x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul "Pasărea de foc" vine în România

"Pasărea de foc" vine în România

de Loreta Popa    |    14 Iun 2009   •   00:00
"Pasărea de foc" vine în România
Sursa foto: Bettina Stöss/

Ce modalitate mai eficientă există pentru ca tinerii să se cunoască, să se înţeleagă şi să comunice mai bine decât dansul?

Demersul Asociaţiei "Jungen Rumänen eine Chance!", al cărei preşedinte este dna Monique Gruber, soţia fostului ambasador al Germaniei în România, de a pune bazele unui nou concept în România, "Community dance", nu poate fi decât binevenit. Ce înseamnă dansul comunitar?

O şansă egală pentru indivizi din diverse categorii sociale şi de vârste diferite de a se manifesta artistic, o experienţă unică în dezvoltarea personală şi socială şi o performanţă artistică realizată de oameni obişnuiţi, care descoperă noi modalităţi de cunoaştere şi comunicare.

Astfel, la începutul lui septembrie, în cadrul "Festivalului George Enescu", vor avea loc trei reprezentaţii cu spectacolul de dans comunitar "Pasărea de foc". La 5 septembrie, la Bucureşti, pe scena Salii Mari a Teatrului Naţional, la 7 septembrie, la Braşov, şi la 9 septembrie, la Sibiu.

O "PASĂRE" SPECIALĂ
Realizarea acestui spectacol de dans pe muzica lui Igor Stravinski implică efortul a 100 de tineri din toate mediile sociale, orfani, copii din familii înstărite, hipo acuzici sau cu deficienţe locomotorii, tineri care pe parcursul antrenamentelor de peste o lună se vor descoperi pe sine şi pe ceilalţi prin dans. Aceşti tineri cu vârste cuprinse între 11 şi 22 de ani, fără experienţă în arta dansului, fără calităţi fizice deosebite, au şansa să realizeze performanţă sub îndrumarea a doi coregrafi cu experienţă semnificativă în domeniu: Royston Maldoom şi Josef Eder.

SUCCES
Liceul I.L. Caragiale şi-a oferit sala de sport timp de o lună pentru antrenamente, iar în proiect au fost implicaţi şi 30 de tineri din alte oraşe, respectiv Braşov şi Sibiu. Unul dintre obiectivele acestui proiect este de a fi preluat la nivel local, de a avea o continuitate pentru cât mai mulţi beneficiari, de aceea orice formă de sprijin este aşteptată cu interes de organizatori.

Fiecare comunitate îl poate adapta la nevoile sociale locale, iar grupul de participanţi poate fi alcătuit în funcţie de alte criterii relevante pentru comunitate. În anumite cazuri, participanţii ar putea fi persoane în vârstă sau şomeri. Doi coregrafi români vor face parte din echipa tehnică, pentru a putea pregăti în viitor spectacolele pe plan local.

Mai multe detalii puteţi afla vizitând site-ul: www.pasareadefoc.ro.

×
Subiecte în articol: lumea copiilor