x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Seara proustiana la Agapia

0
13 Iul 2005 - 00:00
GURMANDUL IN BUCATE
Strabatusem sute de kilometri. Manastirile din nordul Moldovei ramasesera la fel. Putna cu livada de meri... Sucevita, deasupra careia a aparut curcubeul intr-o dupa-amiaza care s-a stins incet in chioscul din curtea manastirii. Apoi in Neamt, Varaticul cu mormantul Veronicai Micle si drumul prin padure, pana jos, la Agapia cea cu flori la ferestre si tablourile lui Grigorescu.

Ceva mai incolo, pe drum, tarani cu masute improvizate, pline cu borcane cu dulceata. Mure, cirese amare, afine, coacaze. Am luat din fiecare cate unul, fara sa stiu ca imi vor prilejui una dintre cele mai stranii intalniri din viata. Seara, pe veranda casutei de la manastire... Cand a venit si s-a asezat la cealalta masa, nici nu l-am observat. Abia peste cateva ceasuri, cand m-a vazut ca mananc cu multa placere dintr-unul din borcane, mi-a spus: "Pofta buna!". I-am oferit din dulceata de afine care era absolut delicioasa si nu m-a refuzat. Apoi a inceput sa-mi povesteasca fara ca eu sa-l fi intrebat ceva.

"Cand am plecat din tara, atat am luat cu mine. Un borcan cu dulceata de afine. Mama facea, cred, cea mai buna dulceata pe care am mancat-o vreodata. N-am indraznit sa gust din ea multi ani..."

Am vrut sa-l intrerup ca sa-l intreb de ce a plecat, cand si unde, dar pe urma m-am razgandit si am asteptat sa continue.

"Primisem o bursa de studii de sase luni la Paris si dupa nenumarate interventii am reusit sa plec. In perioada aia, cu greu se putea iesi din tara. Cele sase luni au devenit 20 de ani. Intr-o zi am desfacut borcanul cu dulceata. Prinsese floare, dar gustul nu se schimbase. Parca am pasit dintr-o data pe Ă«taramul plangeriiĂ» din Ă«Tinerete fara batraneteĂ». Cand m-am intors era exact ca-n poveste. N-am mai gasit nimic. Casa goala, locurile straine." Intai l-am suspectat ca avea un discurs pregatit dinainte. Parca vorbea prea nefiresc, prea stangaci, prea proustian-evocator. Asteptam sa aud clopotele miezonopticii ca sa pot pleca fara sa par nepoliticoasa si sa scap de aceasta ciudata destainuire-discurs. I-am mai oferit putina dulceata, dar a refuzat.

"Cand v-am vazut cu cata pofta mancati, mi s-a parut pentru o clipa ca m-am intors in timp si ca ma aflu in apartamentul din Bucuresti, unde am copilarit... Am avut sentimentul ca puteti intelege. Ca va pot povesti cum facea mama dulceata de afine si de mure in fiecare vara si cum eu ma invarteam in jurul ei, asteptand sa fie gata si sa-mi dea sa gust, asa fierbinte cum era. Imi placea sa o ajut sa o rastoarne apoi in borcane si sa le lege la gura cu celofan si cu sfoara. As putea sa refac fiecare operatiune cu ochii inchisi chiar si acum. Imi amintesc gustul cald de dulceata cu vaga aroma de lamaie, asa cum o facea mama, si apoi gustul amar, care s-a cuibarit pentru totdeauna in mine, impletindu-se cu finalul povestii Ă«Tinerete fara batraneteĂ»".

Clopotele batusera de mult pentru slujba de la miezul noptii. Nu m-am indurat sa ma ridic si sa plec. Am ascultat mai departe. "Poate ca aveti dreptate, mi-a spus, desi eu nu rostisem nici un cuvant.

Poate ca e prea mult sirop in toata povestea asta. Si nu tocmai de cea mai buna calitate, a spus amuzat. Asa e, azi nu mai avem timp de povesti. Ne rusinam atunci cand le ascultam. Dar nu mi-o luati in nume de rau. Seara asta, manastirea, timpul care pare ca s-a oprit in loc, dulceata de afine... Am simtit pur si simplu nevoia sa va spun o poveste. Adevarata sau nu, n-are importanta."

A doua zi, cand am intrebat-o pe maica in casa careia stateam cine e domnul acela, mi-a raspuns frumos. "Un crestin, ca si domnia-ta."

"Acolo-n ochi de padure,
Langa balta cea senina
Si sub trestia cea lina
Vom sedea in foi de mure."
Mihai Eminescu, "Floare albastra"

"Tarta de afine, cu fructele rosu intunecate si mustind de suc, cu invelisul numai bun sa se topeasca in gura, lasand in urma un gust atat de minunat, incat simti nevoia sa inchizi ochii si sa faci ca perfectiunea clipei sa se prelungeasca la infinit"
Richard Llewellyn, prozator

Alimente-medicament


Dintre fructele de padure, afinele sunt cele despre care se poate spune cu siguranta ca sunt adevarate medicamente. O portie zdravana de afine zilnic valoreaza cat vreo 3-4 comprimate cu vitamine, numai ca acelea continute de fructul afinului se asimileaza mult mai usor, pentru ca sunt in forma lor naturala. Lista cu actiunile terapeutice ale acestui aliment-medicament este impresionanta prin efectele vindecatoare pe care fructul le are atat atunci cand este proaspat, cat si in afara sezonului, uscat. De la enterocolite la diabet si la tulburarile de circulatie, afinele au proprietati cu adevarat benefice.

RETETE GEMENE

DULCEATA DE MURE


  • Ingrediente: un kg de mure, un kg de zahar, o lamaie, doua-trei pliculete cu zahar vanilinat, 3-4 linguri cu vin rosu
  • Preparare: Se aleg murele cat mai proaspete si mai intregi si se trec pe sub un jet de apa rece, iar apoi se lasa in strecuratoare cateva ore, pana se scurg de apa, avand mare grija sa nu le striviti. Se asaza apoi straturi alternative de mure si zahar si pe fiecare strat se adauga si un pliculet cu zahar vanilinat. Se pun la fiert la foc potrivit si se stropesc cu vin rosu si cu zeama de lamaie. Se lasa pe foc pana cand siropul incepe sa se lege. Cand dulceata e gata, se ia de pe foc, se aduna spuma, daca e cazul, si se lasa sa se raceasca. Se poate rade deasupra putina coaja de lamaie pentru aroma.
  • TARTA CU AFINE


  • Ingrediente: aluatul: 500 g faina, 150 g unt, 150 g zahar, doua oua, 3 linguri cu smantana; umplutura: 500 ml lapte, 150 g zahar, 4 oua, 50 g faina, dulceata de afine, esenta de vanilie
  • Preparare: Faina se amesteca bine cu untul, ouale, zaharul si smantana, apoi se adauga apa cat sa iasa un aluat dens. Dupa ce a fost lasat sa se odihneasca o ora, se taie in bucati egale care se pun in forme de tarta, intepandu-se coca cu un cutit. Dupa ce s-au copt si s-au racit, tartele se umplu cu o crema preparata din ouale batute cu zaharul si subtiate apoi cu putin lapte. In acest amestec se toarna restul de lapte fierbinte si se adauga faina si esenta de vanilie, amestecandu-se incontinuu pe foc pana se ingroasa. Peste aceasta crema se adauga dulceata de afine.
  • Citeşte mai multe despre:   arhiva jurnalul,   dulceaţa,   afine

    Serviciul de email marketing furnizat de