x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Scrisori - 22 mai 2006

Scrisori - 22 mai 2006

22 Mai 2006   •   00:00
Cortea George, Pitesti:
"Va rog sa ma ajutati pentru a proceda corect in recuperarea banilor pe care i-am depus pentru a cumpara 300 de actiuni emise de o societate din Sighisoara. Am trimis o cerere la vechea adresa a societatii, dar nu am primit raspuns".

Stoica Constantin, Bucuresti:
"La data de 13.12 2001 am cumparat 150 de actiuni emise de o societate turistica din Sighisoara. Intre timp a fost schimbat obiectivul principal de activitate al societatii. As vrea sa stiu care este situatia actuala a acestei societati. Mentionez ca si sotia mea are tot 150 de actiuni la aceasta societate (este vorba despre SC Fondul pentru dezvoltare turistica Sighisoara SA)".

RASPUNS: Guvernul a decis rezilierea contractului prin care Dracula Park urma sa se construiasca in zona Snagov, fie prin acordul partilor, fie in instanta. Pana la rezolvarea acestei probleme, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM), care este autoritatea pietei de capital, considera inoportuna listarea la bursa a actiunilor Dracula Park. Pentru a obtine detalii privind felul in care va puteti recupera banii investiti in actiunile parcului, va puteti adresa CNVM, telefon (021) 326.68.74, in cazul in care societatea de brokeraj prin care ati cumparat actiunile nu va da lamuririle necesare.

Vintila Cristian Vasile, Bucuresti:
"Sunt diagnosticat cu deficienta functionala accentuata gradul II si beneficiez de Legea 519/2002. Problema mea este ca nu am mai primit pensia de handicap din iulie 2005. Va rog sa ma ajutati".

RASPUNS: De la Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap am primit urmatorul raspuns pentru dumneavoastra: "Am transmis sesizarea dlui Vintila Cristian Vasile la Directia Generala pentru Protectia Drepturilor Persoanelor cu Handicap din Bucuresti, Sector 3, de unde urmeaza sa primeasca raspuns, dupa efectuarea verificarilor care se impun".

Manta Ion Mircea, Moreni:
"In perioada 01.08.1954 - 13.02.1961 am lucrat ca ofiter angajat, iar la data de mai sus am fost trecut in rezerva datorita incetarii activitatii acestei directii unde eram angajat. Am primit adeverinta de vechime, dar in aceasta nu au fost trecute salariile tarifare avute pe perioada lucrata, iar la recalcularea pensiei au fost folosite salariile minime pe economie. De aceea am cautat sprijin la Arhivele Nationale, dar dansii nu m-au putut ajuta. Va rog sa ma ajutati sa gasesc arhiva institutiei unde am lucrat pentru a putea solicita eliberarea unei adeverinte care sa contina salariile tarifare si alte indemnizatii primite pe perioada lucrata".

Fica Vasile, Ploiesti:
"Sunt pensionar cu vechime integrala si limita de varsta si posed decizia de pensionare numarul 91537 emisa de Casa Locala de Pensii Ploiesti la data de 01.05.1987. In perioada 13.02.1948-15.08.1953 am lucrat in invatamant. Problema mea consta in aceea ca nu am trecut salariul in cartea de munca, deoarece in acea perioada se trecea doar vechimea. Va rog sa ma ajutati sa gasesc arhiva unitatilor de invatamant".

Coanda Mihai, Bucuresti:
"Va rog sa ma ajutati sa gasesc adresa institutiei care detine la aceasta data arhiva intreprinderii din Bucuresti unde am lucrat in perioada 1.02. 1968-10.04.1972. Solicit aceste date deoarece doresc sa obtin o adeverinta privind veniturile obtinute, adeverinta necesara la recalcularea pensiei".

Malaianu Pavel, Gorj:
"In perioada 01.06.1955 - 30.09. 1956 am lucrat ca strungar pe un santier din judetul Arges. As dori sa aflu unde se afla arhiva acestei unitati pentru a solicita o adeverinta cu salariul si sporurile aferente pentru perioada lucrata acolo, spre a-mi completa dosarul de pensie".

RASPUNS: Nu va putem ajuta sa gasiti arhivele, dar va putem spune ce prevede legea referitor la dovedirea salariilor sau a sporurilor cu caracter permanent. Daca salariile nu sunt inregistrate, ele pot fi dovedite cu adeverinte eliberate, in conditiile legii, de fostele unitati angajatoare. In acelasi mod pot fi dovedite si sporurile cu caracter permanent sau majorarile de salarii. In situatia in care salariile nu pot fi dovedite prin inscrisuri, legea prevede ca, pentru perioadele respective, in comparatie cu salariul mediu pe economie avut in vedere la determinarea punctajului mediu anual, se va folosi, in mod automat, salariul minim pe economie.

Crisan Margereta, Turnu Magurele:
"Sunt pensionara din sistemul asigurarilor de stat, la limita de varsta din anul 2000, cu o pensie sub nivelul salariului minim pe economie. Sotul meu, fost pensionar, a decedat in anul 2002. Va rog sa-mi comunicati daca exista vreo lege prin care pensia minima sa fie egala cu salariul minim pe economie prin compensarea din pensia fostului sot".

RASPUNS: Nu exista stipulata in legislatia actuala notiunea de "pensie minima". Potrivit Casei Nationale de Pensii si alte Drepturi de Asigurari Sociale si conform "prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, care a intrat in vigoare la 1 aprilie 2001, in sistemul public, asiguratii nu pot beneficia concomitent de doua sau mai multe prestatii de asigurari sociale pentru acelasi risc asigurat, cu exceptia celor pentru prevenirea imbolnavirilor si recuperarea capacitatii de munca - art. 7 alin (2). Potrivit prevederilor art. 74, din Legea nr. 19/2000, sotul supravietuitor care are dreptul la o pensie proprie si indeplineste conditiile prevazute de lege pentru obtinerea pensiei de urmas dupa sotul decedat poate opta pentru cea mai avantajoasa dintre pensii".
×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul perioada