x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Pauză de cafea

Pauză de cafea

de Carmen Dragan    |    30 Sep 2010   •   00:00
Pauză de cafea
5941-132683-bucate21_3025.jpgA dezvălui poveştile necunoscute sau uitate ale Bucureştilor, a vorbi despre destinele unor personaje fascinante, a pune în lumină locuri ce încă mărturisesc despre trecut înseamnă paşi pe care este necesar să-i parcurgem pentru a înţelege şi îndrăgi oraşul... sunt ideile pe care organizatorii evenimentului "Sindrofie la Şosea" au vrut să le pună în lumină în zilele de 18 şi 19 septembrie în Parcul Kiseleff. Şi au reuşit!

Cum latura culinară a Bucureştilor de odinioară nu putea fi evitată, micii lui Adrian Hădean au înmiresmat întregul parc. Iar parfumul venea de la mirodeniile care au înnobilat carnea, căci gastronomul a respectat întru totul reţeta din 1920: carne de vită, amestecată cu seu de oaie, frământată cu zeamă de oase de vită cu măduvă şi usturoi. Mirodeniile care se puneau pe vremea aceea erau mult mai multe decât în ziua de azi: scorţişoară, nucşoară, enibahar, piper, cimbru, anason stelat. "Am încercat să păstrez condimentarea, dar şi structura cărnii. De aceea am folosit toate condimentele şi nu am adăugat carne de porc", ne mărturiseşte Adrian Hădean.

×
Subiecte în articol: agenda gurmanda