x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Oportunitate - La munca in Italia!

Oportunitate - La munca in Italia!

de Maria Toader    |    10 Mar 2006   •   00:00

Europenii intredeschid din nou portile pentru muncitorii din statele extracomunitare.
Astfel, italienii s-au declarat de acord sa primeasca aproximativ 170.000 de persoane care nu provin din tari UE in vederea angajarii lor temporare in diferite domenii, a declarat Daniela Andreescu, secretar roman de stat si sef al Departamentului pentru Munca in Strainatate.

OFICIAL. Intentiile autoritatilor de la Roma au fost incluse intr-un decret al presedintelui Consiliului de Ministri care a fost publicat in Monitorul Oficial italian la data de 7 martie. Conform documentului, vor fi admisi sa lucreze in Italia 78.500 de angajati nesezonieri, din care 45.000 in domeniul casnic si de asistenta pentru persoane, 2.500 in sectorul pescuitului maritim, 1.000 ca personal de conducere. De altfel, inca 4.000 de persoane vor avea oportunitatea sa isi schimbe permisul de sedere pentru studiu in permis de sedere pentru munca, sau permisul de sedere pentru stagiu de pregatire profesionala in permis de sedere pentru munca. De asemenea, sunt acceptate 3.000 de persoane pentru munca autonoma (cercetatori, antreprenori etc.) dintre care doar 1.500 vor putea opta pentru preschimbarea permisului de sedere pentru motiv de studiu sau formare profesionala in permis de sedere pentru munca autonoma.

SEZONIERII. Totodata, 50.000 de locuri au fost alocate pentru munca sezoniera la care au acces lucratorii subordonati sezonieri. Cererile pentru autorizarea angajarii cetateanului extracomunitar se pot depune incepand cu a saptea zi de la publicarea Decretului de contingente in Monitorul Oficial italian, respectiv din 14 martie 2006, a subliniat secretarul de stat Daniela Andreescu.

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul munca