x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Scrisori

de Anca Ardeleanu    |    06 Ian 2007   •   00:00
Scrisori

Stancu Alexnadru, Brasov: "Va rog sa-mi spuneti cum pot sa-mi transcriu actele pe care le-am inregistrat in Italia (m-am casatorit acolo) pentru ca ele sa fie valabile si in Romania. Va multumesc".

Raspuns: Din cate am inteles din scrisoarea dumneavoastra sunteti cetatean roman. Legea prevede ca cetatenii romani care solicita transcrierea actelor de stare civila intocmite in strainatate trebuie sa se adreseze primariilor. Reprezentantii Inspectoratului National pentru Evidenta Persoanelor precizeaza care sunt documentele necesare transcrierii acestor acte in Romania: cererea de transcriere adresata primariei localitatii in raza careia isi are domiciliul solicitantul (efectuata de persoana in cauza sau prin imputernicit cu procura speciala); certificatul ori extrasul original procurat din strainatate; o fotocopie (xerocopie) legalizata a acestora; traducerea in limba romana a certificatului ori a extrasului procurat din strainatate.

Fotocopiile legalizate ale certificatelor sau extraselor originale, dar si traducerile in limba romana ale acestora trebuie sa fie autentificate fie de un notar public roman, fie de un notar public strain. Pentru mai multe detalii va rugam sa va adresati primariei din orasul Brasov.

Bogza Ana-Maria, Sibiu: "Am lucrat la o fabrica de paine in perioada 1972-1999. Ca urmare a unei boli grave la inima a trebuit sa ma pensionez medical cu handicap de gradul II accentuat. Va rog sa-mi spuneti ce facilitati au cei pensionati medical cu handicap de gradul II accentuat, pentru ca aici, la noi, in Sibiu nimeni nu ne da un raspuns concret, ne trimit de la o institutie la alta pentru rezolvarea problemelor".

RASPUNS: Ne-am interesat pentru dumneavoastra la Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap (ANPH) si dansii au nevoie de date suplimentare - anul in care v-ati pensionat si in baza carei legi (daca sunteti pensionara de invaliditate - pensionata de Comisia de expertiza medicala a capacitatii de munca sau sunteti persoana cu handicap - incadrare stabilita de Comisia de expertiza medicala a persoanelor cu handicap) pentru a va putea oferi informatii exacte. De aceea, este mai bine sa va adresati direct ANPH, cu adresa in Calea Victoriei nr. 194, Sector 1, Bucuresti, telefon 021-212.54.38.

Neagoe Pavel, Buzau: "Am o problema legata de presedintele comitetului executiv din cadrul Asociatiei noastre de Proprietari. Mai concret, nu stiu de cine a fost ales si cum este legal sa fie ales acesta. De adunarea generala sau de comitet, din randurile membrilor acestuia, in functie de persoanele care l-au ales sau nu. De asemenea, m-ar interesa sa stiu pentru cat timp este ales acesta. Va multumesc mult".

Raspuns: Alegerea presedintelui e recomandabil sa se faca nominal si separat, avand in vedere atat calitatile profesionale, cat si cele morale ale celui propus. Dar daca adunarea nu a precizat o persoana anume pentru aceasta functie, se pot face confirmarea si validarea presedintelui dintre membrii alesi cel care a obtinut cel mai mare numar de voturi. Alegerea organelor de conducere se face pentru o perioada de doi ani, dar adunari generale se desfasoara anual.

Popa Marcel, Bucuresti: "Am lucrat 38 de ani ca inginer la o societate si am iesit la pensie in 1980 la limita de varsta. Am asteptat mult timp sa mi se recalculeze si mie pensia, dar a fost in zadar. Dupa recalcularea pensiilor, mie nu mi s-a modificat venitul absolut deloc. Am facut mai multe cereri de recalculare a pensiei mele la Casa de Pensii a Sectorului 5, adica la cea de unde apartin, dar cei de acolo m-au amanat si mi-au spus de fiecare data ca trebuie sa astept. Va rog sa imi spuneti ce trebuie sa fac pentru a-mi rezolva aceasta problema si unde trebuie sa ma adresez."

Raica Matei, Buzau: "La data de 10.02.2005 am implinit varsta de 60 de ani. Mentionez ca am vechime completa de 35 de ani, doua luni, si douazeci de zile. Casa Judeteana de Pensii a judetului Buzau a refuzat sistematic sa ma pensioneze anticipat. Am cerut lamuriri si mi s-a spus ca nu am acest drept. In prezent sunt pensionat pe caz de boala din anul 1998, gradul II. In luna mai a anului 2006 am facut cerere prin care solicitam pensionarea anticipata, avand varsta si vechimea completa, dar spre surpinderea mea cererea mi-a fost refuzata. Atunci cand am solicitat informatii suplimentare, mi s-a spus ca trebuie sa ma depensionez, adica sa fiu scos din evidenta comisiei de expertizare a capacitatii de munca. Am mers la comisie, iar aici mi-au spus ca voi fi scos din evidenta numai in baza unui examen medical de specialitate care sa ateste ca boala s-a ameliorat. Nu pot sa inteleg de ce nu pot pur si simplu sa ma pensionez. Va cer ajutorul, deoarece eu am o pensie de invaliditate foarte mica. De cate ori pensiile au fost recorelate, pensiile de invaliditate nu au fost luate in seama. Va rog sa ma lamuriti dumneavoastra. Ce trebuie sa fac pentru a putea iesi la pensie?"

RASPUNS: Va indrumam sa va adresati la Casa Judeteana de Pensii sau la Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale cu adresa in strada Latina numarul 8, sector 2, Bucuresti, telefon Infoline - 021 - 250.91.11, sau 0800.826.727 (linie telefonica gratuita), pentru a oferi amanuntele necesare rezolvarii situatiei dumneavoastra.

Manea Ion, Bucuresti: "As vrea sa ma adresez institutei Avocatului Poporului pentru consiliere juridica. Doresc acest lucru, deoarece nu pot sa-mi rezolv necazurile la nici o alta institutie unde am incercat anterior. Va multumesc."

RASPUNS: Va puteti adresa la Avocatul Poporului de luni pana joi intre orele 9:00-6:00 si vineri intre orele 9:00-12:00 la adresa din Bucuresti, Strada Eugeniu Carada 3, Sector 3, telefon 021 - 312.71.34, 021 - 312.94.62.
Apel
"Sunt o tanara ambitioasa si muncitoare. In cazul meu, copilaria si adolescenta s-au transformat in drumuri lungi si chinuitoare la spitale, doctori si centre de recuperare. De la 3 ani, de cand am fost diagnosticata cu Sindrom Amiotrofic Neurogen Spinal, maladie ce imi afecteaza intreg sistemul muscular la membrele inferiore si superioare, am sperat ca, daca esti curajos, puternic si cu multa credinta in Dumnezeu, totul se va rezolva. La 14 ani insa, am simtit ca momentul pe care mi-l alungam in permanenta din minte a sosit. Datorita atrofierii muschilor la membrele inferioare a survenit imposibilitatea deplasarii si implicit imobilizarea in scaun rulant. Nu mi-am pierdut increderea. Am continuat sa muncesc, sa invat, sa rad, sa ies cu prietenii in oras. Am incercat sa traiesc. Acum sunt anul II la Facultatea de Sociologie - Psihologie ID. Mi-am dorit dintotdeauna sa-mi continuu studiile. Mi-e tare greu insa atunci cand trebuie sa ma deplasez la scoala, mai ales in perioada examenelor din sesiune. Iubesc copiii si simt nevoia sa-i ajut. Poate nu intamplator am devenit voluntar la un centru de copii cu dizabilitati psihomotoare. Pe viitor imi doresc sa lucrez intr-un astfel de centru. M-as simti utila, viata mea ar capata un sens. In fiecare an, aceeasi dorinta mi-o soptesc in gand: «Sa ma fac bine». Stiu insa ca nu e posibil. Ma rog acum sa am macar un scaun rulant cu antrenare electrica cu care sa ma pot deplasa mult mai usor. El costa insa 3.500 de euro. Prea mult pentru mine. Prea mult pentru salariul mamei. Am aflat de la prieteni, de pe internet, ca acest scaun se poate achizitiona foarte repede, dand comanda pentru model Power Primus II - 2432, la 0268/410432 sau vizitand pagina de prezentare http://www.ortopedia. N-am indraznit niciodata sa cer ceva cuiva. Acum ma simt neputincioasa. Am nevoie de ajutorul vostru. Pentru toti care imi pot intinde o mana de ajutor am deschis un cont in lei la Raiffeisen Bank: RO14RRBR0000060002846121. Va multumesc."
  • Alina
  • ×
    Subiecte în articol: arhiva jurnalul