x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Pagini de proza - Prizonierii de razboi

0
Autor: Adrian Păunescu 24 Sep 2006 - 00:00

ULTIMA PARTE
Tarziu, noaptea, a aflat Ion al lui Ioncea ca nevasta-sa plecase cu altul. Simtea el din tot ce vedea si nu vedea. Ion n-a mai tinut seama ca al batran patise ce patise si s-a apucat sa-ntrebe, ca omul beat, unde e, unde e ea, unde-i Frusina?! Ioane, s-a dus la casa ei!, i-a zis sora mai mare, Ileana. Cum s-a dus la casa ei, pai, nu era casa ei aici?

ULTIMA PARTE
Tarziu, noaptea, a aflat Ion al lui Ioncea ca nevasta-sa plecase cu altul. Simtea el din tot ce vedea si nu vedea. Ion n-a mai tinut seama ca al batran patise ce patise si s-a apucat sa-ntrebe, ca omul beat, unde e, unde e ea, unde-i Frusina?! Ioane, s-a dus la casa ei!, i-a zis sora mai mare, Ileana. Cum s-a dus la casa ei, pai, nu era casa ei aici?

Ioane, hai sa taiem un pui, sa scoatem niste tuica si sa zicem ca ne bucuram ca te-ntorsesi. Ioane, Ioane, vezi tu, decat sa te-ntorci cand nu te mai asteapta nimeni si sperii lumea, si-l sperii pe tat’tu, cand te vede, mai bine nu plecai. Mai bine nu te duceai in razboi, Ioane. Cum, mai bine nu plecam!? Ce, e dupa mine? Ce, am vrut eu? N-au umblat cu arcanul dupa noi? Ce, eu am visat sa vin in carje acasa? Da’ dumneata, ca tata-al meu, de ce m-ai dat? Ce sa-i raspunda taica-sau? Toti stiau sa-ntrebe, de raspuns nu mai raspundea nimeni. Pe urma, ce i-a venit, de la carja aia a lui, poate, dar, zile-n sir Ion al lui Ioncea a cioplit araci. Unii ziceau ca-si face alte carje. El nu le raspundea nici la "buna ziua". Parca se suparase si pe vecini, parca era suparat si pe taica-sau ca i s-a maritat nevasta. "Unde-ati fost voi, ma, cand a facut ea ce-a facut?" Numai cu sora lui, aia mai mare, cu Ileana, mai vorbea la masa. Si asta vaduva, Ileana, si barbat’su ramasese pe-acolo pe front, nu mai stia cum, mort sau viu. Dar nu prea aveau ce vorbi. Ea-i tot spunea ca ala al lui Untaru nu s-a mai intors, ca al lui Grebla e bine, are tot ce-i trebuie, i-au dat post la primarie, ca al lu’ Turculeanu s-a inhaitat cu un nenorocit de la Macesul de Sus si-au dat cep la o butie a lu’ Maricu si-i luasera vinul, ca n-a vrut Maricu sa le dea si lor, cand au avut ei chef sa bea, intr-o seara, niste vin. Tot felul de lucruri ii spunea Ileana lui Ion, ca si cand ar fi fost copilul ei, nu fratele ei. El se uita in strachini. Tacea si tusea, ca ai bolnavi. Mai mergeau pe la al batran, care-si mai revenise, si, de-acolo, din boala aia a lui, mai intreba si el: "Ce, mai, cine-i Ion asta care a venit?" si le facea, cumva, din ochi, sa nu cumva sa fie vreun semn rau, "sa plece necuratul asta care-a venit, stafia asta, aveti grija".

Ion a lui Ioncea nu stia nimic, ii era pustie batatura, ii era pustiu sufletul. A scris pe carja cu care s-a-ntors de pe front data. Dar a trecut pe-acolo, prin dreptul curtii lui, al de venise primul din prizonierat, intr-o chindie, invatatorul Marinica Lemnaru, ala de zicea toata lumea ca s-a-nteles prea bine cu aia de-l tinusera in prizonierat. Si Marinica i-a strigat peste gard lui Ion: Mai Ioane, ma, voie buna, ma, asculta colea: de ce nu scrii tu pe carja aia a ta cu custura sau cu briceagul "Traiasca 7 Noiembrie"? Ar fi cel mai frumos. Asculta, mai, asculta colea, ca eu te-nvat de bine, ca daca nu erau rusii, nu te mai intorceai tu de pe front. Te fac astia mare, daca stii ce sa scrii pe carja, Ionele! Si Ionel i-a raspuns: De pus pe carje, pun eu ce vreau eu, da’ - cum adica, daca nu erau rusii n-ajungeam eu acasa? Asculta ce-ti spun eu, ce stii dumneata, ca daca nu erau ei, nu-mi pierdeam piciorul, ca ei m-au impuscat, ce tot vorbesti dumneata? Dar poate pe carja dumitale i-o sta bine lu’ "7 Noiembrie" asta.

Ionele, sa nu zici maine ca nu ti-am spus. Eu ti-am spus. Pune-te bine cu ei, ca ei sunt la putere. Ca si eu mi-as scrie pe carja "Traiasca 7 Noiembrie", dar nu te supara, mie mi-au ramas intregi picioarele. Ca n-ai luptat, de-aia. Ai fost cu gamela, in spatele frontului. De-aia. Si ti-ai pus si steaua rosie pe privata. Las’ ca stiu eu.

Ce stii tu, ma, ce stii? Ai grija de carja aia a ta, nu-mi face mie socoteala ce pun pe closet! Auzi tu sau n-auzi?!

Ion al lui Ioncea a vrut sa ridice carja si sa dea dupa Marinica. L-a tinut soru-sa: Ho, ma, ho, ca e-nvatatorul satului! E pacat sa ridici mana contra lui! Tot ii dau eu cu carja in spate, cat o fi de-nvatator, pentru ce-a facut! Intr-o zi, la Ion in obor, a intrat unul, care cica ar fi fost un negustor, care zicea ca vrea sa cumpere carje. A intrat in curte si Ion a vazut intai ca schioapata, n-a mai ridicat ochii catre fata lui.

Nu ma mai cunosti, Ioane?

Nu te mai cunosc, de unde sa te cunosc? Nu mai cunosc pe nimeni.

Pai nu vezi, ma, ca schiopatam fiecare de piciorul celalalt?

N-oi fii...?

Da, ma, Ioane, sunt Gheorghe, camaradul tau de front. Ne-a sontorogit aceeasi bomba. Parca mi-aduc aminte. Si ce cauti, Gheorghe? l-a intrebat Ion, dand sa-l imbratiseze. Carje, Ioane, carje, ca vin alte razboaie si vreau sa ma pricopsesc. Le iau ieftin acum, dar o sa le vand scump cand si-or da toti seama ca vine iar vremea invalizilor.

Oi glumi, n-oi glumi, dar sa stii ca-ti vand, Gheorghe, aracii astia, de ce sa nu ti-i vand? Pui doi cate doi si faci carje. Unul imi opresc sa-i dau aluia pe spinare. Si din banii luati pe araci, vreau sa-mi cumpar cal si caruta sa pot sa plec de-acia.

De ce sa pleci, Ioane? Sa plec unde-oi vedea cu ochii si sa uit de femeia care m-a crezut mort si s-a maritat. Ca vezi si tu, Gheorghe, ce sontorogi suntem amandoi, tu de un picior, eu de alalalt, ca pe noi ne-a lovit aceeasi bomba, fratele meu. Un om intreg s-ar face din noi doi.

Da, ma, Ioane, dar eu ti-as mai spune ceva. Ma frate, nevasta-ta l-a lasat si pe al doilea si e afar’ cu mine, in ulita, asteapta sa vii, s-o ierti, ca e bolnava si o duc la un tratament la oras. Cum? Nu pot, Gheorghe, nu pot s-o vad. Dar macar cu al de-l luase sa fii ramas!, urla Ion. Cum sa fie cu tine? Ce vorba-i asta? Ba, mai bine muream eu acolo de tot si ramaneai tu zdravan decat sa ne incurce o femeie naroada! Tot prizonier ma simt, Gheorghe, tot prizonier, Doamne iarta-ma! Nu se termina niciodata razboiul.

Lasa, ma, Ioane, ca n-o fii chiar asa. Ca cica vine alt razboi si ne iau inapoi aia de ne-au tinut prizonieri. Si-o sa plangem dupa pacea asta, cat o fi ea de urata. Lasa, ba, astea. Ce, tu de-aia imi furi nevasta? Macar o stiam cu alalalt, de nici nu-l cunosc. Sa iei carjele, Gheorghe, sa le iei de-acia, dar sa faci curat in obor, dupa ce le iei si sa nu-mi dai nici un ban, nu mai vreau nimic, vezi sa-i gasesti aleia tratamentul de-i trebuie.

Atunci, pe neasteptate, Ion cazu, cu partea fara picior, pe araci sau pe carje, ce-or mai fi si lemnele alea. Si nu mai rasufla. La inceput Gheorghe nu intelese, dar apoi simti brusc o durere, pe care n-o mai cunoscuse de pe timpuri, in locul in care nu mai avea picior. Si parca se adauga si durerea din piciorul lipsa al celuilalt invalid. Din afara curtii se auzi, nefiresc, o femeie bocind. Ca o nevasta de prizonier de razboi, careia i-a venit o veste, de departe. ...Tarziu de tot, dar tarziu, peste ani, au inteles ai care-au mai ramas, dupa ce au plecat in pamant prizonierii razboiului vechi, ca satul lor e un sat de prizonieri de razboi, intr-o tara de prizonieri de razboi, intr-o lume de prizonieri de razboi. Si ca din trei-patru-cinci decenii, in trei-patru-cinci decenii se schimba numai invingatorul razboiului, cand unul, cand altul, din Est sau din Vest, doar prizonierii ramanand aceiasi, asa cum sonticaie ei, din marfar in marfar si din gara in gara si din indiferenta in indiferenta, si din indoiala in indoiala, catre casele si curtile, care fusesera ale loc, ca sa ajunga, intr-un tarziu, si sa se reazime obositi cu coatele, de gardurile acelor curti, ca sa vada ce fac nevestele, ii asteapta ori s-au maritat si au facut si fac copii, in vederea altor paci si a altor razboaie, cu paduri care devin neaparat araci, cu araci care pot deveni, la nevoie, carje.

  • din volumul "Mastile insangerate - Proze scurte din perioada 1969-2001", Fundatia Iubirea, Fundatia Constantin, Editura Paunescu - 2001)
  • Citeşte mai multe despre:   arhiva jurnalul,   gheorghe,   razboi,   carja,   carje

    Serviciul de email marketing furnizat de