Versurile omagiale te făceau miner

Zece povestiri din Epoca de Aur a ales Cătălin Mihuleac să aştearnă în cel mai recent volum al său de proză scurtă. "Zece povestiri multilateral dezvoltate" nu e nostalgie, ci o privire spre trecut, cu înţelegere şi cu umor.

Libertate fără "poezie" sau dictatură mustind de metaforă personală? Ce să alegi? Cătălin Mihuleac mărturiseşte, o dată cu cele "Zece povestiri multilateral dezvoltate" ale sale (Ed. Cartea Românească, 2010), că într-un fel era mai bine înainte.

"Făcându-mi un bilanţ cerut de cronologia personală, am fost forţat să recunosc, cu surprindere jenată, că amintirile mele cele mai frumoase sunt plasate în societatea de tristă amintire. Neavând de ales, generaţia mea a fost forţată să caute în toţi acei ani crunţi o anumită poezie în tot ce trăia. A fost condamnată, aşadar, la cea mai barbară pedeapsă din câte există: la «poezie silnică»".

Cele zece povestiri spuse hâtru de Mihuleac sunt: "Clara de Cotnari", "Povestea bancnotei mele de 100 de dolari", "Nea Ghiţă şi nea Vali: doi regi", "Actorul iubitului conducător", "Preludierea prin Nea Nicu", "Valsuri şi blugi marca Strauss", "Fotbaliştii îşi tratau iubitele cu mult Pepsic", "P.C.R. în R.F.G.", "Armata ca un uter" şi "Cu zece kile de pastramă şi două idei puteai schimba lumea".

Pentru dumneavoastră am ales povestea lui Daniel Gaftea, "actorul iubitului conducător". Pe scurt, Daniel era un actor "neîmplinit", până în ziua în care omul partidului l-a însărcinat să fie recitator de versuri omagiale. Păcatul actorului, însă, era că avea plăcerea de a rescrie versurile omagiale. Până când, la o înregistrare pentru televiziune, se trezeşte recitând altceva...

"Nu era primul actor care confunda borcanele, dar aşa boacănă n-o mai făcuse nimeni. Sub ochii cât cepele ai celor prezenţi, Daniel a recitat, cu vocea Paşei din Vidin, din actul doi al piesei «Răceala» de Marin Sorescu, când îi cere sultanului Mohamed să ia măsuri în privinţa fustei purtate de membrele haremului. «Dar tot ne este bine, cu soia ni-i salamul/ Şi-n inimi trandafirii dau floare simultan/ E genial Cârmaciul, vorbeşte cu toptanul,/ Zâmbeşte şi dă mâna cu orice cetăţean». Liniştea aşternută era totuşi un compliment la adresa actorului, toată asistenţa aşteptând strofa următoare. «Bătrâni fixându-şi vipla în dantură/ Poporu-ntreg, ţărani şi proletari,/ De aur scot cuvintele din gură/ Urându-i lui nea Nicu La mulţi ani!». Nea Nicu! I-a spus Conducătorului nea Nicu!

Nimeni nu reacţiona în vreun fel: nu râdea, nu clipea, nu bătea din inimă. Tensiunea se simţea în tâmplă, în sânge, în unghii. De sub biroul de unde supraveghea bunul mers al înregistrării, două picioare late viermuiau în şosete. «Să tacă, făceţi-l să tacă!», urlă tovarăşul Scutelnicu. Într-o secundă, toţi colegii de platou erau deasupra lui Daniel, acoperindu-l cu pumni, zgâriindu-l, sugrumându-l, smulgându-i bucăţi din pantaloni, din sacou, din cămaşă, din maiou şi chiloţi. A fost un miracol că a ieşit totuşi viu de acolo. Gol cum l-a făcut mă-sa, dar viu.

Acasă, Adela n-a vrut să-i deschidă uşa. Deşi regimul socialist blama divorţul, Adelei i s-a acceptat, fiind vorba de un caz special, de trădare a intereselor Statului. Daniel a stat câteva săptămâni pe muchie de cuţit: să fie trimis la puşcărie, să nu fie? Şi-a aşteptat sentinţa într-o cameră de cămin jegoasă, repartizată într-un cămin de muncitori la construcţia liniilor de metrou.

Doar autocritica lui severă - rostită cu vocea Tatălui, din piesa «Cei care zidesc imperii» de Boris Vian, când constată că «porcii aceia vin să-şi dea jos chiloţii în cele mai frumoase locuri» - l-a scăpat de ceea ce păţiseră alţii, care greşiseră mai puţin ca el.

Trimis la Baia Borşa, a fost încadrat ca muncitor necalificat în subteran. Aşa, să privească de jos în sus construcţia socialismului, dacă de sus în jos nu-i plăcuse. În trei ani şi-a pierdut jumătate din dinţi şi s-a ales cu un început de astm bronşic. Totodată, a cunoscut îndeaproape pălinca de prune.

După Revoluţie, în cursul unei scurte vizite în Capitală, Daniel a încercat să revină la meseria de actor. Dar nimeni nu a vrut să angajeze un fost recitator de versuri omagiale.
Păi, ăştia ca el fuseseră principalii colaboraţionişti ai comunismului; ce facem acuma, îi angajăm!? Să se întoarcă la mină, că stă bine acolo!"