x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Ştiri

16 Sep 2008   •   00:00

ALZHEIMER. Cercetătorii coreeni au pus la punct un vaccin contra maladiei Alzheimer, care are la bază roşiile. Vaccinul a fost testat deocamdată pe şoareci. S-a dovedit că acest vaccin stimulează sistemul imunitar şi împiedică formarea proteinei beta-amiloide, care determină apariţia Alzheimerului. Această proteină se acumulează la nivel cerebral şi distruge celulele nervoase, arată cercetătorii coreeni în revista Biotechnology Letters.



ALZHEIMER. Cercetătorii coreeni au pus la punct un vaccin contra maladiei Alzheimer, care are la bază roşiile. Vaccinul a fost testat deocamdată pe şoareci. S-a dovedit că acest vaccin stimulează sistemul imunitar şi împiedică formarea proteinei beta-amiloide, care determină apariţia Alzheimerului. Această proteină se acumulează la nivel cerebral şi distruge celulele nervoase, arată cercetătorii coreeni în revista Biotechnology Letters.

MAREA BRITANIE. Autorităţile din Marea Britanie vor să introducă în programa şcolară un nou obiect de studiu: “Ştiu să fiu fericit”. Astfel, elevii britanici vor învăţa tehnici de gîndire pozitivă, vor învăţa să privească lumea relaxaţi şi să vadă lucrurile bune oferite de viaţa. Acest proiect a fost testat anul trecut pe 1.500 de elevi, în vîrstă de 11 ani, din 22 de şcoli britanice. Prin această măsură, autorităţile intenţionează să reducă numărul cazurilor de anxietate şi stări depresive înregistrate în rîndul copiilor de vîrstă şcolară. Proiectul preia o metodă americană pusă la punct la Universitatea Pennsylvania, care vorbeşte despre bucuria de a trăi.

SARCINA. Centura de siguranţă pune în pericol viaţa fătului, avertizează profesorul Christian Brunet de la Universitatea din Marsilia. Potrivit specialistului, majoritatea traumatismelor suferite în timpul sarcinii sînt provocate de accidente rutiere. Centura de siguranţă provoacă fătului traumatisme la nivelul capului chiar şi în cazul frînelor bruşte, nu numai al accidentelor.

PERNĂ ANTIRID.
În curînd, în magazinele europene va fi disponibilă o pernă care poate netezi ridurile în timpul somnului. Această pernă a fost inventată de cercetătorii de la Compania Cupron din Israel. În pînza din care este făcută perna sînt introduse nişte fire foarte subţiri de cupru, care au efect antirid. Chiar dacă conţine fire de cupru, perna nu diferă cu nimic de pernele obişnuite. Perna antirid a fost testată timp de patru săptămîni. La sfîrşitul studiului, subiecţii au observat că ridurile de pe faţă se estompaseră.

NUTRIŢIE. Stresul şi preocuparea pentru a rezolva probleme dificile duc la creşterea poftei de mîncare şi la îngrăşare, susţin cercetătorii canadieni. Ei au mai constatat că elevii care studiază intens au un apetit mai crescut decît cei care nu obţin performanţe şcolare. Cercetătorii au observat, prin intermediul analizelor de sînge, că organismul are nevoie de mai multă glucoză şi insulină în timpul efortului intelectual. De aceea creşte pofta de mîncare, mai ales de dulciuri şi alimente hipercalorice.

LONGEVITATE. Numărul centenarilor din Japonia înregistrează un nou record, ajungînd la 36.276 în septembrie, arată un studiu publicat de Ministerul nipon al Sănătăţii. Potrivit autorităţilor, Japonia se confruntă cu un proces de îmbătrînire accelerată a populaţiei. Numărul japonezilor peste 100 de ani a crescut anul acesta cu 4.000 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Femeile reprezintă 86% dintre centenarii niponi. Studiul arată că femeile japoneze sînt campioane mondiale din punct de vedere al longevităţii, cu o speranţă medie de viaţă de 85,8 ani. Speranţa medie de viaţă în cazul bărbaţilor este de 79 de ani. Însă cea mai bătrînă persoană de pe Pămînt nu trăieşte în Japonia, ci este o femeie, Edna Parker, care are 115 ani şi locuieşte în statul american Indiana.

TULBURĂRI DE MEMORIE. Un studiu realizat la Universitatea din Seattle demonstrează că scăderea auzului poate fi primul semn al tulburărilor de memorie. Profesorul George Gates a monitorizat 313 persoane cu vîrsta de peste 80 de ani, care participau la un program privind bolile neurodegenerative. Dintre subiecţi, 232 nu prezentau tulburări de memorie, 17 au fost diagnosticaţi cu demenţă, iar 64 aveau uşoare tulburări de memorie. Toţi au efectuat teste de auz. “Pacienţii cu demenţă şi tulburări de memorie au înregistrat scăderi importante ale auzului”, a precizat Gates.

CARDIOLOGIE. Cariile, inflamaţiile gingiilor şi igiena dentară precară conduc la apariţia bolilor de inimă, arată un studiu prezentat în cadrul unei reuniuni a Societăţii de Microbiologie, desfăşurată la Dublin. Profesorul Howard Jenkinson de la Universitatea din Bristol susţine că, din cauza lipsei de igienă, unele dintre cele 700 de bacterii care se află în gură pot ajunge în vasele de sînge. Bacteriile contribuie la formarea cheagurilor pe pereţii vaselor de sînge, care duc la apariţia infarctului sau accidentului vascular cerebral.

OBEZITATE. Membrii comunităţii Amish din statul american Pennsylvania, purtători ai unei gene care îi predispune la obezitate, scapă de această boală a civilizaţiei datorită activităţii fizice pe care o practică zilnic. Teoria este publicată în ediţia recentă a revistei Archives of Internal Medicine. Potrivit cercetătorilor, 30% din populaţia albă din SUA este purtătoare a aceleiaşi gene. Numai că aceşti americani nu reuşesc să scape de predispoziţia genetică spre obezitate pentru că nu duc acelaşi stil de viaţă precum comunitatea Amish. Membrii acesteia – protestanţi ultraconservatori – trăiesc ca în secolul al XIX-lea, se ocupă cu agricultura, nu au maşini şi nici utiliaje moderne. Bărbaţii muncesc de dimineaţă pînă seara pe cîmp şi în construcţii, iar femeile se ocupă de creşterea copiilor, gospodărie şi grădinărit.

NOU-NĂSCUŢI. Unele cazuri de moarte subită la nou-născuţi sînt provocate de infecţii bacteriene, informează Archives of Disease in Childhood. Specialiştii au descoperit că toxinele produse de bacterii determină o serie de reacţii asimptomatice care duc la moartea subită a nou-născutului. Aceasta este una dintre cauzele sindromului morţii subite. Cercetătorii nu pot preciza cu certitudine de ce apare acest incident tragic, alte cauze fiind expunerea la fum de ţigară, aşezarea copilului să doarmă pe spate,
regurgitaţiile.

ENDOCRINOLOGIE. Persoanele care au o igienă riguroasă şi totuşi transpiră abundent şi emană un miros neplăcut pot suferi de o boală endocrină: hipertiroidie, sindromul ovarelor polichistice, tumori ovariene sau suprarenale. Potrivit dermatologilor de la Institutul “St John” din Londra, transpiraţia urît mirositoare mai apare în cazul bărbaţilor cu exces de testosteron şi al persoanelor cu acromegalie. Tratamentul bolilor endocrine rezolvă şi problema transpiraţiei, adaugă specialiştii.

COŞMARURI. Femeile au mult mai multe coşmaruri decît bărbaţii, spun cercetătorii de la University of West of England. Din cauza ciclului menstrual, temperatura corpului înregistrează variaţii la femei, ceea ce favorizează apariţia coşmarurilor şi a viselor intense, au explicat specialiştii. Coşmarurile apar cu precădere în perioada premenstruală, cînd temperatura corpului creşte. O dată cu instalarea menstruaţiei, frecvenţa şi intensitatea viselor scade. Acelaşi studiu a demonstrat că femeile îşi amintesc mai des visele în comparaţie cu bărbaţii.

SITE-URI


www.crucearosie.ro – Societatea Naţională de Cruce Roşie din România

www.clasefarafumat.ro – prevenirea fumatului în rîndul adolescenţilor

www.foisor.ro – Spitalul Clinic de Ortopedie Foişor

www.amsr.ro – Asociaţia pentru Medicina Sexualităţii din România

www.gripa-vaccin.ro – informaţii generale despre gripă şi vaccinarea antigripală

www.cardioportal.ro – Societatea Română de Cardiologie

www.ispb.ro – Institutul de Sănătate Publică Bucureşti


DICŢIONAR


● Cromozom – element situat în nucleul celulei, purtător al informaţiei genetice

● Herpes – boală infecţioasă, contagioasă şi recurentă, cauzată de virusul Herpes Simplex

● Lifting – intervenţie chirurgicală destinată corectării efectelor îmbătrînirii feţei şi gîtului prin întinderea structurilor cutanate lăsate

● Miosarcom – tumoare malignă dezvoltată la nivelul ţesutului muscular

Sursa: Dicţionar de medicină Larousse, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti 1998


APARIŢIE EDITORIALĂ

În colecţia “Să fii sănătos” de la Editura Curtea Veche a apărut volumul “Sănătate optimă în 8 săptămîni – Cum să profitaţi la maximum de puterea naturală de vindecare a organismului”. Autorul dr Andrew Weil aduce în atenţia publicului noi căi pentru a înţelege de unde vine boala, cum se poate vindeca şi mai ales ce este de făcut pentru menţinerea sănătăţii şi pentru a ne bucura pe deplin de viaţă. Unul dintre cei mai străluciţi şi mai respectaţi medici americani propune în această carte un program de opt săptămîni pentru îmbunătăţirea sănătăţii. Autorul ne asigură că este un program foarte eficient şi uşor de pus în aplicare. Sute de mii de persoane au parcurs deja cu succes programul, ce include numeroase reţete originale şi cele mai noi descoperiri din medicină legate de colesterol, antioxidanţi, acizi graşi trans, reziduuri toxice din alimente, produse din soia, vitamine şi minerale. Femeile gravide, persoanele trecute de 50 de ani, persoanele supraponderale, predispuse la boli cardiovasculare sau care prezintă risc de cancer, toţi cei interesaţi vor găsi în cartea “Sănătate optimă în 8 săptămîni” soluţii adaptate fiecăruia. Totodată, dr Andrew Weil relatează numeroase cazuri de vindecare a unori boli cu ajutorul programului.

×
Subiecte în articol: cercetătorii info