x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Performantele aspiratorului fara sac

Performantele aspiratorului fara sac

08 Mar 2007   •   00:00
AFLA CE E NOU
Ne place sau nu, trebuie sa facem curatenie in casa... Aspiratorul electric a fost inventat in urma cu aproape o suta de ani, iar evolutia acestui aparat care face viata usoara gospodinelor este remarcabila

Perfectionarea aspiratorului, un aparat fara de care nici o casa moderna nu este de conceput, a fost in pas cu dezvoltarea stiintei si tehnologiei din ultimul secol. De la o masinarie uriasa, grea, de mai bine de 20 de kilograme, aspiratorul a devenit o adevarata bijuterie ce poate fi manevrata cu usurinta chiar si de un copil.

Pastrarea curateniei este azi asociata cu mentinerea unei atmosfere sanatoase in casa, iar cea mai buna dovada este dezvoltarea pietei aspiratoarelor fara sac. Fiecare al patrulea aspirator vandut in Europa este fara sac si asta se datoreaza in primul rand avantajelor pe care acest tip de aparat le ofera prin sistemele de filtrare a aerului. Desigur, un alt avantaj deloc de neglijat este faptul ca aparatul se curata usor, fiind eliminate cumpararea si inlocuirea sacilor.

Pe piata romaneasca firma Electrolux ofera aspiratorul Cyclone XL, care dispune de o tehnologie prin care aerul este separat de praf in compartimentul de prefiltrare, asa incat, la evacuare, nu se mai disperseaza nici o particula de praf. Aparatul dispune si de un container cu o capacitate de 4 litri, operatiunile de golire si curatare fiind mai rare decat la un aspirator obisnuit. Un alt parametru performant este puterea de absorbtie marita. Motorul are si el o viata de operare mai indelungata, pentru ca efortul de aspirare este diminuat de lipsa sacului textil. Pretul unui aspirator Cyclone XL este de 399 RON cu TVA inclus.

O atmosfera sanatoasa

Un avantaj major al aspiratoarelor fara sac este acela ca aparatul asigura nu numai curatenia in casa, ci si un mediu de viata sanatos, prin reducerea semnificativa a particulelor de praf eliminate in timpul procesului de aspirare. In acest fel, curatirea locuintei devine o actiune ce include si efecte benefice pe termen lung. Nu in ultimul rand, aparatul odata cumparat nu mai necesita investitii ulterioare (in saci de praf spre exemplu...)

  • Foto: Electrolux
  • ×
    Subiecte în articol: arhiva jurnalul