x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Sanatate ascunsa intr-un bob de orez

Sanatate ascunsa intr-un bob de orez

25 Ian 2005   •   00:00

RETETE CU ADRESA
Hrana principala pentru miliarde de locuitori ai planetei, orezul exista astazi in peste 3.000 de varietati. Cu bob mic sau cu bobul lung, extrafin, alb sau brun, pana la urma cunoaste aceleasi etape si denumiri. Exact asa cum este recoltat, el se numeste "paddy" sau orez nedecorticat. O data ce i-ai indepartat invelitoarea - "pleava" - isi schimba numele in orez "cargo". El corespunde cu 80 la suta din greutatea lui paddy. Orezul semicomplet este cel care a suferit o prima prelucrare, iar orezul "alb" sau "albit" (60 la suta din paddy) este deja debarasat de ansamblul scoartei si de stratul proteic. Ce ne arata aceasta "evolutie"? Ca daca dorim un orez cat mai bogat nutritiv, ar trebui sa apelam la orezul "cargo" ori macar la cel "semicomplet", chiar daca in farfurie nu va fi la fel de aratos.

Principalii constituenti cunoscuti ai orezului sunt: vitaminele A, B1, B2, B6 (care dispar la lustruire); hidrati de carbon; materii grase si azotate; calciu; fosfor; fier; potasiu; sodiu; sulf; magneziu; mangan; clor; iod; zinc; fluor; arsenic.

Orezul este apreciat pentru proprietatile sale, fiind un aliment energetic, constructor, hipotensor, astringent si favorizeaza eliminarea ureei. Datorita calitatilor lui complexe, este indicat in crestere, surmenaj, hipertensiune, azotemie, diaree, fermentatii intestinale.

"Apa de orez" este cea mai cunoscuta utilizare a sa, in combaterea diareei. Se prepara prin fierberea a 20-25 gr la litrul de apa. Pentru uz intern, folosirea sa este simpla, fiind un ingredient de baza in multe feluri de mancare. Putina lume mai stie azi, insa, ca poate fi utilizat si extern, sub forma de cataplasme din faina de orez, pentru inflamatii cutanate.

CALITATILE OREZULUI
Click pentru a mari imaginea
Nu consumati decat orez complet (nu orez glasat sau lustruit). Fiind mai greu de fiert, se va inmuia in prealabil. Calitatile hipotensive ale orezului si in cazurile de azotemie, orezul este folosit in diete de lunga durata. Asa ca este important sa facem acest aliment acceptabil. De exemplu, se poate asocia orezul cu compot de mere.

OREZ FIERT IN STIL CHINEZESC
  • Ingrediente:
  • orez, apa, sare

  • Preparare:
  • Se spala orezul in cateva ape. Se pune intr-o cratita si se adauga atata apa rece, incat sa-l acopere cu cel mult un centimetru si apoi se adauga sare dupa gust. Se lasa la foc iute, dar dupa ce a dat in doua-trei clocote se acopera cratita si se lasa sa fiarba la foc foarte mic. Dupa circa 25 de minute apa s-a evaporat si orezul este fiert. Gustul trebuie sa fie simplu pentru ca astfel preparat se poate servi drept garnitura.

    SALATA DE OREZ, ROSII SI TON
  • Ingrediente:
  • 100 gr orez, doua rosii, o conserva de ton, boabe de porumb fiert conserva, o lingura maioneza, lamaie, sare si piper

  • Preparare:
  • Se fierbe orezul (de preferinta cu bobul lung), se taie rosia cubulete mici, se desfac conservele de ton si porumb, se scurg de zeama. Se amesteca totul cu o lingura de maioneza, sare si zeama de lamaie dupa gust. Se serveste rece cu piper presarat pe deasupra.

    BUDINCA DE OREZ CU DULCEATA
  • Ingrediente:
  • 1 litru lapte, 200 gr orez, vanilie, 5 linguri zahar, 4 oua, 75 gr unt, 4 linguri dulceata

  • Preparare:
  • Se fierbe orezul cu laptele. Cand e aproape gata, se adauga zaharul. Dupa ce se raceste, se amesteca cu 50 gr unt, cu galbenusurile si cu albusurile batute spuma. Jumatate din cantitate se asaza intr-o forma unsa cu unt. Deasupra se pune dulceata si se acopera cu restul de orez. Se coace 30 minute. Budinca se poate acoperi cu un sos de vin sau de vanilie.
    ×
    Subiecte în articol: arhiva jurnalul orez orezul