x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Piesele de mobilă din lemn revin în colecţiile 2009

Piesele de mobilă din lemn revin în colecţiile 2009

de Adela Parvu    |    05 Feb 2009   •   00:00

MATERIALUL LEMNOS ESTE PRELUCRAT PENTRU A OBŢINE O IMAGINE DEOSEBITĂ.
Criza mondială este subiectul la ordinea zilei. Acest fenomen are implicaţii în toate domeniile şi activităţile umane, iar din punct de vedere al producătorilor, criza înseamnă o revizuire a strategiilor de fabricare, de comunicare, de ofertare, de răspuns la noile cerinţe ale consumatorilor, schimbate aproape peste noapte.



Dacă în ultimii doi ani lumea s-a scăldat în lux, iar consumatorii au visat la case cu finisaje strălucitoare, forme şi ornamente baroce, texturi elegante, acum se văd în postura în care sursele de venit, situaţia lor financiară nu se mai potriveşte cu visul de a reface în locuinţa urbană imaginea readaptată a unui mic palat.

Impactul crizei

Viaţa nu mai este deloc una fără griji, iar mediul ambiant al casei nu poate face discrepanţă cu realitatea socială. Şi atunci care sunt noile cerinţe în privinţa amenajărilor interioare şi în special pentru mobilă? Într-o lume nesigură, oamenii vor ca măcar în intimitatea propriului cămin să aibă senzaţia de siguranţă.

Cei care nu-şi permit nici un fel de cheltuieli readaptează interiorul casei printr-o reorganizare a ei. Fac curat şi pun lucrurile într-un mod ordonat, dintr-un impuls subconştient de a reface echilibrul unei lumi fragile.

Ei nu fac ordine în casă pentru că ar avea un motiv explicit, ci este o reacţie de răspuns la găsirea unei armonii care să le insufle senzaţia de stabilitate. Cei care au bani, în mod paradoxal, sunt tentaţi să cheltuiască mai mult, dar numai dacă este garantată calitatea şi versatilitatea designului, să fie siguri că piesele de mobilă pe care le cumpără acum, oricum la un preţ mai avantajos, nu sunt ceva la modă, ci vor trece testul timpului şi se vor integra bine şi atunci când alte trenduri se vor impune. Dar cum trebuie să fie o piesă de mobilier cu un design deosebit care să atragă pe cei dispuşi să investească în vremurile agitate de azi?

Atitudini opuse
Atenţi la comportamentul celor două extreme de clienţi, producătorii s-au reorientat. Nevoia de ordonare este simţită de fiecare, indiferent de buget. De aici se trage o primă concluzie: formele trebuie să fie clare, liniile sigur trasate, simetriile respectate.

Senzaţia de securitate poate fi dată într-un ambient şi prin proporţii şi cromatică. E ca şi cum omul ar vrea să se simtă refugiat într-un cuib care-l fereşte de agresiunile din afara locuinţei. E aşadar firesc ca nuanţele neutre, calme din gama teracotei sau a lemnului să primeze.

Este ca o apropiere faţă de natură, iar natura este departe de nebunia citadină. De aici se trage a doua concluzie: piesele de mobilă realizate din lemn sau inserţii din lemn finisat cât mai frumos pentru a respecta aspectul natural conferă o imagine mai plăcută, mai intimă unui interior.

Luând în considerare aceste criterii, parcă nici nu a fost atât de surprinzător ca noile colecţii ale anului 2009, prezentate de curând la târgurile internaţionale de mobilă, să exprime aceste caracteristici enumerate mai sus.

Şi atenţie, nu e vorba exclusiv de materiale, ci de tehnologiile moderne care permit designerilor să dea glas ideilor simple, dar elegante, iar producătorilor să se adapteze la noile cerinţe.

SĂ FIE NATURAL

Lemnul revine în forţă, dar modalităţile de prelucrare, finisare sunt cele care impresionează, atât timp cât formele sunt reţinute, fără ornamente sau asimetrii tulburătoare. Cromatică şi textură naturală, confort şi ergonomie asigurate, volume îngrijite, ordonate – iată atributele pe care designerii cred că trebuie să le îndeplinească piesele care vor să reziste factorului timp. Iar în această perioadă de instabilitate financiară, extinsă la nivel global, orice piesă de mobilă impecabil conturată şi care cuprinde elementele sau finisajele din esenţe lemnoase, reprezintă o garanţie a succesului comercial. Dacă aceste piese vor face faţă şi noilor curente care vor veni, nu se ştie, dar în orice caz trendul eco, ce are din ce în ce mai multă influenţă, pare promiţător pentru producătorii care deja au lansat aceste colecţii.

COMBINAŢII
Piesele simple ca formă au însă ceva spectaculos, dincolo de finisajul impecabil. Spre exemplu, biblioteca de la Paschen&co are sistem de iluminat integrat în interiorul raftului aflat la vedere, bufetul Soma de la Kettnacker, cu un colţ finisat în lemn, oferă compartimente deosebite. Există şi combinaţii interesante: beton şi lemn, cum este masa de la Fairfix.

Cei de la Willisau Switzerland au lansat bufetul suspendat Iboard şi o piesă nonconformistă Roll on, ce poate fi suport de masă, dar şi piesă decorativă. Cei de la Seltz au apelat la lemn şi simetrie, dar masa Vitruv impresionează prin designul sculptural, la fel ca şi scaunul Kayra, lansat de Adnan Serbest.

×
Subiecte în articol: mobila lemn