x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Sfantul Betranion cel neinduplecat

Sfantul Betranion cel neinduplecat

18 Ian 2005   •   00:00

CALENDAR GASTRONOMIC

CHIRIAC SIMONA

Desi timpul degradeaza materia, credinta locuitorilor Dobrogei a ramas nestirbita timp de milenii
La 25 ianuarie, Biserica Ortodoxa il sarbatoreste pe Sfantul Betranion, episcopul Tomisului. El a trait in secolul al IV-lea d.H., fiind de origine scit (locuitor al Dobrogei stravechi). A ramas ca pilda credinciosilor datorita darzeniei cu care si-a aparat atat propria credinta, cat si a "turmei" de enoriasi pe care o pastorea. Vremurile in care a trait erau unele de incercari pentru credinciosi. In anul 325, in cadrul Sinodului de la Niceea, Sfintii Parinti au hotarat ca toate invataturile lui Arie sunt eretice.

Doi vestiti scriitori bisericesti, Sozomen si Teodorit al Cirului, vorbesc in cartile lor despre vizita imparatului Valens al Constantinopolului (364-378) la Tomis. Acesta, adept al invataturilor lui Arie, intorcandu-se dintr-o expeditie impotriva gotilor, a incercat sa-l determine si pe episcopul Betranion sa intre in comuniune cu arienii. Sfantul Betranion si-a aparat credinta cu mult curaj, afirmand ca nu poate trece peste hotararea Sinodului de la Niceea. Apoi s-a retras cu credinciosii sai intr-o alta biserica din Tomis, lasandu-l pe imparat singur. Jignit, acesta a incercat sa-l exileze, dar s-a razgandit de teama ca scitii sa nu se revolte. Era firesc acest deznodamant, caci semintele crestinismului, aruncate in Dobrogea de Sfantul Apostol Andrei, rodisera.

Si pentru ca, anul acesta, 25 ianuarie cade intr-o zi de marti, este bine de stiut ca in credinta populara, martea este simbolizata de o femeie batrana si certareata, numita Martolea. Nu este indicat sa pleci in aceasta zi la drum lung sau sa incepi un lucru important, caci cu siguranta iti va merge rau. Este o primejdie de moarte sa croiesti haine in aceasta zi. Femeile care se spala acum pe cap raman vaduve, iar daca ploua martea, va ploua toata saptamana.

Cum nu e prea multa treaba de facut in aceasta zi, mai bine pregatiti ceva dulce, poate o prajitura.

Si noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca sa putem cunoaste lucrurile, pe cari ni le-a dat Dumnezeu prin harul Sau.
Corinteni 2:12

PRAJITURA DE VANILIE
  • INGREDIENTE: 10 oua, 300 gr zahar, 300 gr faina, 3 plicuri de zahar vanilinat, 250 gr margarina, 1 l de lapte.

  • PREPARARE:
  • Intr-un vas se topeste margarina si se lasa la racit. Se adauga jumatate din cantitatea de zahar si se freaca circular, pana cand margarina devine spumoasa. Se adauga galbenusurile si faina, laptele, albusurile batute spuma si restul de zahar. Compozitia se pune intr-o tava tapetata si se coace, la foc mic, timp de 75 de minute. Se pudreaza cu zahar si se poate servi rece sau calda.

    19 - 25 IANUARIE
    Click pentru a mari imaginea
  • 19 M Cuviosii: Macarie Egipteanul, Arsenie si Marcu
  • 20 J 〠) Cuv: Eftimie cel Mare; Sf.Mc.: Vas si Eusebiu
  • 21 V Cuv. Maxim Marturisitorul; Sf. Mucenici: Evghenie, Neofit, Candid, Valerian si Achila
  • 22 S Sf. Apostol Timotei; Sf. Mc. Anastasie Persul
  • 23 D Sf. Sfintit Mc. Clement al Ancirei si Sf. Mc. Agatanghel
  • 24 L Cuv. Xenia; Sf. Mucenici: Vavila, Timotei si Agapie
  • 25 M 〠) Sf. Grigorie Teologul; 〠) Sf. Bretanion, Ep. Tomisului
  • ×
    Subiecte în articol: arhiva jurnalul