Unora le place quattro

La capatul opus al gamei grupului VW gasesti asta – un A1 quatrro de 252 CP. Entuziasmat? Ar trebui sa fii...

Tot timpul astia linistiti sunt surpriza. Tipul tacut de la IT despre care descoperi accidental ca este solist la pian, vecinul dragut de la trei case mai incolo, care se dovedeste a fi un criminal in serie cu subsolul plin de trenulete in miniatura, deranjant de realiste. Toti acestia au un lucru in comun: crezi ca i-ai citit bine, pana in momentul in care fac ceva care te lasa cu gura cascatasi cu preconceptiile atarnand in coltul gurii. Exact asta am patit si eu cu A1 Quattro. Intr-atat incat pot spune, pastrandu-mi, totusi, putina demnitate, ca am condus un Lamborghini toata ziua, dar A1 este cel pe care vreau sa-l iau acasa.

Probabil e necesara o explicatie. Nu e nimic in neregula cu modelul A1 standard. Dar e doar un Lucru. Isi face treaba si atat. Pare taiat dintr-un bloc solid de cinism si slefuit de un comitet de algoritmi, al carui singur scop intr-un univers haotic este sa influenteze asteptarile, astfel incat tu sa nu fii, niciodata, dezamagit. Insa neasumarea vreunui risc face ca masina sa fie un fel de anestezic local la nivel emotional; esti constient ca l-ai condus, dar e putin probabil sa fi simtit ceva.

Audi A1 Quattro nu este deloc asa. Intoarce-i spatele si o sa-si puna chilotii peste pantaloni, intr-un avant vitejesc de supererou, fara ca tu sa-ti dai seama ce se intampla. Acestea fiind spuse, estetic vorbind, ar putea trece relativ neobservat. Daca pui un A1 langa un Lamborghini sau un Ferrari FF, e firesc ca liniile agresiv-armonioase ale celor doua supermasini sa-ti absoarba privirea. Dar uita-te mai atent.
Masinuta asta nu aduce vreun omagiu vizual istoricului Quattro cu aripi patratoase, dar exista un spoiler fata impunator, praguri mai mari si douatevi de esapament cu diametru de 10 cm care incadreaza difuzorul modificat.

Are un acoperis negru care se asorteaza cu portbagajul si un spoiler micut, aripile spate sunt extinse ca sa acopere retrotasticele jante tip turbina de 18 inci, vopsite in acelasi "alb glaciar" ca restul masinii. Modelul are insa destule simboluri quattro (le-am numarat) si niste sclipiri rosii in faruri de parca ar fi fost rimelat gresit. Dar acestea sunt detalii relativ subtile. Ceea ce e cu atat mai bine.

Pentru un moment, m-am uitat la ea cam indignat, intrebandu-ma de ce se face atata valvain legatura cu masina asta. Pana la urma, nu e decat un A1, iar modelele A1 sunt plictisitoare. Plus ca a trebuit sa scoatem jantele turbina standard (care sunt foarte misto, apropo) pentru a putea pune cauciucurile noastre cu crampoane pe roti mult mai mici, care aratau... ca un cacat, sincer. Uitandu-ma in jur, vad trei reni tasnind zgomotos din padurea de la marginea lacului – mi se parea ca galopul lor implica parca prea multi genunchi – si mugind alarmati. Ma uit in spate ca sa vad de ce; portiera soferului tocmai ce fusese inchisasi, cu coada ochiului, am zarit un alb diferit de toate nuantele de alb pe care le-am vazut pana acum. E aici.

Ca sa profit la maximum de timp, m-am aruncat in scaunul pasagerului, am trantit usa si mi-am aruncat privirea in lateral, doar ca sa vad ca cineva... ceva... se uita la mine fix. Mainile-i tin ferm volanul turtit, la ora trei fara un sfert. A1 porneste convulsiv, ESP-ul este decuplat – pot sa vad martorul din bord palpaind – si masina se arunca intr-a-ntaia. Nu e amuzant. Spre deosebire de alte Audi-uri de aici, ESP-ul poate fi decuplat de tot daca apesi butonul corect; si vine doar cu transmisie manuala in sase trepte. Ceea ce este OK, cu exceptia unui singur lucru: mainile... lui, nu s-au miscat deloc.

Clic. "Stai doar sa-mi pun... ooh... centura", am mormait eu in timp ce, tragand brusc de centura, am blocat-o. Clic. "Doar o secunda". Clac. Ne lansam. Putere maxima, gheata. Am scos un racnet care suna a frica. Stig sta pe traiectorie, iar eu sunt mut de uimire. A1 quattro se agata la intrare si explodeaza pe iesire, scotand un sunet la granita dintre o masina de curse si un motor cu reactie pe moarte.

Ah da, motorul. Nu, nu e cel in 5 cilindri la care sperai. In schimb, e un TFSI in patru cilindri de 2 litri, cu 252 CP si 350 Nm. Are obisnuita tehnologie Audi: doua axe de balans, un ax cu came cu distributie variabila, injectie directa heavy-duty si un intercooler pentru turbosuflanta micuta; insa nu exista imbunatatiri majore. Iti poate parea banal, pana cand realizezi ca motorul este montant pe un A1, un model a carui putere maximain mod normal este in jurul a 180 CP si care are dimensiunile unui degetar cu aspect sportiv. Totusi, numerele astea nu-i fac cinste. Da, atinge suta in 5,7 secunde si viteza maxima de 250 km/h e impresionanta, dar nu e ceva ce nu poti stoarce si dintr-un TT actual.

Arunc-o insa in primul viraj si ai sa vezi ca nu mai tine cont de numere. Tot ce vrea sa masoare este latimea ranjetului tau. Sapa un pic mai adanc si ai sa gasesti o gramada de tehnologie serioasainghesuitain cel mai mic quattro. Are suspensii MacPherson pe fatasi un sistem cu brate independente pe spate, conectat la sistemul Audi quattro.

Pare ciudat ca spun asta, dar trenul de rulare e similar cu cel al Lamborghini-ului, doar ca inversat, deci aduce mai mult cu RS3. A1 are tractiune pe fata pana cand detecteaza lipsa de aderenta, moment in care un ambreiaj multidisc, conectat la axul din spate pentru a ajuta la repartitia masei pe masina asta atat de scurta, se inchide si alimenteaza puntea din spate.

Variantele mai vechi ale acestui sistem erau putin mai stangace, pentru ca trebuia sa astepte pana cand rotile din fataincepeau sa derapeze pentru a le forta pe cele din spate sa intre in joc, insa varianta moderna are un rezervor presurizat separat care inchide valvele si face ca spatele sa impinga in cateva milisecunde. Oricum, mai rapid decat poate creierul tau sa proceseze. Mai rapid si mai precis; daca mi se permite o observatie personala, mai rapid decat la RS3. Iar daca orice roata incepe sa patineze, un sistem EDL (diferential blocabil electronic) ii opreste invartirea inutilasi te ajuta sa iti pastrezi directia de mers.

Si chiar asta face. Atata timp cat mersul tau – ca si in cazul nostru – este de-a latul. Stig nu se menajeaza, ceea ce inseamna ca nu mergem, nicio clipa, cu adevarat inainte. A1 quattro se confrunta cu o mare problema la capitolul drifturi pe gheata, din cauza ampatamentului foarte mic. Ceea ce il face rapid in miscari – adica distanta scurta dintre roti – ar trebui sa il facasi mai energic. Practic, daca ampatamentul este mai lung, inseamna ca ai mai mult timp la dispozitie pentru a reactiona. O masina ca A1 – mai ales cu sistem quattro si mai ales pe gheata – ar trebui sa se razvrateascaimpotriva ta ca un betiv recalcitrant, adica rapid si brutal. Insa nu o face. Se simte absolut fantastic.

Sincronizeaza-te cu transferul masei si nici macar nu mai trebuie sa manevrezi masina din volan – pur si simplu te joci cu acceleratia si te folosesti de curbura drumului si greutatea masinii ca saiti gasesti directia. Cu cat mergi mai repede, cu atat e mai lina miscarea si poti sa mentii drifturi glorioase pe toate patru rotile. E aproape linistit.

Chiar si interiorul contribuie la senzatia asta. In ciuda subtilei beligerante vizuale, acesta nu este o masina de curse chelita de austeritate. O fi el captusit tot cu piele neagra, dar petrece-ti aici ceva timp si te vei simti ca intr-un A8 micsorat. Scaunele sunt absolut superbe. Are sistem de infotainment, faruri xenon, sistem de climatizare automata, pornire de la buton, electric... de toate, un emitator wi-fi (da, pe bune) si chiar si un sistem audio Bang&Olufsen, cu 14 difuzoare si 465 W. Care, daca te plictisesti de trancaneala brutala a motorului, suna colosal intr-un spatiu atat de restrans.

Dar opulenta nu e scopul acestei masini. Ia-o doar ca pe o salata pe langa fileul de vita reprezentat de partea tehnica. Si, dupa ce Stig a plecat (s-a oprit la virajul al doilea si a intrat in padure, in directia in care fugisera renii), am petrecut urmatoarele doua ore indragostindu-ma de A1. O declaratie care ma face sa ma simt un pic murdar chiar si acum, in timp ce-o scriu.

Deci... Noul Audi A1 quattro aduce putin a Stig. Relativ marunt, relativ modest, foarte alb. Nu spune prea multe. Dar apoi, fara exces de avertismente, se va lansa pe circuit si va face lucruri incredibile. Lucruri care te vor face sa te indragostesti de el, chiar daca sentimentul iti da o senzatie de disconfort moral, care te va inhiba de fiecare data cand vei dori sa vorbesti despre asta de fata cu prietenii tai.

Vor fi aduse in Marea Britanie doar douazeci si patru din cele 333 de exemplare construite, avand aceleasi dotari si un pret aproximativ de 53.000 de euro. Daca stai sa te gandesti, suma asta pare sa fie a dracului de mare pentru un model de Audi A1. Dar, daca nu te vei grabi sa dai verdictul, vei realiza ca este a naibii de mica pentru un supercar junior.