x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Si amintirile din bucataria copilariei - Magda Catone

0
25 Ian 2005 - 00:00

RETETA DE VEDETA


POMPILIU KOSTAS RADULESCU

E interesant cum te transformi o data cu varsta. Ajungi sa detesti lucruri care iti placeau in copilarie si, intr-un mod la fel de ciudat, sa admiri ce ai incercat candva sa eviti. Cred ca exemplul clasic sunt stirile. Ce copil se uita la stiri? Eu, unul, preferam un film bun sau un documentar dar, inainte de toate, desenele animate! Cele cinci minute de glorie duminicala fara jocuri pe calculator si uitand de cutia prafuita a unui "Nu te supara frate", invatat pe de rost. Si, daca tot veni vorba de desene animate, imi amintesc de Popeye Marinarul si cum il batea mereu pe Bluto si de Olive Oil, care imi parea ca aduce cu Elena Ceausescu. Am si spus cuiva la gradinita asta odata. Odata insemnand o data, o singura data. Simt si acum palma educatoarei. Isi intorsese inelul cu piatra pe care il purta, ca sa ne poata altoi mai bine.

Multa vreme Popeye a fost simbolul copilariei mele. Asta, pana intr-o zi. Am divortat de Popeye in clipa in care o persoana pe care ajunsesem s-o detest si-a pus ca ton de apel pe telefonul mobil muzica de generic a desenului animat. Printr-o intorsatura freudiana a lucrurilor, de atunci mi-a fost imposibil sa mai mananc spanac.

Am acceptat invitatia la masa pe care cu eleganta mi-o facuse actrita Magda Catone, cu o oarecare neliniste. Si asta pentru ca unul din felurile de mancare purta numele de "Clatite cu spanac"!

Odata asezati la masa, parca ghicindu-mi ezitarea, actrita ma imbie mai intai cu o poveste.

"Sincera sa fiu, gatesc cam de mult. Din copilarie. De cand ma stiu am fost pasionata de bucatarie. Cred ca am inceput cand m-am ambitionat intr-o zi sa fac ceva mai simplu, omleta sau cartofi prajiti."

Arta gustului si gustul artei

La o ceasca cu cafea aburinda actrita Magda Catone ne spune povesti despre mancarea de altadata
"Ceea ce-mi amintesc cu exactitate, si este un lucru pe care l-am reusit, sunt clatitele. Le-am facut impreuna cu fratele meu, care oferea un spectacol inegalabil. Facea, aproape, numere de circ cu fiecare clatita, care plutea gratios prin aer si ateriza cuminte inapoi in tigaie. Amuzamentul era de fiecare data joaca cu ultima clatita, care era de sacrificiu. Cu ea se incercau cele mai multe salturi care de care mai nefericite.

Dar ultimul dintre aceste "dezastre" le-a depasit de departe pe toate celelalte.

In vremea aceea, aveam in apropierea aragazului o sarma pe care atarnam la uscat carpele de bucatarie. Si, dupa ce ne-am jucat noi mai mult cu ultima clatita, eram curiosi sa vedem cat de sus o puteam arunca. Zis si facut. Bineinteles ca acum o asteptam sa revina la loc in tigaie. Dar, de data asta, ia-o de unde nu-i! Am cautat-o peste tot, pe dupa bufet, prin spatele aragazului si, cand colo, ce sa-ti spun, clatita aterizase direct pe sarma! Ce se gandise ea, daca tot e clatita, sa se puna si la uscat! Norocul nostru ca aveam o casa inalta, altfel sigur s-ar fi lipit de tavan.

Asta e primul popas al calatoriei mele culinare, de care insa eu sunt mandra. Ne-am si distrat si am si mancat clatite.

Cred ca episodul acesta m-a marcat intr-un fel, pentru ca mereu mi-a placut sa fac variatiuni pe tema clatitelor. Iar cand la noi in casa a aparut dintr-o sursa rarisima in vremurile acelea, adus de cineva din Germania, un aparat pe care noi l-am botezat impropriu "clatitor", imaginatia noastra a prins aripi. De fapt, cu el se presupune ca se prepara acele gofre pe care acum le gasim de cumparat pe la chioscuri, dar noi faceam clatite de toate felurile. Mai simplu spus, e un grill cu capac, in care se toarna o compozitie mai bogata. Clatitele ies mai groase, mai pufoase si... ingrasa mai tare! Dar sunt bune! Asa ca...

"Din pacate, pentru bucatarie, nu mai am atata timp cat mi-as fi dorit, poate."

Dar, stii cum se spune, ca un om ocupat are intotdeauna timp. Pana la urma, daca vrei cu adevarat, iti faci vreme", intervin eu, fara sa stiu in ce ma bag.

"Atunci, incearca tu sa mai gatesti ceva in liniste, atunci cand deja de dimineata ai atat de mult de lucru ca nici nu mai stii pe ce sa pui mana mai repede!", imi raspunde, poate mai aspru decat mi-as fi dorit. "Adevarul e ca am un mare ajutor in mama mea", revine mai bland. "A devenit deja o profesionista a bucatariei, iar sustinerea ei m-a ajutat sa ma mai relaxez din punctul asta de vedere. Sigur ca n-am uitat cum sa hranesc o familie si cred ca am dovedit-o. Bine ca nu fac mancare pentru o popota, dar pentru familia mea, oricum nu prea numeroasa, imi face mereu placere sa gatesc cate ceva mai special atunci cand am timpul si, mai ales, linistea necesare.

Profesia nu prea mai imi da voie sa ma ocup de gospodarie atat cat ar trebui sau, mai bine zis, atat cat mi-as dori. As vrea, desigur, sa putem merge mereu la cate un restaurant, sa ne invitam si prietenii, dar realitatea nu prea ma lasa si ma impinge inapoi in bucatarie de cate ori este necesar."

Sfarsim de mancat si doamna Magda Catone imi toarna o cafea.

"Stii, actoria are asa o imagine idilica in ochii multora", spune sorbind din ceasca aburinda. "Oamenii isi inchipuie ca noi traim altfel, mancam altfel. Nu cred ca e necesara o aura atat de artificiala. Eu sunt de parere ca cel mai bine e sa-ti gatesti acasa. E cu siguranta si mai sanatos, dar mai important decat asta e ca o masa la care te asezi impreuna cu familia, cu cei mai apropiati oameni pe care ii ai pe lume, intareste toate aceste legaturi care nu au voie sa se piarda."

Vizita mea s-a incheiat si, dupa cate se pare, spanacul nu mai e chiar o problema. Cred ca ma duc sa-mi cumpar o caseta cu desene animate. In fond, Popeye n-are nici o vina!

"Teatrul inseamna schimb de energii, consum de energii. Traim situatii de viata si oferim exemple. Consumam viata! Vedetele au, de multe ori, o aura construita care are rareori legatura cu omul real din spatele luminilor rampei"
Magda Catone - actrita

CLATITE CU SPANAC
Click pentru a mari imaginea
Se face un aluat de clatite mai bogat, mai consistent, adugand mai putin lapte decat la reteta obisnuita de clatite. Se toarna pe asa zisul "clatitor" si se prajesc.
Spanacul, daca e verde, trebuie spalat, oparit si scurs bine. Se caleste o ceapa medie si se adauga spanacul. Le amestecam bine pe aragaz pana capata consistenta. Luam branza de vaci sau telemea si o frecam pana se face pasta.
Daca branza nu e sarata, putem pune sare, apoi piper dupa gust.
Ungem un vas de jena mai inalt cu unt si asezam clatitele, spanacul si branza in straturi. Ultima clatita o ungem de asemenea cu unt si dam la cuptor cateva minute. La servire, e mult mai gustos daca vom pune smantana.

VEDETA E UN PRODUS
Nu stiu daca "vedeta" este termenul cel mai potrivit atunci cand vorbesti despre artisti. In cazul asta, intai ar trebui sa faci arta si apoi sa te gandesti la cat de cunoscut devii. Evident, prin natura unei astfel de profesii, nu poti scapa de o anumita notorietate.

Eu personal mi-am castigat-o dupa reclama pe care am facut-o. Imi place, nu-mi place, ea exista si trebuie sa ma confrunt cu ea. Nu ma plang insa de aceasta notorietate. Mie imi pare totusi ca e ceva luat dintr-o alta moda.

Vedetele, daca vorbim despre ele, isi cultiva pemanent aceasta titulatura. Nu cred ca toata aceasta constructie mai este necesara atunci cand ceea ce faci se numeste valoare.

Fireste ca vedeta e in primul rand un produs de consum, dar nu suntem oare cu totii consumabili, supusi intr-un fel sau altul consumului? Pana si in familie tindem sa ne consumam unii pe altii.

Formula asta de "vedeta", nu ma impresioneaza, nu ma tenteaza. Nici nu ma consider vedeta si nici nu am de gand sa fac ceva pentru asta.
Citeşte mai multe despre:   arhiva jurnalul,   cred,   magda catone

Serviciul de email marketing furnizat de