x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Olari@Horezu.ro

0
13 Apr 2005 - 00:00

Un tanar de 25 de ani paseste hotarat pe cararea deschisa de parintii sai, de bunici si strabunici. I-a fost sortit sa duca mai departe traditia ceramicii de Horezu. Viorel Frigura a vrut sa rupa calea traditionala si a facut lucrari care ies din canoanele stabilite de cei care au facut celebra zona. "Mi-am dorit sa fac ceva diferit", au fost printre primele cuvinte pe care le-am auzit de la el.


  • de TIBERIU LOVIN
  • Slideshow - Galeria foto Jurnalul National
    Click pe imagine - fotoreportaj
    REFORMA. Viorel Frigura face altfel de olarit. Si asteapta comenzi on-line
    Pentru a se face cunoscut, Viorel a vorbit cu un amic priceput sa colinde lumea virtuala, care l-a capatuit cu un site. Un singur cuvant este de ajuns pentru ca navigatorii pe Internet sa-l descopere: Horezu.

    PORTRET. De la 14 ani este ucenicul bunicilor si al parintilor sai. S-a uitat, a invatat cum poate "inventa" culori din pamant si plumb. A studiat apoi limbajul lutului de la Manastirea Romani, loc din care se aprovizioneaza toti olarii. O vreme a urmat calea batatorita de stramosi: a lucrat la fabricarea renumitelor vase de Horezu. De aproape trei ani, Viorel si-a depasit conditia de ucenic. A inceput sa-si vanda doar lucrarile pe care le considera deosebite. "Toata lumea s-a obisnuit cu farfuriile noastre. Multa lume le cumpara. Am vrut sa arat insa ca din acelasi material se poate face si altceva, cum ar fi sticle de tuica lucrate altfel, suporturi suspendate pentru flori si nu numai. Iti trebuie doar putina imaginatie", ne-a spus simplu tanarul, convins ca a reusit sa urce pe scara valorica tocmai pentru ca a deviat de la calea traditionala. Cu palme aspre de munca, olarul ne-a facut o scurta demonstratie de virtuozitate. A luat o bucata de lut pe care a rupt-o in doua. A framantat una din bucati ca pe aluatul de cozonac, a pus-o pe roata, apoi s-a apucat de lucrul propriu-zis. Mainile muncite pareau aripi de fluture pe lutul matasos, iar degetele au mangaiat ceea ce avea sa devina, dupa cateva minute, o vaza moderna pentru flori. Nu inainte insa de a se ajuta de un pieptene, instrument indispensabil olarilor, cioplit din lemn de nuc sau de prun. Au urmat alte trei-patru minute de atingeri fine, ale celuilalt bot de lut, de data aceasta transformat in final intr-o farfurie. Munca nu s-a terminat aici, pentru ca obiectele au fost lasate la uscat. Abia dupa cateva zile vor fi puse la cuptor, urmand a fi apoi pictate cu ajutorul unei pene de gasca, folosita pe post de penita. Rezervorul "stiloului" este un corn de vaca. Amanuntele sunt realizate cu ajutorul gaitei, o mica unealta construita dintr-o bucata de lemn si un cui.

    BANII. In absenta unei recompense financiare, placerea de a lucra nu ar fi intreaga. Pentru a ajunge insa la castig, olarii au nevoie de alti bani pentru a investi. Mesterii au cumparat loturi de pamant la Manastirea Romani, de unde isi aduc materia prima. Transportul se face cu tractoare inchiriate cu 500.000-600.000 de lei cursa. Urmeaza fabricarea culorilor obtinute din plumb, cobalt, "piper negru" - bucati asemanatoare condimentului gasite la cinci-sase metri sub pamant, in anumite zone. Modelarea lutului, arderea si pictarea lui sunt inutile daca nu ai clienti. Exista insa o piata pentru toti producatorii din zona, iar norocosii prind chiar comenzi importante. De exemplu, Frigura are luni in care trebuie sa produca 400-500 de bucati. Toate sunt pentru Romania. Nu a exportat nimic, dar spera ca prin pagina sa de Internet sa-si atraga clienti si de afara. Deocamdata a primit un singur mesaj pe adresa sa electronica, la o luna dupa intrarea in lumea virtuala. A reusit insa, in cativa ani de comert in tara, sa-si ridice o casa cu etaj si sa-si amenajeze propriul atelier, pentru a nu-si incurca rudele cu lucrarile sale. Spera sa plece din Romania pentru scurt timp - doar ca experienta de viata. Nu poate parasi Romania, pentru ca tot ce-i este drag se afla aici, iar pentru el buricul lumii este satul Olari din Horezu. Privit cu oarecare invidie de cei care l-au vazut facand primii pasi in praful din fata curtii, Viorel nu uita insa ca are de depasit faima bunicilor sai: Victor si Eufrosina Vicsoreanu.

    ISTORIE. Bunica Eufrosina a crescut o data cu faima locului

    UITARE. O mana de om, Eufrosina Vicsoreanu reuseste sa mascheze trecerea celor 70 de ani. Este mandra de nepotul ei, Viorel, dar se necajeste cand isi aminteste de vremurile in care traia sotul ei, Victor, iar toata lumea o curta. Se supara in special ca nu o mai baga nimeni in seama, ca nu mai are expozitii si ca multi au uitat ca din casa ei a plecat o "bucatica" din faima marcii Horezu. Are insa dovezi ca a fost cineva. Cateva fotografii care pot fi numarate pe degete, un teanc de diplome si un muzeu. Muzeul nu a fost construit de primar sau din cine stie ce alte fonduri publice, ci a fost amenajat intr-o camera cu intrare direct din atelierul de lucru. "Sunt tot felul de oameni invidiosi, apoi sa nu mai vorbim de interese. Nu inteleg insa de ce nu face nimeni nimic pentru noi, cei care am adus faima acestui loc, care am avut zeci de expozitii in tara si strainatate", ni se plange, oarecum resemnata, batrana care primea, cu ani in urma, premii pentru creativitate artistica. Nu-i pare rau pentru nimic din ce a facut si nici pentru ceea ce nu a reusit. S-a nascut chiar in atelierul parintilor ei si aici vrea sa-si traiasca ultimele clipe. Batrana a ramas totusi cu ceva: amintirile. De la vizita regelui Mihai la cea a fostului prim-ministru Mugur Isarescu - a pus pe toata lumea sa semneze in cartea de oaspeti din muzeul personal. O alta amintire este legata de un obiect. "Vedeti roata aceasta? Este cea mai veche din oras. Cred ca are mai bine de 100 de ani. O am de la bunicul meu. Sunt miliarde de talpi care au fost date de noi pe ea pentru a face lutul sa prinda viata", ne-a spus cu ochii luminati de bucuria acestei revelatii. Nu putem pleca pana nu ne povesteste de copilul ei, Ion Vicsoreanu, olar ca si ea. A plecat in Franta acum noua ani si nu a revenit. Se ocupa tot cu ce stia: olaritul.

    EUROPENIZARE. Atat nepotul, cat si bunica vor trebui de acum sa se adapteze noilor conditii pentru a intra in lumea buna. Apar reguli peste noapte, multe dintre ele nici nu au ajuns inca la urechile olarilor. Viorel stie insa de la unchiul sau, francezul, ca miniul de plumb a fost interzis in conceperea smaltului. "Ceramistii francezi au trecut toti pe smaltul ecologic. Nu mai avem voie sa folosim cuptoarele clasice, trebuie sa le schimbam cu cele pe curent. Noi nu putem ridica temperatura la mai mult de 920 de grade si nici aici nu este constanta. Variaza. Cu noua tehnologie vom avea si 1.200 de grade Celsius fara probleme. Asa vom putea face si noi smaltul ecologic", povesteste Viorel, primul dintre olari care a aflat despre cum va fi schimbata tehnica pentru toti cei din bransa. Modernizarea nu este la indemana tuturor. Un cuptor electric ajunge la 50-60 milioane de lei. Unii dintre meseriasi vor investi, probabil, in viitor, altii se vor fofila insa, pana cand nu vor mai avea incotro.

    CONCURENTA
    Toti cei care vor sa ramana in afacere vor trebui sa se adapteze din mers. Altfel vor pierde clientela. Deja au o concurenta puternica: olarii maghiari, care dispun de pe acum de tehnologie din Occident si au ajuns sa produca, in Romania, ceramica de Horezu la nivel industrial. Si cu cat o realizeaza mai simplu, cu atat fac mai multe obiecte. Vin cu preturi sub piata si castiga teren in fata artizanilor care au lansat moda.
    Citeşte mai multe despre:   arhiva jurnalul,   viorel

    Serviciul de email marketing furnizat de