x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Sărbătoarea pensiunilor

Sărbătoarea pensiunilor

de Simona Chiriac    |    03 Dec 2008   •   00:00

La 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României, localitatea Sărata-Monteoru a fost gazda celei de-a doua ediţii a sărbătorii pensiunilor buzoiene "Căsuţa cu pridvor".



Organizat de către ANTREC Buzău, evenimentul şi-a propus să reînvie vechile tradiţii şi să promoveze bogăţiile culinare ale Buzăului. Au fost premiate cele mai bune pensiuni şi s-a organizat o conferinţă de presă la care au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai organizaţiei Slow Food. Ca de altfel la toate sărbătorile iniţiate de către ANTREC, oaspeţii au degustat bucate specifice acestei zone, stropite cu vinuri de Buzău şi "Ţuică mortală" de Chiojdu (marcă înregistrată). "Există sau nu bucătărie buzoiană?" a fost tema unui workshop la care au participat specialişti, dar şi gurmanzi. (S.C.)

În ţară
5-7 decembrie. Festivalul de Cultură Tradiţională. Braşov. Expoziţii de obiecte tradiţionale, fotografii, cărţi, costume populare reprezentative, toate "acompaniate" de colinde şi cântece specifice diferitelor regiuni româneşti.

4-24 decembrie. Crăciun la Obor. Bucureşti. Un număr de 35 de căsuţe de lemn în care sunt expuse jucării, cărţi şi dulciuri, numai bune de oferit celor dragi. În plus, ceai şi vin fiert pentru toţi cei prezenţi.

4-7 decembrie. Suveniruri. Bucureşti. Romexpo organizează un târg de cadouri pentru toate gusturile şi buzunarele.

În lume
4-6 decembrie. FHC China 2008. Shanghai, China. Cea de-a douăsprezecea ediţie adună laolaltă specialiştii din domeniul ospitalităţii.

5-7 decembrie. Gourmet Show. Bombay, India. Peste 100 de expozanţi participă la cel mai important eveniment la care vor fi expuse delicatese.

5-7 decembrie. Food& Wine Festival. Mobile, SUA. Pieţe culinare (accesorii pentru bucătărie, alimente şi vinuri), demonstraţii ale celor mai importanţi maeştri bucătari şi expoziţii de antichităţi. (S.C.)


×
Subiecte în articol: agenda