x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Teleportarea

0
Autor: Toma Roman Jr 01 Iul 2007 - 00:00
Teleportarea


La sfărşitul anilor ’90 ai secolului trecut aveam mult mai puţin de lucru decăt acum şi, datorită vărstei, mă simţeam mult mai liber. Imi făcusem o gaşcă de cheflii cu care ieşeam aproape in fiecare seară-n oraş.Cel puţin vara băteam toate terasele şi cluburile posibile.

La sfărşitul anilor ’90 ai secolului trecut aveam mult mai puţin de lucru decăt acum şi, datorită vărstei, mă simţeam mult mai liber. Imi făcusem o gaşcă de cheflii cu care ieşeam aproape in fiecare seară-n oraş.Cel puţin vara băteam toate terasele şi cluburile posibile.


Intr-o bună noapte aterizasem impreună cu băieţii, avănd toţi multe beri la activ, undeva la nişte "mese de lemn" (mult mai de calitate decăt mesele din plastic), undeva in zona Pieţei Universităţii. Vizavi de noi am văzut doi indivizi care păreau un cuplu fericit, stănd la taclale cu o roşcată cu ochi sclipicioşi, destul de pe gustul meu.

La budă

Cărciuma avea un singur defect sau, in cazul de faţă, o calitate. Avea o singură toaletă, unisex. Cănd au coborăt berile, am găsit acolo o coadă infernală. Imediat in spatele meu a venit şi roşcata. M-am băgat in seamă şi i-am spus că, in cazul in care are presiune mare, ii cedez ca un gentilom care mă aflam locul meu. Aşa am inceput să sporovăim, am aflat că a terminat jurnalistica, dar e secretară la o firmă, că o cheamă Melania şi nu are cu cine să dea noroc, fiindcă amicii ei sunt amăndoi abstinenţi. După ce ne-am uşurat pe rănd, am dezertat parţial de la masa amicilor mei. M-am mutat cu fata şi am luat oarece bere. Din cănd in cănd mai treceam şi pe la prietenii cu care aterizasem iniţial, să nu se supere. aştia trecuseră pe votcă, aşa că mă dedam la o combinaţie destul de periculoasă. După căteva ture de navetă d-asta, ameţit de-a binelea, am inceput să o măngăi şi să o pup pe Melania. Ce s-a intămplat in perioada imediat următoare nu mai ţin minte. Mi s-a rupt de tot filmul.

Dimineaţa pe căldură

M-am trezit lac de sudoare intr-un pat care nu era al meu. Privind uşor inspre dreapta, am văzut o chică roşie care iese dintr-un cearceaf. Mi-am răscolit niţel amintirile şi mi-am dat seama că aterizasem la Melania. S-a trezit şi ea, şi, poate din politeţe, mi-a zis că am funcţionat şi pe pilot automat. Am mai făcut o dată amor, destul de chinuit, fiindcă aveam senzaţia că am capul plin cu pietricele care zdroncăn la fiecare mişcare de balans. Juna a fost amabilă, a făcut omletă şi cafea, care au prins foarte bine. In mod absolut miraculos, a scos de nu se ştie unde şi nişte zeamă de varză. Aproape reparat, mi-am exprimat intenţia să plec. Am făcut schimb de numere de telefon şi ea mi-a spus că ar vrea să ne mai vedem vinerea viitoare. M-am imbrăcat şi am coborăt patru etaje pe jos, fiindcă stătea intr-un bloc mic, fără lift. Am nimerit intr-un cartier de blocuri, putea să fie la fel de bine Drumul Taberei, Berceni sau Titan. Eram destul de dezorientat şi căldura mă toropea rău de tot. M-am invărtit ca un bleg vreme de vreun sfert de oră prin zonă, numele străzilor nu-mi spuneau nimic. Nu vedeam pe nimeni pe care să intreb cum pot să ajung spre centru. La un moment dat a apărut ceva ce părea să fie salvarea mea, o maşină galbenă pe care scria taxi. Am dat din măini şi a oprit un moşulică amabil, care mi-a deschis portiera. Instalat comod pe bancheta din spate, i-am zis: "Piaţa Rosetti, vă rog!".

Omul s-a uitat la mine ca la unul proaspăt evadat de la balamuc. Eu am repetat cu voce mai puternică destinaţia, presupunănd că moşul e cam tare de urechi. El mi-a aruncat o privire mirată şi a cuvăntat: "Nu-s surd! Da’ de 30 de ani sunt taximetrist in Piteşti şi n-am auzit de piaţa asta!".

A fost răndul meu să mă mir şi am schimbat direcţia: "Bine, atunci la autogară!". M-am simţit teribil de jenat şi i-am lăsat un bacşiş căt malul, incă o dată valoarea cursei.

Puzzle

In rata de Bucureşti am tot incercat să-mi dau seama cum mă teleportasem. Oricăt mi-am scremut mintea, nu mă prindeam. Am procesat o informaţie colaterală, şi anume că Mihai, prietenul prietenei Melaniei, imi spusese atunci cănd am vrut să-i iau o bere că nu poate, fiindcă are de condus. Ajuns acasă, am făcut un duş şi am vrut să adorm, dar mă rodea ingrozitor să aflu cum ajunsesem la Melania. Mi-am sunat prietenii cu care băusem iniţial şi ei mi-au relatat că pe la unu şi jumătate noaptea dispărusem pur şi simplu. Destul de ingrijorat, am sunat in cele din urmă şi la Melania. Ea m-a edificat că nu găsisem o metodă de dezagregare fizică urmată de materializare. A spus că stă in Piteşti, dar că vine, in scop de shopping şi distracţie, cu amicii pe care i-am cunoscut, in fiecare vineri seara la Bucureşti, dar că nu poate să rămănă peste noapte, fiindcă a doua zi in jurul prănzului apare maică-sa de la ţară cu alimente. Ne-am mai văzut de căteva ori, căt să invăţ să mă descurc in cartierul Găvana Trei din Piteşti.

Citeşte mai multe despre:   arhiva jurnalul

Serviciul de email marketing furnizat de