x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Rodica Popescu Bitanescu - Despre mancare, i-nainte de spectacol

0
22 Mar 2005 - 00:00

RETETA DE VEDETA


POMPILIU KOSTAS RADULESCU

In acea dupa-amiaza imi luasem libertatea de a chiuli de la dentist. Stiam ca imi va distruge restul zilei si aveam de facut cateva lucruri pe care nu le puteam amana. In plus, primisem de la doamna Rodica Popescu Bitanescu o invitatie la Teatrul National la "Asteptand la arlechin". Vazusem piesa lui Noel Coward la premiera, iar asta era o buna ocazie de a o revedea, mai ales ca seara promitea sa se continue cu o cina in familie. Merg la cabine sa anunt ca am sosit. Bat usor la usa, iar vocea domniei-sale ma pofteste inauntru. N-as vrea sa deranjez, dar doamna Rodica ma invita sa ma asez. "Stai sa-ti povestesc ce gatesc diseara, ca sa mori si tu de pofta. Fetelor le-am spus." Oprindu-se o clipa din machiat, Aimee Iacobescu si Catita Ispas imi confirma. Asa ca, fara nici o introducere, trecem direct in bucatarie. "Ca foarte multe femei, nici eu nu prea gateam inainte sa ma casatoresc. Mama se ingrijea de toate prin casa. Dar am avut si eu o tentativa de gatit pe la vreo 14 ani. Intr-o zi, bineinteles cand mama nu era pe acasa, am incercat sa-i fac o surpriza si sa gatesc o tocanita de cartofi. Ei, si rezultatul a fost ca tot cartierul a aflat ca eu ma apucasem de facut mancare. De la acea intamplare, care nu ma prea convinsese ca am ce cauta in bucatarie, nu mai gatisem nimic, asa ca, atunci cand m-am maritat si m-am pomenit ca e nevoie sa ma mai si ocup de casa, a trebuit sa le invat pe toate pas cu pas. Toate bune, dar, dupa un timp, cand aveam eu impresia ca deja eram specialista si ca ajunsesem sa gatesc perfect, devenisem teribil de increzuta. Dar eu, de fapt, habar nu aveam sa gatesc. Varza pentru salata parca o taiam cu toporul, fripturile erau facute pe dinafara, dar cand le taiai, sarea sangele, iar Mircea, sotul meu, se mira de fiecare data de "performantele" mele culinare si incerca sa ma corecteze. De fapt, asa, datorita exigentelor lui, am invatat eu sa gatesc, ceea ce confirma teoria ca barbatii sunt mai buni bucatari decat femeile sau macar mai talentati."

Pe teme culinare, in cabina de machiaj

Personajul si dublul sau. Actrita si omul de familie Rodica Popescu Bitanescu, pregatindu-se pentru spectacol
"Apropo de primele mele "aventuri in bucatarie", si cred ca asta ar putea fi un bun titlu pentru o carte de bucate, daca ar fi sa scriu una, am avut odata o patanie, de n-am s-o uit cat am sa traiesc.

Treaba se petrecea in perioada cand eu eram absolut convinsa ca sunt un geniu in bucatarie. Sotul meu cumparase un ditamai pestele. Se grabea la serviciu, asa ca mi-l lasase in chiuveta sa-l pregatesc. Cand am ajuns eu acasa si am vazut animalul, m-am gandit imediat sa-l prajesc. L-am curatat, l-am transat, tavalisem prima bucata prin faina si, cand sa o pun in tigaie, apare si el. Dar de cum intra in bucatarie, ramane in prag, cu ochii mari. Eu, foarte mandra de mine, tineam capul enorm al pestelui, gata sa-l prajesc. Iti imaginezi ce gospodina buna eram. Nu mai spun ce reactie a avut cand a gasit in cosul de gunoi, aruncate printre intestinele pestelui, o frumusete de icre! El, care crescuse mai mult prin fustele bunica-si, ramasese teribil de contrariat de ce facusem. "Eu n-am vazut in viata mea un cap de peste prajit, atat de mare. Pe asta trebuia sa-l pui in ciorba, impreuna cu coada!" Atunci m-am luminat eu. Vezi, ce-ti spuneam eu ca el m-a invatat sa gatesc!? Dar tot am povestit rusinea asta si la teatru, de ajunsesem de poveste!

Tu insa nu-ti face probleme, ca treptat, toate se invata, iar ce am sa gatesc in seara asta chiar o sa-ti placa!", glumeste ea, si rade de reactia pe care o avusesem.

Prin difuzorul din perete, o voce anunta necrutator inceputul spectacolului. Ma grabesc sa ajung in sala, nu inainte de a spune cele cuvenite doamnelor din cabina. Judecatile de valoare asupra spectacolului le voi lasa pe seama profesionistilor privitului. Ca spectator, nu pot sa va spun decat veniti de vedeti. N-o sa va para rau!

Dupa spectacol purcedem spre casa. E deja ora 22:00, dar doamna Rodica Popescu Bitanescu mi-a promis ca va gati. Jenat intr-un fel de situatie, incerc sa ma eschivez. "Nici nu incape vorba", imi spune categorica. "De altfel, adauga indulcind tonul, sunt obisnuita. Cam asta e ora la care mai apuc sa fac si eu cate ceva prin casa." Ajunsi in locul mult barfit de noi mai inainte, bucataria, pe data vorba devine mai putina si mai scumpa. Ma scotocesc prin buzunare si platesc... cu o intrebare. "Piesa pe care ati scris-o, "Cinci femei de tranzitie"...", atat apuc sa spun. Plata a fost buna, se pare, caci: "Nu este nimic intamplator in faptul ca de curand mi-am descoperit si aceasta calitate de dramaturg. Si am sa-ti spun si de ce. Imi amintesc ca odata eram la televiziune la o filmare. Ion Baiesu statea intr-un colt si ne urmarea. Inregistram niste scenete scrise de el si era, fireste, interesat. La sfarsitul filmarii, a venit la mine si, din vorba in vorba, m-a intrebat: "Auzi, Rodica, de ce nu scrii si tu?". "Cum sa scriu eu, Guta?", cum ii spuneam noi, "Eu n-am talent la scris". Atunci el mi-a raspuns: "Gresesti. Tu trebuie sa scrii asa cum vorbesti!". Si mi-am dat seama ca avea dreptate.

Asa ca am impresia ca textul asta se afla cu mine de multa vreme, doar asteptand sa fie pus pe hartie. Trebuia doar sa-mi dau seama."

Seara trece pe nesimtite pe langa noi. Si atatea povesti care mai au sa fie spuse...

SALATA MEDITERANEANA
Avem nevoie de doua-trei vrabioare de vitel, vinete coapte, ardei copti, o ceapa medie, cativa catei de usturoi, ciuperci, cam o cutie, boia iute, cimbru si sare. Gustul specific mediteranean al acestei salate il obtinem adaugand putin busuioc si patrunjel. Se curata ceapa si se toaca marunt. Ciupercile se curata si se spala apoi se taie feliute. Le inabusim impreuna in putin ulei de masline. Cand sunt gata, adaugam toate celelalte legume, tocate si ele. Le mai lasam putin, apoi adaugam busuiocul si patrunjelul, dupa gust, si amestecam. Vrabioarele de vitel le pregatim la cuptor sau pe gratar, neuitand cat de bine se impaca friptura de vitel cu putina boia, dar cimbru din belsug. Pe un platou se asaza vrabioarele de vitel, alaturi de salata. Se toarna deasupra un pahar cu vin rosu sec.

SFAT
In cazul in care va raman legume, o solutie inedita ar fi sa le amestecati cu putin orez fiert si sa le serviti apoi separat.
Pentru un plus de gust preparati si un sos din suc de rosii, ceapa si condimente (piper, busuioc, cimbru, oregano, foi de dafin).

MUNCA, DISCIPLINA SI NOROC
Chestia asta cu vedeta e cu dus-intors. Sa nu uitam ca din familia asta de cuvinte face parte si termenul de "vedetism". Nu sunt eu prima care o spun, dar important este ca daca esti bun in ceea ce faci, reusesti la public si ai succes, trebuie sa mai si stii cum sa te mentii. Iar asta se obtine in primul rand prin disciplina, modestie si multa munca. Eu nu cred ca sunt o vedeta. Nu stiu daca actorii sunt. Un profesionist e un profesionist. Consider, intr-adevar, ca sunt o actrita populara. Faptul ca ma opreste lumea pe strada sa ma felicite sau sa ma intrebe ce mai lucrez e pentru mine o confirmare suficienta. Teatrul pare distractie, dar, de fapt, el inseamna multa munca si efort. Dar orice actor trebuie sa mai aiba si un dram de sansa. Altfel, poti sa ai talent oricat. Eu consider ca am avut norocul de a ma afla mereu acolo unde a trebuit. De multe ori totul depinde de o sansa pe care ti-o da Dumnezeu, o sansa mai mare sau mai mica. Eu am avut-o!
Citeşte mai multe despre:   arhiva jurnalul,   rodica,   gatesc,   popescu bitanescu,   rodica popescu

Serviciul de email marketing furnizat de