituţia va fi a doua de acest tip din Europa după Universitatea de Ştiinţe Gastronomice din Piemonte Emilia-Romagna, Italia.


Dansează pe arome tradiţionale
Cea de-a doua ediţie a evenimentului "Târgul care... rupe gura târgului. Dansează pe arome tradiţionale!" va avea loc în zilele de 20, 21 şi 22 august în curtea interioară a Muzeului Naţional al Ţăranului Român. Aproximativ 40 de producători din diferite zone ale ţării vor aduce în cele trei zile bucate pregătite după reţete vechi. Cu siguranţă, vedetele evenimentului vor fi brânza de capră cu nuci, brânza ecologică, halviţa gumoasă, zacusca de vinete, prăjiturile proaspete de casă cu gem şi dulceaţă, muşchiuleţul, costiţa afumată etc.


Vacanţă de neuitat
Timp de zece zile, începând cu 6 august, 50 de copii din România şi Bulgaria s-au distrat în TabăRama. Printre oaspeţii de seamă care i-au vizitat pe copii s-a numărat şi Nadia Comăneci. Nadia le-a vorbit micuţilor ei interlocutori despre gimnastică şi cât de importantă este mişcarea pentru a avea o viaţă sănătoasă. Organizată la 2 kilometri de Râşnov, la Pensiunea Pănicel, tabăra va avea loc în fiecare an oferindu-le copiilor, cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani, momente de neuitat.


Degustare de vinuri spaniole
La 12 august, la magazinul Arte & Vino din Bucureşti a avut loc o degustare de vinuri de excepţie, din portofoliul a doi producători iberici. Primul producător, Bodega Sebiran, a prezentat trei cava (vin spumant spaniol) şi două vinuri liniştite, iar cel de-al doilea producător spaniol, Bodega Baronia de Turis, a adus la întâlnire un vin roşu, unul alb şi Moscatel liquoros. Gazda evenimentului a fost Marian Timofti, iar preţul de participare -
40 lei de persoană.


Tabără pentru liceeni
Slow Food Turda, cu sprijinul Slow Food Internaţional şi al Universităţii de Ştiinţe Gastronomice din Pollenzo (Italia), a organizat în perioada 29 iulie-7 august prima tabără gastronomică pentru liceeni. Timp de zece zile, cei 18 elevi au fost instruiţi de profesori din Italia, Austria, Irlanda şi Rusia, care au gătit meniuri specifice zonei din care provin. De asemenea, au fost pregătite şi sărmăluţe de Iara, gulaş şi papricaş.


Târg Slow Food
În perioada 7-8 august a avut loc un nou târg Slow Food în Piaţa Sfatului din Braşov. Foarte apreciate au fost dulceaţa de lapte, un preparat din Saschiz şi binecunoscuta Ţuică de Turţ, o băutură specifică Ţării Oaşului. Produsele noi au fost nectarul de mere din Harghita, mierea de mană, din Sânpetru, pelteaua de coacăze din Saschiz, siropurile şi gemurile naturale din Gheorgheni. Târgul a găzduit ateliere de creaţie ale tinerilor de la Minisatul Sfântului Andrei care au încondeiat ouă, au pictat icoane pe sticlă şi au întreţinut atmosfera cu cântece.

×
Subiecte în articol: food world