x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Prima experienta la cosmetica

Prima experienta la cosmetica

05 Apr 2006   •   00:00

La 16, la 20, la 30 de ani? Cand este recomandat sa mergem prima oara la salonul de cosmetica?

"Prima data trebuie sa mergem la salonul de cosmetica atunci cand observam modificari la nivelul tenului, indiferent de varsta", spune dr. Carmen Mihailescu, medic medicina generala, cu specializare in dermatologie, de la cabinetul Promote Studio.

Factorii externi (praf, soare), fardurile sunt inamicii tenului nostru. De aceea se impune curatarea profunda a tenului de specialist. La cosmetica, porii vor fi curatati in profunzime. Iar masajul care este efectuat de cosmeticiana va imbunatati metabolismul la nivelul celulelor epidermei.Cand este vorba despre copii, adolescenti care au acnee, parintii trebuie sa se prezinte cu acestia la dermatolog. "Atunci cand exista secretie purulenta pe fata, aceasta trebuie neaparat tratata in conditii de igiena totala", spune dr. Carmen Mihailescu. Altfel, daca puroiul nu este indepartat de pe fata, el ramane in porul respectiv si-l dilata, astfel incat apar cicatrice. Si chiar daca nu se dilata, infectia ramane in porul respectiv, se usuca si devine comedon.

AVANTAJE

Unele persoane isi scot acasa punctele negre. Ei bine, indicat este ca acest procedeu sa fie facut de specialist. Medicul poate observa acneea prin intermediul lupei, poate folosi creme speciale si poate sfatui persoana respectiva cum sa actioneze acasa pentru a grabi vindecarea acneei.

Dr. Carmen Mihailescu spune ca in stadiul inflamator al acneei nu sunt indicate procedeele cosmetice, caci ele pot favoriza extinderea infectiei.

VARSTE. Desi au probleme cu tenul, multe persoane nu recurg la tratamente cosmetice din teama de iritatie (care dureaza cel mult o zi), din lipsa de informatii sau din neglijenta. Dr. Carmen Mihailescu spune ca a intalnit femei care au fost prima data la cosmetica la 40-50 de ani. In ceea ce-i priveste pe barbati, in ultimii trei-patru ani, ei vin din ce in ce mai des la cosmetica, in momentul de fata reprezentand aproximativ 10% din totalul persoanelor care deschid usa acestor cabinete. Cel mai des, ei apeleaza la cosmeticiana pentru curatarea tenului o data sau de doua ori pe luna, asa cum este recomandat de specialisti.

CONDITII. In alegerea salonului de cosmetica este bine sa tinem cont de recomandarile celor care au fost la salonul respectiv. Important este sa existe personal specializat si conditii de igiena stricta. De asemenea, vom verifica daca salonul este dotat cu sterilizator destinat dezinfectarii instrumentarului.
×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul cosmetica