x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Timp frumos, de picnic si de plaja

Timp frumos, de picnic si de plaja

03 Iun 2005   •   00:00

Astazi vom avea parte de o vreme frumoasa si calda, insa de maine timpul se va strica incepand din vestul, centrul si nordul tarii.

  • VREMEA

  • Timp frumos si cald, de picnic si de plaja

    COMENTARIUL SPECIALISTULUI
    Astazi, advectia de masa de aer cald si cu umezeala redusa spre regiunile tarii noastre va determina o vreme buna, cu temperaturi mai ridicate decat ieri. Incepand de maine insa, actiunea unui front atmosferic rece, dinspre Europa Centrala, va aduce averse de ploaie si descarcari electrice, mai intai in vestul, centrul si nordul tarii, iar din orele serii si in restul teritoriului. La contactul dintre cele doua mase de aer cu proprietati diferite, manifestarile meteo pot fi mai intense (rafale de vant, grindina, cantitati de apa importante). Din pacate, si in prima parte a saptamanii urmatoare, gradul de instabilitate atmosferica va fi foarte ridicat, fiind de asteptate ploi frecvente in toata tara. (meteorolog Teodora Cumpanasu)

    BUCURESTI
  • maxima: 27°C
  • minima: 11°C
    Azi:
    Vremea va fi frumoasa si se va incalzi. Cerul va fi variabil. Temperatura maxima va fi de 26... 27 de grade, iar cea minima de 11... 12 grade.

    Maine:
    Vremea va fi calda. Cerul, variabil ziua, va prezenta innorari spre seara si noaptea, cand va ploua, vor fi descarcari electrice si unele intensificari ale vantului. Temperatura maxima va fi de 27... 28 de grade, iar cea minima de 12... 13 grade.

    Poimaine:
    Vremea va fi instabila si se va raci. Cerul va fi mai mult noros si, mai ales dupa-amiaza, vor cadea averse de ploaie si se vor semnala descarcari electrice. Maxima: 23 de grade, iar minima 10... 12 grade.
  • MARAMURES
    Azi:
    Vremea va fi frumoasa si se va incalzi. Cerul va fi variabil.

    Maine:
    Cerul va fi innorat si indeosebi dupa-amiaza si noaptea va ploua (15-20 l/mp). Maxime: 22°C si minime: 8°C.

    Poimaine:
    Vremea va fi instabila si se va raci. Va ploua spre seara. Maxime: 21°C si minime: 8°C.

    CRISANA
    Azi:
    Cerul va fi variabil, cu unele innorari spre seara, cand izolat va ploua.

    Maine:
    Vremea va fi calda, dar va deveni instabila. Dupa-amiaza si noaptea va ploua (15-20 l/mp). Maxime: 22°C si minime: 8°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi temporar noros si va ploua in averse, spre seara. Maxime: 23°C si minime: 8°C.

    TRANSILVANIA
    Azi:
    Vremea va fi frumoasa si se va incalzi. Cerul va fi variabil.

    Maine:
    Cerul va fi innorat si va ploua in averse (15-20 l/mp). Vremea va fi instabila. Maxime: 25°C si minime: 8°C.

    Poimaine:
    Vremea va fi instabila si va ploua, spre seara. Maxime: 22°C si minime: 8°C.

    BANAT
    Azi:
    Cerul va fi variabil, cu unele innorari spre seara, cand izolat va ploua.

    Maine:
    Vremea va fi calda, dar instabila. Va ploua in averse (15-20 l/mp). Maxime: 22°C si minime: 9°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi temporar noros si va ploua in averse, spre seara. Maxime: 24°C si minime: 8°C.

    OLTENIA
    Azi:
    Vremea va fi frumoasa si se va incalzi. Cerul va fi variabil.

    Maine:
    Cerul va fi mai mult noros si spre seara va ploua in averse (15-20 l/mp). Maxime: 29°C si minime: 10°C.

    Poimaine:
    Vremea va fi instabila si se va raci. Va ploua spre seara. Maxime: 26°C si minime: 10°C.

    MUNTENIA
    Azi:
    Cerul va fi variabil, iar vremea va fi frumoasa si se va incalzi.

    Maine:
    Vremea va fi calda, cu innorari noaptea, cand va ploua in averse. Maxime: 30°C si minime: 11°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi temporar noros si va ploua in averse, spre seara. Maxime: 25°C si minime: 9°C.

    DOBROGEA
    Azi:
    Vremea va fi frumoasa si se va incalzi. Cerul va fi variabil.

    Maine:
    Cerul va fi variabil, spre seara se va innora si va ploua. Maxime: 26°C si minime: 12°C.

    Poimaine:
    Vremea va fi instabila si spre seara va ploua. Maxime: 23°C si minime: 12°C.

    MOLDOVA
    Azi:
    Cerul va fi variabil, iar vremea va fi frumoasa si se va incalzi.

    Maine:
    Vremea va fi calda, dar instabila in nord, unde va ploua spre seara. Maxime: 30°C si minime: 10°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi temporar noros si spre seara va ploua in averse. Maxime: 22°C si minime: 8°C.

    LA MUNTE
    Azi:
    Vremea va fi in general frumoasa si calduroasa. Cerul va fi variabil, cu unele innorari dupa-amiaza, cand izolat va ploua. Vantul va sufla slab pana la moderat. Temperatura aerului va marca o crestere usoara in comparatie cu intervalul precedent.

    Maine:
    Vremea va fi calda, dar va deveni instabila in Carpatii Occidentali si nordul Carpatilor Orientali, unde indeosebi dupa-amiaza si noaptea vor fi averse de ploaie, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului. Cantitatile de apa vor putea depasi 15 l/mp si vor fi conditii de grindina. In restul zonei montane, cerul va fi variabil, cu innorari in partea a doua a intervalului, cand astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restranse. Valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul precedent.

    Poimaine:
    Vremea va fi instabila si se va raci in comparatie cu intervalul precedent. Cerul va fi temporar noros si indeosebi dupa-amiaza vor fi averse de ploaie, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului.

    LA MARE
    Azi:
    Vremea va fi frumoasa si se va incalzi in comparatie cu intervalul precedent. Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla slab pana la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 21 si 24 de grade, iar cele minime se vor situa intre 15 si 18 grade. Temperatura apei marii va fi in jur de 19 grade.

    Maine:
    Vremea va fi predominant frumoasa, cu cer variabil si vant slab pana la moderat. Temperaturile maxime vor fi de 20... 23 de grade, iar cele minime, de 16... 18 grade. Temperatura apei marii se va situa in jurul valorii de 19 grade.

    Poimaine:
    Vremea va deveni in general instabila. Cerul variabil se va innora treptat si indeosebi in partea a doua a intervalului vor fi averse de ploaie, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului. Temperaturile maxime vor fi de 19... 22 de grade, iar cele minime, de 14... 16 grade. Temperatura apei marii se va situa in jurul valorii de 18 grade.

    VREMEA ACUM UN AN
    Timp instabil

  • Maxima:
  • 26°C
  • Minima: 6°C

    In tara: Regiunile tarii noastre au fost influentate anul trecut pe timpul acesta de o vreme relativ instabila, care s-a manifestat prin averse si descarcari electrice. A plouat in special la deal si la munte si in celelalte zone spre seara.

    In Bucuresti: Cerul va fi temporar noros, iar noaptea va ploua. Vantul va sufla slab pana la moderat. Temperatura maxima va fi in jur de 24 de grade, iar cea minima va fi de 12... 13 grade.
  • ×