x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Trimestru III de sarcina

Trimestru III de sarcina

04 Oct 2005   •   00:00
SANATATEA FEMEII
Parcurgem impreuna cu medicul specialist obstetrician-ginecolog Catalin Petru Haiduc, de la Spitalul Filantropia, ultimul trimestru de sarcina, intre saptamanile 28 si 40, respectiv in lunile 7, 8 si 9.

La inceputul lunii a 7-a, fatul are aproximativ 1.000 de grame. In ultimele luni de sarcina, cresterea fatului este generala si complexa. Fatul va lua in greutate aproximativ 200 de grame pe saptamana. Acum apar primele puncte de osificare vizibile la ecograf, realizeaza miscari complexe, de finete – strange degetele in pumn, cordonul ombilical. In luna a 7-a, deschide ochii si incepe sa distinga lumina de intuneric. O lumina puternica proiectata pe abdomenul mamei poate sa provoace un raspuns reflex din partea fatului.

In aceasta perioada, fatul se orienteaza definitiv in uter, realizand culbuta (pozitia cu capul in jos a fatului). In mod normal, fatul are o pozitie indiferenta in uter. Fatul fiind mai mic decat uterul, el este destins si pluteste in lichidul amniotic. In prima parte a sarcinii, fatul sta cu funduletul in jos intr-o pozitie determinata de faptul ca acum capul este mai mare decat restul corpului. Apoi, fatul creste in dimensiuni si isi modifica pozitia cu capul in jos, iar acest fenomen se numeste culbuta.

Pregatirea pentru viata extrauterina


O data cu trecerea in luna a 8-a, incepe maturarea functionala a organelor. Deja organele sunt pregatite pentru a functiona in mediul exterior. Alveolele pulmonare sunt capabile sa respire, sistemul nervos central este pregatit sa regleze respiratia si temperatura corpului, ceea ce este esential pentru trecerea la viata extrauterina. Fatul inghite permanent lichid amniotic, pe care-l filtreaza si il reinnoieste aproximativ la trei ore. Astfel este intretinut tubul digestiv, miscarile de deglutitie, prin realizarea unui proces apropiat digestiei. Fatul doarme mult, dar cand e treaz misca membrele si picioarele. Se dezvolta tesutul adipos, fatul realizand un depozit subcutanat protector.

Greutatea si inaltimea


La termen, fatul are o greutate medie intre 2.700 si 3.200 de grame si o lungime intre 48 si 55 de cm. Acesti parametri indica dezvoltarea normala a fatului. In cazul in care el este sub acesti parametri, trebuie actionat rapid, deoarece inseamna ca fatul este intr-un mediu ostil. Limitarea cresterii intrauterine trebuie detectata inainte de venirea pe lume, pentru ca este posibil ca la un moment dat mecanismele care compenseaza mediul ostil sa fie depasite, iar fatul sa fie grav afectat. In cazul in care acesti parametri sunt depasiti la varsta gestationala, se pune intrebarea daca sunt afectiuni asociate ale mamei care pot determina asa-numita macrozomie fetala (feti peste 4.000 de grame).

Consultatii prenatale


La o consultatie se inregistreaza de fiecare data:
  • Curba greutatii mamei. Este foarte important sa se stie cat ia in greutate mama de la o consultatie la alta. Cu aceasta ocazie, putem stabili starea de sanatate a mamei, stilul ei alimentar, posibilitatea aparitiei unor edeme. Trebuie stiut ca sunt edeme de sarcina, dar si edeme ca simptom al unor complicatii cum ar fi hipertensiunea gestationala. Mama ar trebui sa ia in greutate aproximativ 500 de grame saptamanal.
  • Tensiunea arteriala. Daca inainte de sarcina femeia avea in mod obisnuit 100 cu 50 mm/Hg, de exemplu, ea nu va fi considerata hipotensiva daca are aceeasi tensiune si in perioada gestatiei. Dar o crestere peste 140/90 mm Hg indica clar aparitia unei hipertensiuni gestationale. In cazul unei hipertensiuni preexistente sarcinii, trebuie cunoscuta si tratata in asa fel incat in timpul sarcinii sa poata fi tinuta sub control. Hipertensiunea preexistenta sarcinii prefigureaza o sarcina cu risc.

    Investigatiile paraclinice


    In aceasta perioada, se efectueaza examenul de sange, pentru depistarea anemiei si a altor afectiuni. Este foarte important ca la fat sa ajunga toate substantele nutritive, transportul acestora fiind redus in cazul unei mame anemice. De asemenea, anemia trebuie depistata si tratata pentru ca mama sa faca fata efortului major al nasterii.

    Examenul de urina in acest interval este important pentru depistarea unei hipertensiuni induse de sarcina, a unor infectii urinare, frecvente la femeia gravida.

    Prin examenul de secretie vaginala se previne pericolul ca unele microorganisme sa contamineze membranele si sa contribuie la nasterea prematura. De asemenea, se procedeaza consultul obstetrical.

    PROGRAM. Frecventa consultatiilor trebuie sa fie o data la doua saptamani, in lunile a 7-a si a 8-a de sarcina. In luna a 9-a, gravida se va prezenta saptamanal la consultatie. Obiectivele acestor consultatii sunt profilactice: depistarea precoce si evitarea anumitor patologii specifice sarcinii, precum si aprecierea prognosticului de nastere (pozitia intrauterina a fatului, starea colului, bazinul obstetrical).

    APARARE. Imunitatea femeii gravide este foarte puternic modulata. Fatul are gene care nu-i apartin mamei. Pentru a preveni respingerea lucrurilor nerecunoscute de organismul mamei, hormonii de sarcina moduleaza imunitatea mamei, in sensul tolerarii si pastrarii sarcinii pana la sfarsit. Din aceasta cauza, sistemul de aparare contra infectiilor este scazut.

    ECOGRAFIE. In mod normal, aceasta este a treia ecografie. Daca apar indicii ca fatul are o suferinta sau nu este dezvoltat corespunzator, atunci se fac ecografii inseriate pentru a se depista cauzele. Se stabileste daca fatul este dezvoltat fizic armonios. Se apreciaza localizarea si maturizarea placentei, cantitatea de lichid amniotic, se efectueaza masurarea fluxului sangvin in arterele uterine si artera cerebrala a fatului.
  • ×
    Subiecte în articol: arhiva jurnalul mamei sarcina fatul