x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Prognoza - Vom avea zapada de Sarbatori

Prognoza - Vom avea zapada de Sarbatori

30 Noi 2005   •   00:00
Prognoza - Vom avea zapada de Sarbatori

Luna care va debuta maine ne va aduce, in a doua decada, primele ninsori serioase.

DECEMBRIE:
Temperaturile medii vor fi comparabile cu mediile multianuale. Regimul pluviometric va fi in general normal, cu unele excedente in nord-vest. Fata de regimul climatic al temperaturilor maxime, cuprins intre - 1°C si 9°C, se pot inregistra 14°C, in zilele frumoase din prima decada a lunii, in vestul si sudul tarii. Va urma un proces de racire si se asteapta fenomene de iarna. Vor fi ninsori asociate cu intensificari de vant, mai ales in regiunile sudice si estice. Temperaturile minime care in mod obisnuit au valori intre - 8°C si 2°C pot cobori in noptile cele mai reci sub - 20°C, in centrul si nordul tarii, in a doua parte a lunii. Numarul de zile cu precipitatii va fi cuprins intre 12 si 15. Se va produce polei, iar in noptile reci din ultima decada va fi ceata cu chiciura.

IANUARIE:
Temperaturile medii lunare se vor situa sub valorile normale in centrul, sudul si local in estul tarii, unde si cantitatile de precipitatii vor depasi valorile normale. In restul teritoriului, atat temperaturile medii, cat si cantitatile de precipitatii se vor incadra in limite obisnuite. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre - 4°C si 6°C, mai ridicate in sudul tarii, unde vor putea atinge 10°C. Temperaturile minime se vor incadra intre - 14°C si - 4°C, mai coborate in centrul si nordul tarii pana spre - 25°C. In cursul lunii, in regiunile sud-estice si estice vor fi posibile ninsori viscolite. Numarul de zile cu precipitatii va fi cuprins intre 10 si 14. Se va produce polei. Ceata va fi mai frecventa in regiunile sudice si estice.

FEBRUARIE:
Temperaturile medii se vor incadra in limite normale, exceptand regiunile din vestul si nord-vestul tarii, unde vor fi mai coborate decat in mod obisnuit. Cantitatile de precipitatii vor fi deficitare in sudul si sud-estul tarii, excedentare in nord si centru, iar in rest vor fi in general normale. In prima parte a lunii vor putea fi fenomene de iarna severa, cand in regiunile estice si sud-estice vantul va prezenta intensificari, viscolind ninsoarea. Temperaturile minime care in mod obisnuit au valori intre - 11°C si - 1°C pot cobori in noptile cele mai reci sub - 20°C, in depresiunile din centrul si nordul tarii. Numarul de zile cu precipitatii va fi cuprins intre 8 si 12. Se va produce polei, mai frecvent in regiunile sudice si estice.

Temperatura scade de la 13°C la 2°C si apar ploile


AZI IN TARA

Temperaturi maxime

  • Bacau 5
  • Baia Mare 8
  • Brasov 8
  • Cluj 7
  • Constanta 13
  • Craiova 7
  • Galati 9
  • Iasi 6
  • Sibiu 9
  • Suceava 5
  • Timisoara 10
  • COMENTARIUL SPECIALISTULUI

    O parte din aerul rece, existent in centrul Europei, va patrunde si in tara noastra in perioada urmatoare; in Campia de Vest, din Campia Panonica; in estul si sudul tarii, prin Moldova mai intai, apoi pe dupa curbura Carpatilor si in regiunile din jumatatea de sud. Patrunderea rece se va resimti in apropierea solului si urmarea va fi intensificarea vantului, insa, in straturile mai inalte ale atmosferei si in principal la nivelul norilor purtatori de precipitatii, va patrunde aer cald si umed dinspre Marea Mediterana. In consecinta, coloana de aer nu va fi rece, de aceea precipitatiile vor fi mai mult sub forma de ploaie, chiar si la munte, dar si maxime de doar 1… 2 grade. (meteorolog Romica Jurca)

    BUCURESTI
  • maxima: 10°C
  • minima: 3°C
    Azi:
    Cerul va fi variabil in prima parte a zilei, apoi se va innora, devenind favorabil ploii spre seara si in cursul noptii. Vantul va sufla slab pana la moderat. Maxima: 10 grade, iar minima: 3 grade.

    Maine:
    Vremea se va raci usor. Cerul va fi mai mult noros si va ploua indeosebi spre seara si noaptea. Vantul va sufla slab pana la moderat. Maxima: 8 grade, iar minima se va situa in jurul valorii de 1 grad.

    Poimaine:
    Cerul va fi mai mult noros, iar in cursul zilei va mai ploua. Vantul va sufla slab pana la moderat. Temperatura maxima va fi de 4... 5 grade, iar cea minima de 0... 2 grade.
  • MARAMURES
    Azi:
    Cerul va fi noros si va ploua pe arii relativ extinse.

    Maine:
    Vremea se va raci usor. Cerul va fi temporar noros si va ploua local, mai ales noaptea. Maxime: 7°C si minime: - 2°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi mai mult noros si va ploua pe arii extinse. Maxime: 9°C si minime: - 2°C.

    CRISANA
    Azi:
    Cerul va fi noros si va ploua pe arii extinse ziua si local noaptea.

    Maine:
    Vremea se va raci usor. Cerul va fi temporar noros si va ploua local, indeosebi noaptea. Maxime: 7°C si minime: - 1°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi mai mult noros si va ploua local. Izolat va fi ceata. Maxime: 9°C si minime: - 1°C.

    TRANSILVANIA
    Azi:
    Cerul se va innora treptat, iar noaptea va ploua pe arii extinse.

    Maine:
    Vremea se va raci usor. Va ploua local, mai ales in cursul noptii. Maxime: 8°C si minime: - 4°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi mai mult noros si va ploua pe arii extinse. Maxime: 9°C si minime: - 4°C.

    BANAT
    Azi:
    Cerul va fi noros si va ploua pe arii extinse.

    Maine:
    Vremea se va raci usor. Cerul va fi mai mult noros si va ploua pe arii extinse. Izolat se va produce ceata. Maxime: 7°C si minime: - 1°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi mai mult noros si va ploua local. Maxime: 9°C si minime: - 2°C.

    OLTENIA
    Azi:
    Nebulozitatea se va accentua treptat si va ploua pe arii extinse.

    Maine:
    Vremea se va raci usor si va ploua pe arii extinse, izolat insemnat cantitativ. Maxime: 7°C si minime: - 4°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi mai mult noros si va ploua izolat. Maxime: 10°C si minime: - 3°C.

    MUNTENIA
    Azi:
    Cerul, variabil dimineata, se va innora treptat, iar noaptea va ploua pe arii extinse.

    Maine:
    Vremea se va raci usor si va ploua pe arii extinse, izolat insemnat cantitativ. Maxime: 9°C si minime: - 1°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi mai mult noros si va ploua pe arii extinse. Maxime: 7°C si minime: - 1°C.

    DOBROGEA
    Azi:
    Cerul se va innora treptat, iar spre seara si noaptea va ploua pe arii extinse.

    Maine:
    Vremea se va raci usor. Cerul va fi acoperit si va ploua pe arii extinse. Maxime: 10°C si minime: 2°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi mai mult noros si va ploua pe arii extinse. Maxime: 11°C si minime: 1°C.

    MOLDOVA
    Azi:
    Cerul, variabil ziua, se va innora, iar seara si noaptea va ploua pe arii extinse.

    Maine:
    Vremea se va raci usor. Cerul va fi temporar noros, iar noaptea, local, va ploua. Maxime: 6°C si minime: - 5°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi acoperit si va ploua pe arii extinse. Maxime: 5°C si minime: - 3°C.

    AZI IN EUROPA

    Lapovita in nord


    Vor fi innorari si precipitatii sub forma de ploaie in Peninsula Italica si in jumatatea de nord a Peninsulei Balcanice; ploi, lapovite si ninsori in Rusia, in Marea Britanie, Belgia si Olanda si doar ninsori in Tarile Scandinave, in Danemarca, Republicile Baltice, Finlanda, nordul Germaniei si al Poloniei, precum si in zonele montane. Cerul va fi variabil; precipitatiile izolate, iar local va fi ceata.

    VREMEA ACUM UN AN
    Lapovita la munte

  • Maxima:
  • 12°C
  • Minima: 4°C

    In tara: Vremea a fost calda pentru aceasta data. Local au cazut precipitatii mixte la munte.

    In Bucuresti: Cerul a fost mai mult noros, iar temporar a plouat. Temperatura maxima a fost de 9... 10 grade, iar minima, de 1... 2 grade.
  • ×