x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Pagina de proza - Hainele domnului ambasador

Pagina de proza - Hainele domnului ambasador

de Adrian Păunescu    |    18 Feb 2007   •   00:00

Fusese ziarist, un ziarist bun, traversase anii de dinainte de decembrie 1989 in ritmul in care au facut-o si altii din generatia lui. Avea destula minte, avea si destula capacitate de adaptare ca sa nu iasa prea tare in fata, nu era moda, nu se purta iesitul in fata, dar el nici nu accepta sa se piarda in anonimat, sa se plaseze undeva in vreo ultima penumbra a istoriei contemporane.

Fusese ziarist, un ziarist bun, traversase anii de dinainte de decembrie 1989 in ritmul in care au facut-o si altii din generatia lui. Avea destula minte, avea si destula capacitate de adaptare ca sa nu iasa prea tare in fata, nu era moda, nu se purta iesitul in fata, dar el nici nu accepta sa se piarda in anonimat, sa se plaseze undeva in vreo ultima penumbra a istoriei contemporane. Se ocupa mai mult de secretariatul de redactie, la ziarul regional, pentru zona care isi avea capitala in acelasi Bucuresti. Scria si articole politice, intr-o relatie medie cu temele arzatoare si cu citatele din secretarul general al partidului. Nu era un entuziast, un incandescent, nu era nici un disident care sa se retraga in closet cu colegii de bascalie si sa-l imite pe cel din frunte si sa-l batjocoreasca.

Nu facea decat ceea ce faceau milioane si milioane de oameni din Europa de Rasarit. Supravietuia cu discreta dificultate si cu demnitate. Nici nu voia foarte mult pentru sine si nici nu avea chef sa devina erou.

Dupa 1989 a fost recuperat de niste colegi, ziaristi, ei insisi l-au considerat bun de treaba, i-au trecut cu vederea ca a fost - cine nu fusese? - o anumita perioada secretar de partid al redactiei, mai ales ca unii dintre ei fusesera in comitete si comisii de partid, unii fusesera chiar mai mari, ii dadusera sarcini tovarasului Sorin Petrulescu Bobica, asa ca l-au ochit de baiat bun, baiat destept, are si caracter, nu e din cei care prind fluturi la prima ocazie a primaverii, nu e nici pietroi, e un baiat serios.

Nu se poate sa nu-i placa sa traiasca mai bine, nu se poate sa nu-i placa sa iasa in fata, nici nu e un individ periculos, din moment ce nu a avut precocitatea unor tineri leninisti de formatie dogmatica si nu s-a ilustrat nici prin gesturi liberale, care sa puna in primejdie institutia in care lucra. Om la locul lui, citit, fin, bun degustator de poezie si muzica, familist (nu se stie niciodata cat de nefamilist sau de familist e fiecare om, cand nu e clasic al amintirii), nu risipitor cu banii, nu foarte zgarcit, prototipul probabil ideal al intelectualului roman de conditie medie.

Asa ca si l-au amintit fostii tovarasi de la CC, unii de la municipiu, care-l cunosteau, il vazusera la lucru, ii mai dadusera niste materiale de presa pentru ca sa le prelucreze, cuvantari ale unor tarani cooperatori, ale unor savanti de relativ renume, care n-aveau stilul corespunzator adunarilor politice, dar trebuia sa le faca totusi cineva materialele. Chiar unor inalti activisti de partid, el, Sorin Petrulescu Bobica, le-a periat si le-a rescris cuvantarile. Le-a incheiat la toti nasturii, ca sa ne exprimam asa.

Era omul de care nu se putea sa nu fie nevoie in epoca noua, aia care incepea. Se pare ca-l cunostea si Presedintele, nu este exclus sa-l fi intalnit intr-o ocazie oficiala. Presedintele avea gustul ideilor, mai putin avea Presedintele vocatia oamenilor. Dar pe Sorin Bobica il nimerisera bine unii tovarasi de lupta, chemandu-l la munca. Ii placuse si Presedintelui. Vazuse in el un fel de a fi foarte convenabil. Era omul de echilibru innascut, era baiatul bun care nu se compromite niciodata prin atitudini lingusitoare, dar nu e niciodata nici nonconformist, ca sa distruga linistea celorlalti prin vreo constructie fantezista, de care e nevoie, intr-un anumit moment, ca lucrurile sa mearga mai departe.

L-au invitat sa lucreze la un ziar de acelasi fel cu ziarul la care el mai lucrase, dar n-o facuse in felul in care era obligat s-o faca dupa acest decembrie 1989, cand a face un ziar de partid inseamna a face ziarul unuia dintre partide. L-au facut secretar general de redactie la acest ziar de partid, ziarul "Zorile democratiei".

Aici, la ziar, Sorin si-a facut ca de obicei constiincios datoria, a intrat in mecanism, nu s-a straduit sa-l descompuna in partile componente si sa curete fiecare segment ca sa mearga mecanismul mai bine, dar nici n-a ajutat la eventuala rugina, nici n-a ajutat ca eventuala rugina sa blocheze si sa cuprinda mecanismul. Pur si simplu, Sorin Bobica s-a incadrat perfect in mecanism si l-a facut sa mearga atat cat se putea de bine.
continuarea in numarul viitor

  • din volumul "Mastile insangerate - Proze scurte din perioada 1969-2001", Fundatia Iubirea, Fundatia Constantin, Editura Paunescu - 2001
  • ×
    Subiecte în articol: arhiva jurnalul