x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Pe podul cu flori

Pe podul cu flori

de Roxana Vintila    |    21 Feb 2010   •   00:00
Pe podul cu flori
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

Acum, după un an de când marele poet Grigore Vieru ne-a părăsit, doina e mai tristă, cântecul nu mai are atâta strălucire, iar cuvintele par a fi atât de "strâmte"...



Un suflet romantic. Un ambasador al bunătăţii. Genial şi modest. Un mare suflet de român, care-şi iubea neamul şi patria mai presus de orice. Un poet unic, pentru care poezia părea a fi starea firească a existenţei sale: Grigore Vieru. Unul dintre oamenii apropiaţi inimii marelui poet a fost Niculina Merceanu.

O mare doamnă a TVR-ului, realizatorul atâtor emisiuni de folclor şi tradiţie românească ne vorbeşte cu nostalgie despre ce a însemnat Grigore Vieru pentru sufletul său: "Privesc cu ochii minţii amintirile şi-ncerc să-i fur timpului acele clipe minunate petrecute în preajma sa: Zilele oraşului Paşcani, înregistrările din Studioul TVR pentru emisiunea de DRAGOBETE, spectacolul închinat Zilei Naţionale a României din 1 Decembrie 2008, acele câteva zile petrecute la Chişinău, la înregistrări, în Studioul Neo Music, şi câte urmau să mai fie...

Primii fulgi de nea, la început de ianuarie 2009, ne-au surprins depănând «amintiri din copilărie». Parc-am fi trăit în acelaşi loc, pe aceeaşi stradă, parc-am fi avut aceiaşi vecini! Şi cum putea să fie altfel când am grăit în aceeaşi dulce limbă românească! Încerc să număr clipele, zilele şi nu le desluşesc rostul...

A trecut un ceas, o zi, un an? Un an s-a scurs de când «firul de iarbă» a pălit şi iarna a aşternut covor de nea - cărare curată, neatinsă de paşii celui ce-a trecut «podul de flori», nici de cuvântul celui care a zidit dragostea între fraţii de-aici şi de dincolo de Prut, nici de duhul blândeţii celui care a fost înzestrat de către Dumnezeu spre a slăvi Doina şi limba dulce românească şi a semănat pacea şi liniştea în sufletul mamei, iubitei, copiilor, fraţilor... A trecut un an de când El, Poetul, şi-a închis «recele-i pleoape», lira i-a amuţit - zace tristă ca nu cumva să se aşterană peste ea colbul uitării.

Cine-l mai cântă pe Eminescu? În Dumbrava lui Sadoveanu păsările au amuţit, vioara lui Porumbescu e atât de prăfuită, ciocârlia din Rapsodia lui Enescu e mai tristă... Tricolorul însă flutură în bătaia vântului pe mal de Prut, unind inimile românilor. Cât a scris Grigore Vieru, doina a fost mai duioasă, iar cântul său a slăvit neamul din care şi-a tras rădăcina. Cu versul său a slujit tuturor oamenilor, convingându-i că, niciodată, «Casa părintească nu se vinde». Prin cântec, POETUL cuvintelor şi necuvintelor a topit ura şi a făcut dragostea să triumfe.
Ce mult înseamnă clipa! O secundă reprezintă uneori o viaţă. Şi acea clipă a furat viaţa Poetului în urmă cu un an.

Poezia şi muzica au însoţit viaţa unui OM, luminându-i tinereţea, dăruindu-i iubirea curată, dându-i sens vieţii copleşite uneori de urâţenia pământului. Lui, slujitorului credincios al limbii române. «Pentru ea» s-a născut, a iubit, a trăit şi a creat într-un «Legământ» făcut lui Eminescu, a murit apărând-o cu scutul inimii atât de firave, el - Grigore Vieru. Din păcate, la 14 februarie nu am mai putut să-i spunem «La mulţi ani!» pentru cele 75 de primăveri! Fiindcă POETUL călătoreşte printre stele!".

×
Subiecte în articol: spectator