x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Studiu - Romanii vor navali in Marea Britanie

Studiu - Romanii vor navali in Marea Britanie

de Ana Ilie    |    26 Apr 2006   •   00:00
Studiu - Romanii vor navali in Marea Britanie

Britanicii vor fi invadati de romani si bulgari imediat dupa integrarea celor doua tari in Uniunea Europeana. Expertii nu se pun de acord cu privire la impactul acestui fenomen, pentru ca imigratia aduce cu sine si costuri, si beneficii.

Doua studii date publicitatii de britanici ieri se bat cap in cap: un grup de analiza apropiat premierului Tony Blair cere drepturi depline de munca pentru cei peste 50.000 de romani si bulgari care vor poposi in Marea Britanie anul viitor, in vreme ce un al doilea institut avertizeaza cu privire la banii pe care contribuabilul britanic va fi nevoit sa-i scoata din buzunar pentru a sustine noul val de imigranti.

TINE CU NOI. Institutul pentru Cercetari privind Politicile Publice (ICPP) a relevat ca economia britanica va primi un impuls pozitiv in 2007, dupa ce in aceasta tara vor ajunge aproximativ 56.000 de imigranti. Integrarea in Uniunea Europeana a Bulgariei si Romaniei la 1 ianuarie 2007 va face ca aproximativ 41.000 de romani si 15.000 de bulgari sa ia calea Marii Britanii, in cautarea unui trai mai bun. Institutul, apropiat premierului Tony Blair, apreciaza ca britanicii nu au de ce sa se teama, deoarece economia va avea numai de castigat. Prin comparatie, in primul an de dupa extinderea Uniunii din 2004, cei 117.000 de imigranti din Europa de Est, majoritatea provenind din Polonia, au adus un beneficiu de 345 de milioane de euro, cu o cheltuiala minima din partea contribuabilului britanic. "Integrarea Romaniei si Bulgariei trebuie privita drept o oportunitate si nu o amenintare", a apreciat directorul ICPP, Danny Sriskandarajah. "Muncitorii din aceste tari se vor alatura unei forte de munca est-europene importante, care deja este angajata in slujbe greu de ocupat", a adaugat acesta.

CONTRA. Raportul Grupului Migrationwatch sustine insa contrariul concluziilor optimiste ale ICPP. Migrationwatch avertizeaza ca britanicii vor trebui sa scoata din buzunare aproximativ 288 de milioane de euro pe an pentru imigranti. Potrivit studiului, cifrele vehiculate de Guvern, potrivit carora imigrantii sporesc veniturile la buget, sunt incorecte, deoarece nu iau in calcul banii pe care statul britanic ii aloca copiilor nascuti pe teritoriul britanic din parinti imigranti. Altfel, ar reiesi ca, de fapt, contribuabilul britanic subventioneaza imigratia si nu beneficiaza deloc de pe urma acesteia.

OFICIAL
Pozitia Uniunii Europene in ceea ce priveste imigratia este una clara. UE ar dori ca vechile state membre sa-si deschida piata muncii pentru muncitorii provenind din noile state membre din estul Europei. Comisia Europeana militeaza pentru extinderea schimburilor de forta de munca, mai ales ca est-europenii care si-au gasit slujbe in Vest au ajutat la stergerea "limitarilor de persoane pregatite" din domenii importante. In acest moment, sistemul permiselor de munca este astfel intocmit in unele state membre, incat imigrantii sunt mai degraba incurajati sa munceasca la negru. In Marea Britanie, Irlanda si Suedia, acolo unde nu exista restrictii impuse miscarii fortei de munca, s-au inregistrat numai experiente "pozitive".
×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul