x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

07 Iul 2009   •   00:00

7 iulie 2009



LASER. Medicii britanici au desco­pe­rit un tratament revoluţionar pentru can­cerul mamar. Este vorba de o interven­ţie cu laser de doar câteva minute, care nu afectează celulele sănătoase, potrivit DailyMail. În timpul intervenţiei, pacientului îi este injectat în sânge un medicament care determină o sensibilitate crescută a celulelor la lumină. Această terapie poate fi utilizată şi în tratamentul cancerului de piele sau a altor formaţiuni maligne. Chirurgii britanici urmează să experimenteze terapia pe 20 de paciente cu cancer mamar. În cazul în care se vor înregistra efectele scontate, terapia ar putea fi validată în cel mult şase ani.

AVORT. Femeile care fac două sau mai multe avorturi prezintă un risc de două ori mai mare să nască prematur faţă de femeile care nu fac întreruperi de sarcini, relatează Daily Mail. Doctorul Robbert van Oppenraaij de la Erasmus University din Rotterdam consideră că avortul poate avea ca rezultat rănirea uterului sau poate provoca infecţii. Naşterile premature sunt periculoase pentru copii. Aceştia prezintă un risc mai mare de a avea probleme de sănătate: unul din 10 bebeluşi veniţi înainte de termen pe lume suferă de boli de plămâni, de inimă sau se nasc cu probleme de auz şi oftalmologice. De vină pentru numărul mare al avorturilor sunt: fumatul, drogurile, şomajul, sărăcia.

CICLISM. Înainte de a se apuca de ciclism de performanţă, bărbaţii ar trebui să se gândească să-şi conserve sperma. Asta pentru că un studiu efectuat de cercetătorii spanioli a demonstrat că, din cauza antrenamentelor riguroase, cum ar fi parcurgerea a mai mult de 186 de mile (300 km) pe săptămână, cicliştii de performanţă au probleme de infertilitate. În acest caz, activitatea fizică intensă dimi­nuează foarte mult calitatea spermei. Potrivit prof. Diana Vaamonde, coordonatoarea sudiului, de la University of Cordoba Medical School din Spania, şi alte studii au arătat că antrenamentele intense afectează atât fertilitatea bărbaţilor, cât şi a femeilor.

RISC. O dietă bogată în carne roşie creşte riscul apariţiei cancerului pancrea­tic, potrivit unei noi cercetări publicate în The Journal of the National Cancer Institute. Munca cercetătorilor nu a fost tocmai uşoară. Ei au supravegheat 500.000 de persoane care au completat un jurnal alimentar timp de şase ani. S-a constat că persoanele care au consumat mai multe grăsimi animale în această perioadă sunt mai predispuse să se îmbolnăvească de cancer pancreatic comparativ cu cele care au avut o dietă mai săracă în carne roşie. Experţii atrag atenţia că reducera consumului de astfel de grăsimi înseamnă reducerea riscului de îmbolnăvire. Anual, numai în Marea Britanie sunt diagnosticate cu cancer pancreatic 7.000 de persoane. Totuşi, fumatul rămâne principalul factor de risc.

PROIECT. Ministerul Sănătăţii  va înfiinţa, în Bucureşti, Registrul Naţional al Donatorilor de Celule Stem, o instituţie care oferă pacienţilor cu boli hematologice şansa unui transplant de celule stem, potrivit unui proiect supus dezbaterii publice pe site-ul MS. Instituţia nou creată va urmări coordonarea activi­tăţii de donare de celule stem hematopoie­tice, crearea şi gestionarea unei baze de date pe teritoriul României privind persoanele fizice care şi-au dat acceptul pentru a dona celule stem. Potrivit proiectului de act normativ, "în România, şansele de a găsi un donator compatibil pentru pacienţii diagnosticaţi cu boli hematolo­gice maligne, cu evoluţie severă, care nu pot face autotransplant şi care nu au nici donator înrudit, sunt destul de scăzute. Procentul acestor pacienţi reprezintă aproximativ 7%-10% din totalul pacienţilor care au nevoie de această procedură". În timp ce în străinătate un transplant de celule stem costă în jur de 150.000 de euro, la noi este de aproximativ 40.000 de euro.

MORCOVI.
Specialiştii recomandă femeilor să mănânce mulţi morcovi înainte de a ajunge la menopauză. De ce morcovi? Potrivit cercetătorilor de la Harvard School of Public Health din Boston, consumul zilnic de alimente bogate în carotenoizi protejează femeile în perioada de premenopauză împotriva cancerului de sân. Astfel, două porţii de legume bogate în cartenoizi, consumate în fiecare zi, scad riscul apariţiei tumorilor la sân cu 17%. Explicaţia cercerătorilor este că aceste substanţe interferează cu estrogenii şi au, de asemenea, un puternic efect antioxidant. Medicul Laura I. Mignone, coordonatoarea studiului, admite că majoritatea factorilor de risc în cancerul mamar sunt hormonali. Totuşi, alimentaţia este foarte importantă în prevenirea acestei boli.


SITE-URI
www.boli-medicina.com - informaţii despre aparatele şi sistemele organismului, afecţiuni, tratamente naturiste, alimentaţie sănătoasă

www.adhd.ro - informaţii despre boala ADHD (cauze, simptome, metode de tratament), sfaturi pentru părinţi şi cadre didactice

www.dependenta.ro - site informativ despre alcoolism, dependenţă de droguri, tratamente, sfaturi pentru părinţi despre prevenirea consumului de droguri în rândul tinerilor

www.snspms.ro - Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar

www.anticoncepţionale.ro - informaţii despre cele mai importante metode contraceptive, modul lor de acţiune, avantajele şi dezavantajele folosirii lor


DICŢIONAR

● ANTIULCEROS - medicament utilizat în tratamentul ulcerelor gastrice şi duodenale sau în prevenirea recidivării lor

● BLEFAROSPASM - afecţiune dobândită constând în contracţii involuntare ale muşchilor pleoapelor

● CISTINURIE - boală congenitală caracterizată printr-o excreţie urinară anormal de ridicată a cistinei şi altor acizi aminaţi dibazici (fizina, arginina, orinitina)

● DIPLOPIE - perceperea a două imagini ale unui obiect privit

● ENZIMOPATIE - orice afecţiune cauzată de o dereglare a metabolismului unei enzime

● FLUTTER AURICULAR - tulburare a ritmului cardiac relativ benignă afectând auriculele, care se contractă în mod regulat şi coordonat cu o frecvenţă ridicată (aproximativ 300 ori pe minut)

● GOODPASTURE (sindrom al lui) - boală autoimună caracterizată printr-o nefropatie (afecţiune a rinichilor) şi o atingere pulmonară

● HEPATECTOMIE - ablaţie chirurgicală parţială sau totală a ficatului.

Sursa:  Dicţionar de medicină Larousse, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti 1998

×
Subiecte în articol: info