x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Seri culturale cu farmecul simplităţii

Seri culturale cu farmecul simplităţii

de Roxana Roseti    |    13 Dec 2009   •   00:00
Seri culturale cu farmecul simplităţii
Sursa foto: Roxana Roseti/

Un anume loc din Capitală şi-a propus să devină, începând de zilele acestea, o pepinieră a unor evenimente care, chiar dacă nu îşi propun o amploare pantagruelică, sigur se doresc a fi mici bijuterii culturale.



Restaurantul "Le Theatre", aparţinând Clubului Uniter, este de ceva vreme deschis publicului. Dar şi-a propus să fie şi mai deschis de câte ori se va ivi o ocazie deosebită (culturală, bineînţeles). Ideea este cea de reînviere a unei "tradiţii" în plină înflorire pe vremuri interbelice, aflată acum în penumbra prezentului: aceea a unor seri culturale ce includ ori proiecţie de filme, ori prezentarea unor cărţi deosebite lecturate de mari actori, ori "seri tematice". Iată că prima iniţiativă de acest gen a inclus zilele acestea două ingrediente deodată - proiecţie de film şi "seară tematică". Mai precis, filmul proiectat a determinat nuanţa evenimentului, respectiv "Seară culturală canadiană".

Arthur Erickson
Teoretic, când în Capitală se anunţă proiecţia unui documentar cu titlu uşor elitist - "Life and Times of Arthur Erickson", într-un loc cu interior atât elitist, cât şi uşor interbelic, nu te aştepţi la prea multă lume. Însă proiecţia documentarului a strâns multă lume la "Le Theatre": ambasadori (în primul rând Excelenţa Sa Philippe Beaulne - ambasadorul Canadei în România), scriitori, oameni din mass-media, actori, studenţi la Arhitectură. De ce şi studenţi la Arhitectură? Câştigător al medaliei de aur la Festivalul de Film de la New York şi creaţie a producătorului canadian de origine română Dan Schlanger (foto sus), filmul realizat cu câteva luni înainte ca arhitectul să se stingă din viaţă, reprezintă o incursiune de 50 de minute în viaţa unei personalităţi fabuloase. Este vorba despre Arthur Charles Erickson (1924-2009) - arhitect canadian (clădirea Muzeului Canadian de Antropologie din Vancouver, plus alte clădiri nu mai puţin importante îi poartă amprenta), care şi-a câştigat renumele pe plan internaţional prin viziunea futuristă de excepţie, combinând neaşteptat stiluri, adaptându-le extrem de urban, jucându-se cu formele, şocând, scandalizând chiar (un moment controversat al vieţii sale l-a constituit proiectarea clădirii Ambasadei Canadei din Washington). Pe parcursul documentarului ce prezintă "destinul arhitectural" al acestui om, portretul este remarcabil creionat de prieteni apropiaţi, precum Donald Sutherland sau Shirley McLaine. La finalul proiecţiei, cei prezenţi au iniţiat discuţii cu privire la subiectul filmului, iar ambasadorul Canadei, Excelenţa Sa Philippe Beaulne, şi-a exprimat  bucuria că asemenea seri - simple, elegante, educative - chiar pot fi posibile.

Desigur, cultura nu are nevoie de prea mult şi nici nu este nevoie să fie prea zgomotoasă pentru a da stil unor vremuri prea îngropate în fiţe.

×
Subiecte în articol: spectator