x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Sobe cu aspect de şemineuri

Sobe cu aspect de şemineuri

de Adela Parvu    |    16 Oct 2008   •   00:00

ARATĂ IMPECABIL ŞI POT FI CONECTATE LA CENTRALELE TERMICE
Cuvântul sobă ne duce cu gândul la corpurile masive cu cahle, alimentate cu lemne sau gaze, pentru a ne furniza căldură ori la aparatele de gătit cât o cameră de pe vremea bunicii. Oricum, sobă, este un cuvânt care are o rezonanţă de vechi şi categoric face trimitere la case. Nu prea-şi poate închipui cineva sobe la bloc. Dar noile tehnologii evoluează, iar masiva sobă cu cahle se transformă în echipamente suple, nu mai mari decât nişte piese de decor ceva mai impunătoare privirii.

Mici, înguste, dar cu putere calorică similară suratelor lor mai vechi cu eleganţă clasică, noile sobe reuşesc să facă faţă cerinţelor actuale de confort termic. Ba, mai mult, sunt concepute şi pentru situaţii de economie financiară, că deh, toţi devenim mai sensibili când bugetul familiei se scurge rapid şi din gros pentru plata întreţinerii.

MATERIALE NOI ŞI VECHI
Producătorii, cum sunt cei de la Storch, fabrică o mulţime de modele surprinzătoare, majoritatea din metal. Dar fonta nu este întodeauna rentabilă, iar aliajele noi care se inventează vin să ajute atât în privinţa formei, cât şi a funcţiunii.

Sobele devin adevărate piese de design, fiind mult mai uşor de fabricat sub forme nonconformiste, graţie materialelor actuale, dar şi rentabile şi eficiente sub aspect practic, ele furnizând căldură cu cele mai mici costuri posibile. Iar atunci când reticenţa consumatorilor vizavi de o sobă mică, compactă şi spectaculoasă ca imagine există, producătorii propun alternative care îmbină vechiul cu noul.

Este vorba despre crearea unui focar metalic mic, dar îmbrăcat la exterior cu cahle moderne, speciale. Astfel, căldura produsă în interiorul metalic şi propagată prin pereţii subţiri şi este înmagazinată de cahlele moderne şi radiată frumos, constant şi pentru un timp mai îndelungat către exterior. Acesta este argumentul forte pentru producătorii cu tradiţie: îmbinarea noului cu vechiul. Atât timp cât consumatorii văd cahlele sunt mai încrezători în eficienţa sobei, deşi ea este mult subdimensionată faţă de modelele vechi.

BUNE ŞI LA BLOC
Atât timp cât gazul natural ar fi o opţiune bună şi pentru încălzire, v-aţi putea debranşa de la sistemul centralizat de încălzire, pentru că noile sobe pot fi integrate în circuitul termic al caselor alimentate de o centrală termică murală. Modele noi de sobe, mici ca dimensiuni sunt şi tehnologic adaptate pentru spaţii mici şi compatibile cu echipamentele moderne.

×