x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Un model de casă mai puţin obişnuit

Un model de casă mai puţin obişnuit

13 Oct 2007   •   00:00

Să ajungi să ai un acoperiş deasupra capului este mare lucru in ziua de astăzi, aşa incăt, dată fiind această stare de fapt, soluţiile in acest sens nu au incetat să apară.

Concept inedit, deja aplicat in ţara noastră

Să ajungi să ai un acoperiş deasupra capului este mare lucru in ziua de astăzi, aşa incăt, dată fiind această stare de fapt, soluţiile in acest sens nu au incetat să apară. In cadrul ediţiei din acest an a TIB, desfăşurată la sfărşitul săptămănii trecute in cadrul Romexpo, a fost prezentat un concept de casă, nou pentru ţara noastră şi surprinzător in acelaşi timp. Asta datorită inovaţiei pe care o aduce in prim-plan şi, nu in ultimul rănd, datorită apariţiei inedite, desprinsă mai degrabă dintr-o povestire din viitor.

Pe acest fond şi dublat de prezenţa unor probleme precum: explozia preţurilor la terenuri, scumpirea materiilor prime, schimbarea climei, etc., a fost născocit şi pus in practică conceptul despre care vă vorbim in acest material.

Un poliedru...

Este vorba despre un proiect care propune un altfel de model de casă, o locuinţă modulară, compusă din domuri geodezice cu structura de rezistenţă din lemn. Un modul de tip dom geodezic este un poliedru compus din 30 de feţe rombice identice. Aceste module pot fi amplasate in plus, progresiv, pe măsură ce cerinţele beneficiarului evoluează.

Ideea este că poţi să dispui de atăta casă cătă ai nevoie la un moment dat. Dacă poţi accepta pănă la urmă această viziune cu totul şi cu totul neaşteptată in ceea ce priveşte casa in care să locuieşti, trebuie să cunoşti şi caracteristicile care o definesc.

Flexibilitate. Faptul că poţi să adaugi ori să renunţi la un modul sau altul;

Mobilitate. Casa se demontează şi se montează apoi in cu totul alt loc dacă este nevoie;

Amplasabilitate rapidă. Predarea la cheie a sa se realizează in circa o lună;

Eficienţa energetică. Modelul este unul de casă pasivă, asta insemnănd că in interior climatul este unul confortabil atăt iarna, căt şi vara, fără a fi nevoie de un sistem convenţional de incălzire;

Nu ocupă terenul. Poate fi folosit chiar şi terenul de sub casă.

Orice alte lămuriri suplimentare referitoare la acest model de casă le puteţi afla dacă accesaţi site-ul firmei de construcţii ce oferă acest tip de casă: www.stardome.ro

×
Subiecte în articol: casa